Dacă este un lucru important de care au nevoie tinerii în ziua de azi este să aibă modele bune, oameni care să îi inspire prin exemplul lor, care să le arate că învățatul nu se termină odată cu școala. Un astfel de model este profesoara de limba română Maria Bularca, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. Pentru că, printre altele, nu s-a oprit la munca din spatele catedrei, ci a arătat tot timpul că e dispusă să se dezvolte și să fie cea mai bună versiune a sa. Unul dintre argumentele adus odată cu nominalizarea la campania de față, „Femei care fac diferența” a fost legat de abilitățile sale de a forma și coordona echipe de succes, care au adus școlii multe finanțări substanțiale, prin care s-au făcut achiziții și dotări la care ar râvni mari unități de învățământ din țară. Așa că am invitat-o în fața voastră, a cititorilor noștri, pe Maria Bularca. În cele ce urmează o veți cunoaște într-un interviu care vă va inspira și motiva și pe voi! 

Spune-ne câte ceva despre tine pentru cei care încă nu te cunosc. 

Mă numesc Maria Bularca, am 49 de ani și sunt profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului. Sunt căsătorită și sunt mamă a doi copii. Am absolvit Facultatea de litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și un master în „Managementul European al organizației”. Am o vechime în învățământ de 25 de ani și multe visuri ce așteaptă să devină realitate. Sunt un om cu defecte și calități, dornic să lase ceva  bun în urma sa și să mențină un echilibru în viața personală. 

De ce ai ales cariera asta? De ce limba română?

De mică mi-a plăcut să citesc, așa încât repetam lectura anumitor cărți. Și acum pot reproduce pasaje din basmele lui Petre Ispirescu sau poezii ale lui Eminescu, Labiș, sau Coșbuc învățate imediat după anii ’80. Am crescut într-o familie modestă, de tip patriarhal: cu un tată destul de autoritar și o mamă blândă și supusă deciziilor deja luate. Cel mai mare vis al meu era să merg cât mai mult la școală. Inspirația, dar mai ales curajul, m-au determinat să mă detașez la un moment dat de regulile impuse de tatăl meu și să încep să iau propriile decizii legate de viitorul meu. M-a costat o întârziere de vreo 3 ani și foarte multe frustrări, dar a meritat fiecare lacrimă și suspin manifestate în perioada aceea. Am dobândit atât de multă determinare, încât nimic nu mi-a mai stat în cale. De atunci învăț continuu și nu ratez vreo oportunitate de avansare în carieră. Cred cu tărie că orice problemă are o rezolvare și că trebuie să știi pentru ce trăiești! Iar dacă întâlnești un singur om care să te susțină necondiționat (așa cum este soțul meu), ești un privilegiat.

Am un jurnal început în anul 1990. O perioadă l-am abandonat, apoi, în 1995, am reluat consemnările. Am expus acolo toate visurile și metehnele mele. Poate într-o zi o să am curajul să public un roman autobiografic. Cred că ar fi interesantă povestea mea de viață. 

Sunt constant interesată de noutățile ivite în domeniul limbii și încerc să îi apropii pe elevii mei de carte. Nu este simplu în era tehnologiei, dar nici imposibil: LTME este înscris în Clubul de lectură din cadrul Grupului Editorial ART, alături de colegele mele de catedră, de alți colegi din școală și de doamna bibliotecară organizăm sesiuni de prezentare de carte, concursuri de creație literară, concursuri de book trailere, vizite la biblioteci și centre culturale, îi încurajăm pe elevi să participe la concursuri și olimpiade școlare și, de ce nu, să devină ei înșiși niște mici scriitori. Desigur, toate disciplinele sunt foarte importante, dar literatura beletristică are ceva aparte care îi poate face pe oameni și mai buni. 

Știm că pe lângă munca la catedră, te implici foarte mult și în alte proiecte, alături de liceenii întorsureni. Care e proiectul care ți-a plăcut cel mai mult de până acum și de ce? 

Nu mai știu cu exactitate anul descoperirii „gustului” proiectelor educaționale, dar știu că am început cu pași mici, la nivel de clasă de elevi: o deplasare la o piesă de teatru, organizarea unui spectacol tematic, excursii, manifestări culturale de tot felul etc. Și niciodată nu am fost singură, ci cu unii dintre colegii mei. De la an la an am sporit numărul activităților, dar mai ales complexitatea lor. 

Din ianuarie 2017, de când am fost numită în funcția de director al LTME, mi s-a concretizat cel  mai bine aspectul nonformal dintr-o unitate de învățământ, dar și importanța creării unui spațiu propice pentru desfășurarea unui act instructiv-educativ de calitate. Așa am început căutarea de soluții de finanțare. Și le-am găsit, dar, din nou, nu am fost singură în acest demers. Împreună cu ai mei colegi am scris foarte multe proiecte pentru care am obținut finanțare: aproximativ 230.000 de euro am obținut în perioada 2017-2023 doar pentru dotarea liceului cu materiale și echipamente necesare desfășurării procesului instructiv-educativ: mobilier școlar nou, tehnologie diversă, dotarea unor laboratoare, sistem de securitate integrat, sistem de sonorizare etc. Ultimul proiect pentru care am obținut finanțare și pentru care sunt în continuare coordonator este cel depus în martie 2023 Smart Lab-„ELIADA”, fonduri din PNRR, 60.000 de euro fără TVA. Implementarea lui o voi realiza alături de colegii mei până la 1 ianuarie 2025.

Legat de activitățile extrașcolare, am (re)descoperit că poți dezvolta la elevi atât de multe competențe-cheie prin activitățile nonformale, încât nu am ratat vreo ocazie / oportunitate de a scrie și implementa proiecte benefice lor.  Alături de colegii mei am abordat teme de mediu (igienizare, plantare, reciclare, târguri de economie circulară), sănătate (stil de viață sănătos, obiceiuri alimentare sustenabile), implicare civică, schimburi de experiență, manifestări pentru respectarea drepturilor omului, orientare în carieră, antreprenoriat, promovarea valorilor și principiilor europene etc. Este clar că toate aceste activități presupun multă muncă în regim de voluntariat, dar satisfacțiile sunt maxime: nu numai elevii învață din acestea, ci și noi, ne asigurăm „motorul” existenței noastre spirituale și intelectuale - „învățarea pe tot parcursul vieții”. 

Din anul 2019, de când LTME a obținut titlul de „Școală Europeană” am adoptat și dimensiunea europeană a liceului nostru, iar din 2020 de când am intrat în rândul Școlilor-Ambasador ale Parlamentului European, implicarea noastră a devenit și mai intensă, ca de altfel și pentru proiectele ERASMUS+ (2016-2024). Tot mai mulți elevi și cadre didactice am ales să fim voluntari, am călătorit pentru schimburi de experiență în Franța, Belgia, Polonia, Spania, Turcia, Lituania, Slovacia, Bulgaria etc. În absolut toate proiectele este nevoie de câte o echipă de cadre didactice dedicate școlii, dedicate educației. Și chiar dacă nu mai sunt director, continui să accesez fonduri extrabugetare, să scriu și să implementez proiecte dedicate tinerilor: tocmai am depus un proiect  la Consiliul Județean Covasna și pregătesc altul pentru  Consiliul Local, ambele fiind cu tematică culturală și educațională. Pentru acestea avem și sprijinul Asociației de părinți „Mircea Eliade”, înființată în anul 2018. 

Toate proiectele ne sunt „de suflet”, întrucât au adus LTME-ului rezultate foarte bune în domeniul învățării, al examenelor și competițiilor școlare, dar și prestigiu atât în țară, cât și peste hotare. Învățământul liceal din zona Buzaielor a cunoscut o reală îmbunătățire. 

S-a schimbat rolul profesorului de-a lungul timpului? Mă refer la faptul că acum observ mai multă implicare în afara orelor de curs, sigur - și mai multe oportunități, dar și relația cu elevii pare mai apropiată. 

Ooo, da! Rolul profesorului s-a schimbat mai ales din perspectiva diversității și oportunităților de învățare. Cea mai mare provocare o reprezintă adaptarea la nevoile actuale ale tinerilor și sprijinirea lor în vederea inserției în învățământul universitar și pe piața muncii. În contextul actual nu mai este suficientă doar latura privind dobândirea de cunoștințe, ci este nevoie de experiențe reale de învățare, de o practică potrivită să anticipeze parcursul educațional și profesional al viitorului adult. Există soluții? Da, foarte multe, dar din nou vorbim despre deschiderea cadrelor didactice, despre alocarea de timp personal pentru a-i sprijini pe tineri.

Ce crezi că face diferența între un profesor mediocru și unul foarte bun? 

Grea întrebare! La vârste diferite, răspunsuri diferite. Acum vreo 30 de ani aș fi răspuns „un profesor bun este cel care te învață multe”. După 10, 20 de ani ani aș fi adăugat: „... cel care te ajută să progresezi, să devii cea mai bună variantă a ta”. Astăzi, aș mai adăuga încă ceva la cele de mai sus: „....este cel despre care consideri că a sădit în mintea și în sufletul tău aspecte care îți vor folosi toată viața, cel despre care vorbești frumos și după ce ai absolvit, ți-ai întemeiat o familie, ai o carieră...”.

Pe tine ce te ține motivată? Ce anume îți dă energie să te implici? 

De când mă știu am fost în competiție cu mine însămi, niciodată cu alții. Sunt o persoană orientată spre rezultat și întotdeauna, dar întotdeauna am o strategie. A nu se crede că acest lucru îmi este întotdeauna confortabil, conștiința proprie mă „pedepsește” de multe ori. Cu greu fac față unui eșec. Și totuși, ca un „colac de salvare” îmi vine în minte  o lecție învățată la un curs de management și leadership: „dacă 80% din ceea ce facem este bine și foarte bine, înseamnă că ne-am atins menirea pe acest pământ, că facem ceea ce trebuie. Restul de 20% să îl abandonăm eșecurilor, greșelilor din care să învățăm, frustrărilor personale și judecății celorlalți”. În același timp, consider că haosul creează haos, iar a accepta manifestarea inerției denotă regres și superficialitate. 

Ai vreun model feminin care te inspiră? 

Desigur, chiar mai multe, întrucât am fost și sunt un fin observator al situațiilor de bună practică, întâlnind foarte multe femei care m-au inspirat. Eu nu cred că putem avea un singur model în viață. Suntem ființe complexe și în situații diverse învățăm de la oameni diverși. Spre exemplu, din literatură aș putea fi răzvrătita Anna Karenina, sau Elizabeth cea plină de îndoieli din Mănâncă, roagă-te, iubește!, sau muncitoarea și inovativa Rada din Gențiane a Cellei Serghi etc.

Din realitatea-mi imediată, le-aș aminti pe multe dintre colegele mele de serviciu, pe colaboratoarele mele: personal, de la fiecare am învățat lecții valoroase. Într-o ordine aleatorie aș aminti prenumele lor: Dora, Elena-Maria, Daniela, Doina, Voica, Anca, Mihaela, Maria, Andreea, Marieta, Costina, Rodica, Gabriela, Ioana, Luciana, Dana, Diana, Otilia, Mădălina, Emilia, Corina etc. 

Cine crezi că se descurcă mai bine la catedră: femeile sau bărbații? 

Nu cred în stereotipuri de genul „profesia de dascăl se potrivește mai bine femeilor”, chiar dacă știm că în sistemul de învățământ suntem majoritare ca număr. Este chiar necesar să avem colegi bărbați la catedră, putându-se crea astfel un parteneriat viabil, benefic activității unei școli: femeile pot contribui cu creativitatea lor, cu spiritul protector și ludic etc., iar bărbații pot contribui cu pragmatismul, autoritatea relativă etc. Oricum ar fi, o echipă este puternică și completă dacă există în ea și femei și bărbați. 

Dacă ai putea să dai un singur sfat de viață tinerilor sau oricui care citește acest interviu, să îl ia cu ei pentru totdeauna, care ar fi acela? 

Nu îmi aparțin în totalitate următoarele cuvinte, dar le-am menționat în aproape toate discursurile mele la festivitățile de absolvire ale LTME-iștilor și nu numai: să se înconjoare de oameni de la care au ce învăța, să acționeze ferm în direcția creării idealurilor lor, să nu spună doar „vreau / îmi doresc” fără să și acționeze, întrucât rezultatul va fi nul. Să viseze, dar să nu omită realitatea: din cer pică doar ploaia și ninsoarea.