STIREA ZILEI 6 aprilie 2012

“Am reușit o reducere a absenteismului cu aproape 60%”

de Covasna Media | 551 vizualizări
Interviu cu directoarea Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Luminiţa Curceanu. Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV) are din toamna anului trecut o nouă conducere, iar primele schimbări de viziune s-au produs deja, așa cum se și așteptau elevii și cadrele didactice. Noua directoare a Colegiului

Interviu cu directoarea Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Luminiţa Curceanu.

Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV) are din toamna anului trecut o nouă conducere, iar primele schimbări de viziune s-au produs deja, așa cum se și așteptau elevii și cadrele didactice. Noua directoare a Colegiului, prof. Luminița Curceanu, anunța aceste schimbări încă de la numirea sa în funcție, arătând că cele mai importante deziderate ale sale se leagă de creșterea calității învățământului și de reducerea absenteismului, care la un moment dat atinsese cote alarmante, mai ales în rândul claselor de liceu. La nici o jumătate de an de la acel moment, schimbările au devenit vizibile, în vreme ce absenteismul s-a redus considerabil. Despre aceste aspecte, precum și despre introducerea uniformelor în CNMV dar și despre alte chestiuni la zi, ne-a vorbit Luminița Curceanu în cadrul unui nou interviu.

– Doamna directoare, iată că am ajuns la jumătate de an de când ați venit la conducerea CNMV. Vorbiți-ne despre cum s-au schimbat lucrurile în acest timp.

– Lucrurile s-au schimbat și suntem într-o continuă dinamică, dar cred că mai avem mult de muncă. Pot începe cu aspectul uniformelor, CNMV fiind primul liceu, prima școală din Sfântu-Gheorghe care a introdus uniformele obigatorii. Este o parte bună că am reușit introducerea uniformelor, dar o parte mai puțin bună este aceea că nu toată lumea poartă aceste uniforme. Este obligatoriu, prevăzut în regulamentul de ordine interioară a școlii, am avut şi discuții cu părinții pe această temă... Unii dintre aceștia au fost destul de supărați; eu le-am dat voie elevilor și cu pantaloni negri normali, nu neapărat din uniformă, singura mea pretenție a fost însă ca acești pantaloni să fie într-adevăr negri, clasici – nu blugi tăiați cu tot felul de fermoare, gri sau cu dungi. Prin urmare, am avut și discuții în contradictoriu... Pe cei de clasa a XII-a nu i-am obligat la cumpărarea uniformelor, ei au deja destule cheltuieli, dar i-am rugat să vină îmbrăcați în pantaloni negri, cu tricou sau cămașă albă, oricum mai decent decât cum veneau înainte. Se pare că unii nu au dorit să se conformeze. Atâta timp cât e prevăzut însă în regulament, elevul trebuie să poarte această uniformă, dacă nu... poate fi trimis acasă să se schimbe. Lumea trebuie însă să înțeleagă că un regulament nu e făcut pentru a fi încălcat ci pentru a fi respectat și sper că vom ajunge la respectarea totală a acestuia.

– Ce noutăți aveți cu privire la absenteism?

– Absenteismul s-a redus în proporție de aproape 60%. A fost și este încă puțin dificil... Am schimbat modalitatea de motivare a absențelor: nu mai pot fi motivate de copii cu scutiri date direct la diriginte. Motivările se fac pe baza unei cereri adresate secretariatului școlii, cerere depusă de către părinți și nu de către elevi, acestei cereri anexându-i-se scutirea medicală. Derogare am dat celor care nu locuiesc în Sfântu-Gheorghe, cererea respectivă putând fi înaintată de către diriginte, pentru a nu pune părinții din alte localități pe drumuri; tot regulamentul de ordine interioară prevede că această motivare se face în termen de șapte zile de la data întoarcerii elevului în școală. Lumea încă nu s-a obișnuit, dar probabil că se va obișnui atunci când nu se vor mai putea preda la secretariat aceste cereri odată cu depășirea celor șapte zile.

– Ne puteți oferi câteva cifre concrete legate de numărul absenților?

– Sigur... am realizat o statistică pe ultimii patru ani, dar am să mă limitez la date din ultimul an școlar și din luna februarie a acestui an – o lună completă, fără vacanțe sau zile libere în afară de sâmbătă și duminică. Astfel, anul trecut școlar, la ciclul primar am avut 920 absețe, din care 850 motivate. La gimnaziu, numărul absențelor a fost de 7.472, din care 5.654 au fost motivate. La liceu am avut 31.902 absențe, din care 23.592 au fost motivate, la un număr de 525 de liceeni. În luna februarie a acestui an, la ciclul primar am avut 719 absențe, 672 dintre acestea fiind motivate, iar la gimnaziu au fost motivate 908 absențe dintr-un total de 1.087. Reducerea devine și mai vizibilă dacă vorbim despre liceu, unde am avut 2.768 absențe, motivate fiind 1.893. Este o scădere a absenteismului, mai ales dacă ținem cont de faptul că mulți elevi s-au îmbolnăvit, fiind o lună rece. În plus, mai există absențe nemotivate și pentru că s-au adus târziu scutirile. Oricum, la un calcul simplu și general, se vede clar că e o reducere a absenteismului, ceea ce mă mulțumește, problema fiind în general liceul, căci cei mai mici nu lipsesc nemotivat decât foarte rar.

– Se pare că și cei de la gimnaziu sunt tentați să absenteze... cum vă explicați acest lucru?

– Există un dezinteres pentru învățătură, e clar. Acest lucru s-a văzut și într-o simulare internă a Evaluării naționale, ca să vedem cam cum stăm. A fost o simulare pe bune, nu am primit rezultatele la limba română încă, dar cele de la matematică sunt destul de slabe, existând destui elevi care nu au reușit să ia nota 5. Prin urmare, am anunțat că e clar că trebuie organizate ședințe cu părinții, în care să analizăm concret datele. Urmează și o simulare a BAC-ului, cu camere de luat vederi, exact ca la BAC-ul real, se va face o simulare serioasă. După ce vom avea toate rezultatele vom face ședințe cu părinții, cu prezența obligatorie a profesorilor și diriginților implicați.

– Referindu-ne la cei de clasa a XII-a și amintindu-ne de rezultatele dezastruoase din 2011 la BAC, aveți emoții cu ceea ce urmează în acest an?

– Sincer, da... pentru că lucrurile nu pot să se schimbe peste noapte, după cum nu poți determina într-un an de zile un copil care nu a învățat până în clasa a XI-a, să învețe în mod deosebit în ultimul an. Copiii sunt totuși într-o inerție destul de mare – e adevărat, nu toți. Așa că eu sper ca rezultatele să fie altfel față de anul trecut. Mai există un aspect, cel al obligativității BAC-ului, care e discutabil; poate că în BAC ar trebui să intre cei care într-adevăr merită. Cum însă absenteismul a scăzut, avem speranțe și la rezultate mai bune, pe toate palierele.

– Cum au reacționat elevii la aceste noi cerințe – uniforme, prezența la ore?

– Nu pot spune că am avut probleme deosebite cu copiii, deoarece aceștia s-au conformat, până la urmă. Există însă unele probleme la aplicarea uniformă a regulamentului de ordine interioară – nu toată lumea îl aplică la fel, de aceea mai avem de lucru la acest aspect. Un regulament trebuie să fie același pentru toată lumea, atât la elevi cât și la cadre didactice. Va trebui să ajungem la o uniformitate în acest sens – în a primi motivările, în a cere aceleași lucruri de la copii. Elevii trebuie învățați să li se ceară – mai ales că examenele de BAC și Evaluare națională nu mai sunt atât de simple, plus că la facultăți se va intra pe examene din 2013, deci trebuie luat în considerare și acest aspect.

– Care e “ținta” pentru examenele naționale și BAC, ca și rezultate ale CNMV în acest an?

– Ținta e una destul de mare, dar vreau totuși să văd de unde plecăm – și acest lucru îl vom afla din simulări. Cum am spus, lucrurile nu se pot schimba în totalitate într-un an. Poate în 2-3 ani se vor vedea rezultate... Este greu, inerția este foarte mare.

– Care a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luați în aceste luni?

– Nimic nu e ușor... iar deciziile care nu sunt populare sunt cel mai greu de luat. Nu pot spune că a fost o decizie care să fie mai grea decât alta... Sunt decizii pe care ai tendința să le iei cu sufletul, dar le iei cu mintea, adică decizii care se bat cap în cap atunci când le gândești cu sufletul și trebuie totuși să le iei cu rațiunea. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le eviți.

– S-a schimbat relația dvs. cu colegii, în aceste luni?

– Eu nu m-am schimbat în modul comportării vizavi de colegii mei... Este foarte mult de lucru în acest an, multe metodologii noi, hârtii... Lumea e puțin depășită de volumul de muncă, uneori timpul e prea scurt. Este greu să le ceri oamenilor rezolvări de pe o zi pe alta. Poate de aici s-a schimbat relația cu colegii: înainte nu le ceream nimic, acum uneori trebuie să le cer aceste lucruri.

– Vorbind tot despre cadre didactice, are CNMV deschidere către tineri?

– Eu mi-aș dori acest lucru, dar în prezent nu e posibil. Profesorii de la CNMV, învățătorii la fel, sunt toți calificați, nu avem niciun suplinitor. E foarte bine că avem cadre specializate. Am adus două educatoare-învățătoare (cu dublă specializare) pentru cele două clase pregătitoare. În rest... e adevărat că trebuie să ieșim cu toții din inerția generală, căci lucrurile doar așa se vor mișca.

– Se anunță ceva investiții majore pe acest an?

– Da – un proiect de schimbare a întregului sistem de apă-canalizare. La CNMV nici nu există țevi, avem canale colectoare, un sistem de prin 1908. Ni s-a promis în Consiliul Local că cei de la GospCom ne vor ajuta în sensul realizării acestor lucrări, cu sprijinul administrației locale, fiind vorba de un proiect în valoare de 520.000 de lei – cuprinde partea de curte exterioară cât și interiorul, deoarece avem pierderi foarte mari în prezent. Lucrările, e clar, nu vor putea începe înainte de vacanța de vară. Proiecte mai sunt multe, dar banii sunt puțini, avem un buget mai mic decât anul trecut, cel actual fiind per capita, în jur de 350.000 de lei.

– Printre atâtea probleme – de administrație și de ”ghidare” a elevilor, cum ați spune că vi s-a schimbat viața personală odată cu această schimbare profesională?

– Timpul este ceea ce-mi lipsește în mod acut, zilnic. Nu am crezut că voi fi atât de prinsă. Nu pot spune că e greu, nu mi se pare foarte greu. Încerc să fac lucrurile astfel încât să fie bine pentru fiecare – pentru școală, copii, colegi, în măsura limitelor pe care fiecare dintre noi le are. E adevărat, nu am mai ajuns acasă înainte de ora 16.30- 17.00, după cum am avut zile în care m-a prins aici miezul nopții sau ora 1 dimineața. Este greu, dar e și frumos. Nu-mi aduc aminte de când nu am mai stat 10 minute într-o pauză, așa cum se întâmpla când eram doar profesor. Mai și predau, am aproape o normă întreagă... Dar nu mă plâng, niciodată nu o voi face!

(interviu preluat de pe monicavajna.wordpress.com

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.