STIREA ZILEI 24 octombrie 2019

Demeter Miklós – o soartă dedicată meșteșugurilor

de Luca Daniela | 1380 vizualizări

Covăsneanul își găsește liniștea în sunetele instrumentelor muzicale medievale 

Dintr-o afecțiune nemărginită pentru arta populară și vechile meșteșuguri, cu multă muncă și dăruite, în atelierul lui Demeter Miklós din Bicfalău se nasc obiecte cu suflet – instrumentele muzicale populare și medievale, dar și jucăriile din lemn și pâslă. Arta meșteșugărească a făcut parte din viața lui încă din copilărie. Bărbatul spune că s-a școlit singur în acest domeniu, iar de-a lungul vieții, sunetul vioarei medievale, a cobzei sau a lirei grecești i-a adus un plus de liniște în lumea asta tumultoasă.

Iscusitul creator de instrumente populare cu corzi și de suflat s-a născut la Sfântu Gheorghe în 1974. Din mâinile lui dibace, care lucrează cu străduință și naturalețe, iese muzică. Bărbatul are două fete, de 16 și 18 ani, iar împreună cu soția sa, Petrova Anasztázia, de naţionalitate udmurtă, se ocupă cu arta populară, cioplirea jucăriilor şi a diferitelor instrumente muzicale în lemn, dar şi cu crearea diferitelor obiecte pentru casă din materiale naturale. Toată familia adoră să cânte muzica populară maghiară şi udmurtă. 

Când era mic, ne povestește Demeter Miklós, își petrecea vacanțele în atelierul de țesut al bunicii sale, iar în liceu a început să cânte la diverse instrumente muzicale și chiar a încercat să creeze câteva cu propriile mâini. 

„Am fost într-o dezvoltare continuă și sunt și acum. Cred că nu are sfârșit”

Apoi, în studenție, și-a dezvoltat și mai mult această îndeletnicire și a transformat-o treptat într-o ocupație care îi aduce multă satisfacție până în prezent. Fiecare bucățică de lemn cioplit, fiecare coardă, fiecare detaliu meșterit cu precizie contribuie la crearea unui nou instrument, ca nici un altul în lume.  

„Când aveam șase-șapte ani am început să o ajut pe bunica mea și cred că atunci a fost prima oară când m-am întâlnit cu meșteșugăritul. Mi-a plăcut foarte mult. Acolo am învățat ce înseamnă răbdarea. Și de la tata am învățat multe. Apoi mi-am cumpărat prima mea chitară din banii de meșteșugărit. Primul meu fluier care a și sunat l-am făcut în 1992. În timpul facultății am cunoscut un băiat care cânta cu instrumente populare balcanice și în '94 am început să fac instrumente pentru mine mai întâi, pentru că nu am avut bani să le cumpăr și m-am gândit că le pot face singur. Când am realizat că sună bine, am început să fac instrumente și la comandă pentru muzicieni. La început nu au ieșit perfect, dar am continuat să îmi perfecționez tehnica.  Am fost într-o dezvoltare continuă și sunt și acum. Cred că nu are sfârșit. Nu poți face un lucru perfect. Faci greșeli, dar pui suflet totuși”, ne-a spus Demeter Miklós. 

Udmurtia, amprentă adâncă în sufletul meșteșugarului 

Bărbatul s-a specializat în etnografie la Pécs, Ungaria, acolo unde a cântat la teatrul de păpuşi şi în formaţii de muzică medievală. Tot în anii studenției a cunoscut-o și pe soția sa, Anasztázia, profesor de maghiară-udmurtă. După lungi pribegii, între Ungaria și Udmurtia, în 2011, familia s-a mutat în România. 

„A fost o perioadă foarte fericită, am predat maghiara în Udmurtia timp de patru ani, iar apoi am revenit acasă în Transilvania. Fetele mele sunt nomade, se adaptează oriunde. Au fost cazuri în care ele mă întrebau, «bine și acum unde mergem acasă?» Eu am învățat limba udmurtă nu doar pentru soție și familie, ci și pentru că am cules muzică populară de vioară udmurtă. Am reconstruit un instrument vechi, numit kubyz. Am încercat să las urme acolo și sunt fericit că sunt câțiva tineri care au început să facă acel instrument și să cânte cântecele vechi. Cultura lor este foarte vastă și bogată”, ne-a povestit meșterul. 

În prezent, familia este invitată la diverse evenimente ca să povestească celor interesați despre poporul udmurt, ruda îndepărtată a poporului maghiar. Ei cântă la instrumente muzicale populare maghiare și udmurte executate chiar de capul familiei.   

„Soția cântă la drâmbă și cu voce. Și fata mea cea mare cântă frumos la drâmbă. Am fost invitați la Baraolt la muzeul Erdővidék și acolo am fost cu familia să prezentăm cultura udmurtă. Apoi a venit o invitație la Kecskemét în Ungaria la un festival de drâmbă. Nu suntem așa de cunoscuți, dar unde suntem chemați, mergem. Fetele au crescut așa și este normal să cânte și să danseze”, ne-a mai spus Demeter Miklós.

Instrumentele dintr-o bucată – sunet inconfundabil 

Demeter Miklós spune că un meșter bun trebuie să știe să cânte la instrumentele pe care le face pentru a le testa cum se cuvine. A început cu fluierele, iar apoi a confecționat și fidule (viori medievale), cobze, dombre din Kazahstan, dar și lire grecești și rebecuri. Instrumentele vechi făcute dint-o bucată de lemn sună diferit de cele făcute astăzi în fabrică. E o diferență de sunet care poate fi sesizată de oricine, spune meșteșugarul. De asemenea, avantajul unui un instrument făurit manual, la comandă, constă în faptul că acesta poate fi exact cum și-l imaginează muzicianul. 

„Sunt foarte bucuros atunci cânt finalizez instrumentul, îl dau și după ce îl încearcă muzicianul spune că exact asta și-a dorit. Acela e cel mai fericit moment. Fluierele le fac numai din lemn de soc. Lucrez doar cu instrumente manuale. Instrumentele cu corzi le fac din tei, cireș sălbatic, arțar, plop și alte soiuri de lemn mai dur pentru reglat strunele, nuc, prun. Eu sculptez instrumentele dintr-o bucată de lemn, nu le fac din elemente ca la fabrică. Dacă lemnul este uscat merge mai rapid. Dacă e umed îl sculptez, îl las să se usuce, apoi iar și iar, până obțin forma. Nu am învățat de la nimeni. Eu zic că meșterul cel mai mare este materialul. Am încercat la început să fac copii la instrumente bune. Am studiat detaliile, am încercat să înțeleg logica, tehnica cu care au fost făcute. Nu prea se găsesc informații despre instrumentele populare nicăieri”, ne-a împărtășit bărbatul. 

Noul Centru de Cultură de la Bicfalău, o șansă de a împărtăși cu alții cunoștințele valoroase 

Acesta spune că nu are încă un ucenic care să învețe toate tainele acestui meșteșug. Cu toate acestea, sunt mulți copii cărora le insuflă dragostea pentru lucrul manual și cărora le povestește cu drag, ori de câte ori are ocazia, despre procesul prin care trece un instrument muzical până ajunge să sune lin și curat. În noul Centru de Cultură inaugurat săptămâna trecută la Bicfalău, familia va organiza diverse ateliere pentru cei mici. 

„Avem posibilitatea să organizăm în Centrul Cultural ateliere pentru copii ca să învețe ceea ce înseamnă meșteșugăritul. Acum avem unde să îi primim și asta este foarte bine. Ei au posibilitatea să vadă aici lucruri pe care nu le pot vedea în altă parte. Cine știe, poate se molipsesc și ei. Soția mea lucrează cu pâsla, eu cu lemnul. Avem diferite jucării tradiționale și inventate sau inventate din tradiție. Eu sunt înnebunit cu coaja de nucă. Cred că ceea ce găsești tu în natură este perfect. Nu poți să faci tu mai frumos și îmi pare bine că pot să folosesc materiale naturale. E bine ca un copil să aibă șansa să țină în mână ceva natural”, ne-a spus mai spus Demeter Miklós. 

„La târg lucrez și cânt și e mai vesel așa”

Obiectele confecționate de ei, jucăriile și instrumentele muzicale, pot fi văzute și la diverse târguri din țară, dar și la Sfântu Gheorghe, de Zilele Orașului, la Târgul de Toamnă și la cel de Crăciun. 

„Îmi plac târgurile pentru că pot să vorbesc cu lumea, să le cânt. Fără fluiere nici nu merg la târg. Am și pentru cei mici, dar și fluiere acordate pentru cei care cântă sau cei care vor să învețe. Duc și instrumentele mele cu corzi pe care apoi pot să le execut la comandă, iar oamenii le pot încerca. La târg lucrez și cânt și e mai vesel așa. Nu stau degeaba nici la târguri. Cea mai mare bucurie este atunci când ești înconjurat de copii și părinții abia pot să îi dezlipească de acolo. Copiii care au fost crescuți în familii care apreciază lucrul manual de obicei sunt atrași de jucăriile pe care le facem”, a precizat meșteșugarul. 

Indiferent încotro se îndreaptă lumea, spune acesta, au existat și vor exista mereu oameni care vor aprecia lucrul manual. „Lumea merge unde merge, dar o parte dintre oameni totuși gândesc, simt și țin la obiectele în care s-a pus suflet”. 

Demeter Miklós, bărbatul pe chipul căruia se citește dăruire infinită pentru lucrul său, ne demonstrează din nou că vechile meșteșuguri, păstrate cu multă grijă, sunt transpuse în povești de viață și în obiecte impresionante. Atâta timp cât există astfel de oameni care își lasă o amprentă plină de viață și armonie în tot ce fac, putem să sperăm că tainele meșteșugului, continuitatea tradițiilor și valorile neprețuite sunt în siguranță. Cel puțin deocamdată.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.