STIREA ZILEI 31 mai 2019

A traversat Africa pe bicicletă!

de Covasna Media | 1201 vizualizări
  • Un fost atlet din Sfântu Gheorghe a pedalat 11.800 km într-o călătorie supraomenească de la Cape Town la Port Said
  • După ce și-a petrecut tinerețea în Sfântu Gheorghe, ca atlet de performanță al clubului sportiv din localitate, Cornel Manuel Mancaș a emigrat în Statele Unite, iar anul trecut, la 45 de ani, a trăit aventura vieții sale!

Cornel Manuel Mancaș a făcut parte din „generația de aur” a atletismului covăsnean. În anii 90, atleții de la CSM Sfântu Gheorghe reprezentau elita României în probele de semifond și titlurile de campioni naționali, balcanici sau chiar medaliile europene erau la ordinea zilei. Manuel alerga 800 de metri, sub îndrumarea antrenorului Sánta Carol și sportul l-a făcut să considere Sfântu Gheorghe acasă. Anii au trecut, cariera sportivă s-a încheiat și la fel ca în cazul multor alți atleți, Mancaș a ales să înceapă totul de la zero, traversând oceanul și emigrând în Statele Unite, acolo unde a ajuns să lucreze ca și contabil. Un nou început, o viață complet diferită, în căutarea stabilității financiare.

După un timp însă, când siguranța zilei de mâine nu mai e o problemă, se poate întâmpla să vrei să dai un nou sens vieții, să faci ceva ce te diferențiază, ceva ce contează și te face să simți că n-ai trăit degeaba. Într-un asemenea moment, Cornel a luat poate cea mai grea decizie a vieții sale – să plece într-o călătorie care urma nu doar să-i pună limitele la încercare, dar care putea să-l facă să se cunoască cu adevărat. Povestea acestei aventuri e plină de episoade fascinante, din care am reușit să surprindem câteva frânturi în acest interviu eveniment. 

Cum ți-a venit ideea unei astfel de călătorii?

Am vrut să fac ceva diferit! Ce nu s-a mai făcut. Stăteam pe canapea, priveam un documentar despre o cursă ciclistă în care amatori traversau din coasta de vest a Americii, întreg continentul până pe coasta de est. Atunci mi-a venit ideea. La momentul acela nu știam dacă a mai făcut asta cineva, dar eram sigur că niciun român nu are o asemenea performanță la activ. Eram șocat pentru că eu nu credeam că un om normal e în stare de asemenea efort și mi-am pus problema dacă eu aș putea reuși.

Și așa a început povestea traversării Africii pe bicicletă de la sud la nord (!!!), invers decât o fac puținii temerari care încearcă să evite vântul potrivnic. De ce ai ales Africa?

Africa e diferită, Europa și America sunt „plictisitoare” în sensul în care infrastructura e bună, riscurile sunt minore. Sunt foarte impulsiv așa că în mai puțin de două luni mi-am făcut traseul, mi-am cumpărat echipamentul, biletul de avion și mi-am dat demisia de la job. Am plecat în 12 ianuarie. Au urmat 108 zile și 2 ore pline de întâmplări demne de un volum de aventuri. La start mi-am scăldat picioarele în Atlantic, la final m-am odihnit în Mediterană.

Cum au fost primele momente în Africa?

Deși ultimele săptămâni înainte de plecare au fost marcate de tot felul de gânduri, de anxietăți, odată aterizat în Africa am intrat în modul de supraviețuire. E incredibil cum funcționează creierul uman și cum reacționezi atunci când ești pus în situații limită. Soluția a fost să gândești tipic african, pe termen scurt, să te concentrezi pe ce ai de făcut în ziua următoare. Începutul a fost dificil pentru că aveam destul de multe kilograme în plus. Făceam în jur de 100 de km pe zi la început. Apoi am slăbit aproape 20 de kilograme și am ajuns să merg 200 de kilometri pe zi, aproape natural.

Experiențele cele mai interesante?

Contactul cu animalele din Botswana a fost de neuitat. Am auzit leul la câțiva pași de mine, am întâlnit elefanți, tot felul de animale și am rămas cu senzații pe care greu le voi uita. În Malawi am ajuns oarecum întâmplător, am deviat de la traseu auzind că e o țară foarte frumoasă. Nu mi-am făcut foarte bine „temele” și am nimerit taman într-un parc natural, plin de animale. Aici paznicii m-au obligat să iau autobuzul. Am „rezolvat” cu șoferul și am mers cu el doar 150 de metri, apoi cum nu m-au văzut paznicii, am coborât și am continuat pe bicicletă. Eu îmi stabilisem regulile mele, care implicau ca tot, dar absolut tot drumul să-l fac pe bicicletă, fără mijloace de transport, fără niciun fel de sprijin.

Te-ai simțit vreodată în pericol pe parcursul călătoriei?

În mod straniu, deși au existat momente riscante sau în care am simțit teamă, nu cred că vreodată mi-am pus problema că îmi e amenințată viața. Am fost atent să urmez drumuri principale, să evit zone și cartiere rău famate. Diferențele culturale au fost cele care au generat momentele mai ciudate. Am simțit asta în Etiopia, când mi s-a întâmplat des ca oamenii, mai ales copiii, să arunce cu pietre după mine. Violența de acest fel nu era ceva neobișnuit acolo. Am mai avut o porțiune dificilă într-o zonă din nordul Kenyei, între Isiolo și Moyale, o zonă în care păstorii erau „echipați” cu mitraliere AK47, care inițial erau menite să îi apere de potențiali teroriști somalezi. În apropiere de Marsabet am trăit asta pe pielea mea cu un localnic cu arma în mână care mi-a cerut apa, dar de care m-am îndepărtat suficient de repede.

Un alt episod complicat s-a petrecut în Sudan. Am fost lovit de o mașină, mi-am fracturat o coastă, am suferit leziuni la picioare și ego-ul mi-a fost puternic vătămat. Am luat autostopul până la primul post de poliție, mi-am reparat bicicleta (parțial), iar a doua zi am luat un taxi înapoi 20km la locul accidentului, pentru a putea să continui linia neîntreruptă Cape Town-Port Said. Nu puteam să mă abat de la propriile reguli.

Ce a fost mai greu de gestionat? Efortul fizic sau cel psihic?

Cred că partea fizică e mai ușor de dus, efortul e antrenabil, organismul se reglează. O cădere psihică însă e mult mai greu de depășit. Am avut o primă asemenea trăire după a cincea zi a călătoriei. Eram în Africa de Sud și mi-a trecut prin cap ca după ce trec granița în Namibia să mă urc în avion și să plec acasă. A doua cădere a fost în Etiopia, acolo unde am avut o intoxicație alimentară extrem de dură. Am ajuns în spital și m-am simțit atât de rău, încât am crezut că nu voi putea să merg până la capăt. Din punct de vedere fizic, cea mai grea a fost traversarea Saharei. Deșertul e ca o fiară care te vânează. Am mers contra vântului, cu 8km/oră, pe o căldură teribilă, a fost crunt. Dar probabil tocmai de aceea, deșertul rămâne una dintre părțile cele mai memorabile ale aventurii mele.

Cum ai făcut cu alimentația?

Te adaptezi pe parcurs. Sigur că la început mi-am dat peste cap tot sistemul digestiv. Și din cauza efortului, dar și prin prisma alimentației. În țări precum Africa de Sud sau Egipt, aveai opțiuni similare cu cele din Europa sau America, însă în Africa adevărată, în miezul continentului, în Zambia, în Malawi, țări nevoiașe dar foarte primitoare, am avut puține opțiuni. Am mâncat multă fasole, legume, m-am descurcat.

Probleme legale ai avut? Autoritățile au fost ok peste tot?

În Egipt am fost escortat de poliție timp de aproape 500 de km. I-am exasperat. Ei își doreau să îmi urce bicicleta pe mașină, iar eu refuzam pentru că eram aproape de final și țineam neapărat să îmi respect regulile. Și așa încă mă urmărește și mă frustrează teribil faptul că 150 de metri din toată excursia n-au fost pe bicicletă. Asta e, s-a terminat, nu mai am cum să mă întorc acolo. Recordmanul mondial al traversării Africii, irlandezul Mark Beaumont, care a călătorit de la nord la sud, a avut nevoie de doar 41 de zile pentru acest drum, însă 1km l-a parcurs cu mașina. A avut un pod în Egipt pe care nu i-a fost permis să meargă cu bicicleta. Chiar dacă mie mi-a luat mult mai mult, mai ales pentru că am mers de la sud la nord, măcar am avut doar 150m în care n-am fost pe bicicletă.

Care a fost cea mai mare împlinire legată de această aventură?

Satisfacția cea mai mare a fost că l-am făcut foarte mândru pe fiul meu. Îi trimiteam zilnic locația mea și poze. Colegii lui știau despre călătorie, urmăreau parcursul meu, iar asta l-a făcut să fie pentru o perioadă vedeta școlii. Toată lumea îl întreba despre tatăl lui cel neobișnuit. A fost foarte încântat de ceea ce am reușit. Iar eu mă bucur că nu l-am dezamăgit.

Costă mult o asemenea aventură?

O nimica toată raportat la ceea ce câștigi într-o viață muncind. Bugetul meu a fost puțin peste 6.000 de dolari, cam tot atât cât aș fi cheltuit în trei luni de stat acasă.

Ce urmează?

Africa te schimbă pe viață, vezi totul cu alți ochi și ești mult mai recunoscător pentru tot ce ai. E o călătorie despre care acum încerc să scriu o carte. Dar, în egală măsură, experiența asta mi-a deschis apetitul. N-a fost ușor să găsesc ceva mai grandios și mai special. Vreau să traversez globul pământesc, respectând regulile Guinness Book, ceea ce ar presupune între 10 și 12 luni pe bicicletă, aproape fără oprire. Nu e niciun român care a făcut asta. Mă pregătesc acum și sper ca în 2020 să pornesc la drum.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.