Bi-interviu cu Mihnea Mureșan și Bíró András, medici ai Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, din Sfântu Gheorghe

Când trebuie să mergi la medicul urolog? Dar mai ales cine ajunge în fața acestui specialist? Sunt întrebări care pot părea banale, dar ale căror răspunsuri ne pot mira. Ne-au oferit însă informații clare medicii urologi de la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, dr. Mihnea Mureșan și dr. Bíró András. Citește în continuare bi-interviul în care aflăm despre această specialitate, simptome, preconcepții, dar și alte aspecte deosebit de utile pentru sănătatea noastră. 

- Pentru început, spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră: vârstă, de câți ani sunteți medic la Spitalul Județean, cum și când ați ales această specialitate a medicinei? 

Mihnea Mureșan (MM): Am 46 de ani. În iunie, o să împlinesc 15 ani de când lucrez aici. Am avut noroc să îmi placă această specialitate încă din facultate. Începând cu anul III, se studiază toate specialitățile ca materii. Există cursuri și stagii în spital la fiecare. În anul IV, cred, am avut stagiul de Urologie și de atunci mi-a plăcut și m-am decis că asta vreau să fac. 

Bíró András (BA): Am 36 de ani. Am terminat la Târgu Mureș facultatea și rezidențiatul. Am ales specialitatea în anul IV de studenție, când am fost la practica de vară la Clinica de Urologie Mureș. Eram student, nu prea am umblat prin spitale, nu știam exact ce vreau să fac. Dar când am ajuns acolo m-au pus să fac o operație unde am scos un testicul. Atunci m-am hotărât. Mi-a plăcut și partea că nu e numai chirurgie. E și o medicină internă, cu chirurgie. În 2012, am terminat facultatea, am început să lucrez aici ca rezident, iar din 2013 sunt angajat al spitalului. Medic specialist sunt de 5 ani. 

- Și de atunci lucrați împreună? Că se vede că există o comunicare bună între voi. 

MM: Da. Ne ajutăm reciproc. Dar suntem doar noi doi medici urologi aici și din acest motiv nu există secție separată de Urologie, ci suntem compartiment al secției de Chirurgie.

- Poate părea o întrebare simplă, dar uneori pe acestea tindem să le ignorăm și plecăm la drum cu minusuri în viață, așa că aș vrea să știu: cu ce se ocupă, mai exact, un medic urolog? 

MM: Urologia este specialitatea care tratează afecțiunile aparatului urinar și afecțiunile aparatului genital la bărbați. Are o parte chirurgicală, dar și o parte nechirurgicală. Anumite infecții urinare se pot trata și la Urologie, dar și la Nefrologie. Dacă sunt complicate, unde apare o piatră sau alte complicații, atunci aparțin de Urologie. Deci, în general, bolile unde, chiar dacă acum nu este necesară o operație, dar în perspectivă, în evoluție, se poate ajunge și la necesitatea unei operații, aparțin de Urologie. Celelalte boli de rinichi care doar se tratează și nu vor avea niciodată indicația de operație, cum e insuficiența renală, aparțin de Nefrologie. Am constatat o mică neînțelegere, chiar și în rândul personalului medical, că Urologia este echivalentă cu Ginecologia, doar că ginecologia e pentru femei și urologia e pentru bărbați. De aceea subliniez că urologia se ocupă de bolile aparatului urinar. Pe lângă asta, se ocupă și cu bolile aparatului genital la bărbați, dar nu exclusiv. Bolile de rinichi sau vezică urinară apar la fel și la bărbați și la femei și tot la Urologie se tratează. Multă lume nu știe foarte clar cu ce se ocupă Urologia. 

BA: În plus, la bărbați sunt prostata, testiculele și penisul. De aceea avem mai mulți pacienți bărbați, dar nu înseamnă că nu tratăm și femei. Eu acum am operat o tumoră vezicală la o femeie.

- Când este indicată vizita la medicul urolog? Care sunt simptomele care trebuie să aducă pacientul în fața dvs.? 

BA: Aici trebuie să împărțim pacienții în bărbați și femei. Femeile chiar ar trebui să vină când au simptome. În cazul lor, nu se face screening urologic, dar trebuie să vină la medic când au o colică renală sau o hematurie, adică sânge în urină. Bărbații, în schimb, nu trebuie să vină doar la simptome. La peste 45 de ani sau și mai repede, ar trebui să vină la screening de prostată. La 45 de ani neapărat, dacă cineva din familie, pe linie paternă, a mai avut cancer de prostată. La campaniile de screening, așteptăm bărbații care nu au neapărat simptome. Din peste 100 de pacienți, câți am văzut la campania de anul trecut, la trei, patru am depistat cancer. În 2019, au fost mai mulți, șapte, opt. Și e vorba de un screening de o săptămână în Sfântu Gheorghe. 

- Înțeleg că e important să vină la screening și fără simptome, dar dacă, totuși, ar avea, care ar fi cele care trebuie să îi trimită la medic? 

MM: În general sunt cele care țin de aparatul urinar. Cel mai frecvent se manifestă prin simptome legate de urină: urinări frecvente, dureri, sânge în urină...

BA: ...se trezește de multe ori pe noapte. E vorba de simptome care îi afectează calitatea vieții. 

MM: Din păcate, mai există o preconcepție legată problemele de prostată. După vârsta de 60 de ani, apar aproape la toți bărbații. Foarte mic procent dintre bărbații peste 60 de ani mai au prostata normală. Că diferă simptomele, că nu toate se manifestă în același grad, e una, dar probleme au aproape toți. Și am întâlnit la mulți pacienți ideea că e normal la bătrânețe. (...) E adevărat că odată cu trecerea timpului apar modificări în organism și e evident că la 70 de ani nu mai funcționează ca la 20 de ani. Sunt modificări inerente. Dar până la un punct.

- Ce înseamnă prevenția din perspectiva unui medic urolog? Cum se poate limita apariția afecțiunilor urologice?

MM: Sunt o serie de afecțiuni care pot fi prevenite, sunt altele care nu pot fi prevenite. De exemplu, litiaza renală (n.red. pietrele la rinichi, în limbaj popular). În principiu există o predispoziție genetică. Dar apa băută direct de la robinet, care e extrem de calcaroasă, și carnea roșie, de exemplu, sunt factori favorizanți. Dacă deja ai o predispoziție, atunci mult mai repede vei face pietre la rinichi. Asta e o problemă care, într-o anumită măsură, poate fi prevenită cu un stil de viață echilibrat și alimentație bună. Consumul de lichide este foarte important. Dar sunt și alte probleme care nu pot fi prevenite, dar pot fi depistate într-o fază în care se pot trata mult mai ușor și rezolva mult mai bine. 

BA: De aceea facem și campaniile de screening. Acolo nu doar la prostată este investigat pacientul, ci facem ecografie unde vedem rinichii, vezica, unde putem depista tumori renale, vezicale. Aceeași investigație o facem, în mare, și pacienților care vin la policlinică. Putem recomanda limitarea factorilor favorizanți, cum ar fi fumatul. Și nu vorbesc de cancerul de plămâni, ci de vezică.

- Da? Fumatul favorizează apariția cancerului de vezică? 

MM: Sunt studii unde incidența cancerului de vezică la fumători a fost mai mare decât a cancerului pulmonar. 

BA: 80% - 90% din pacienții noștri cu tumoră vezicală sunt fumători. 

- Cum se explică acest lucru?

MM: Substanțele cancerigene din fumul de țigară se elimină și prin urină. Și stau în contact cu vezica și produc acolo modificări. Procesul e mai accelerat la fumătorii care nici nu se hidratează. Cei care beau puține lichide au urina foarte concentrată și atunci și concentrația de substanțe cancerigene e mai mare.

- Când există cel mai mare risc să apară cancerul de prostată la bărbați?

MM: Există o predispoziție genetică, în sensul că dacă în familie, pe linie paternă, a existat cancer de prostată, atunci este un risc mai mare. Nu înseamnă că dacă tata a avut cancer de prostată sigur o să am și eu, dar șansele sunt mai mari. Riscul de a face cancer de prostată este cam cu 50% mai mare la un bărbat al cărui tată sau bunic patern a avut. 

- Deci e cu atât mai important, dacă are 45 de ani, să meargă măcar o dată pe an la control. 

BA: Da. Chiar dacă nu are nici un simptom. Cancerul de prostată nu are nici un simptom specific cât stă la nivelul prostatei. Când deja dă în metastaze osoase, în principiu, deja îl doare spatele, coastele. 

- Care a fost cel mai complicat caz pe care l-ați tratat?

BA: Am avut o operație de aproape 8 ore. Pacienta aproape a decedat în sala de operații, dar până la urmă a mers bine. Nu m-am așteptat să fie așa de grea operația. A intrat toată secția de chirurgie, vascular, general, noi doi... Toată lumea a fost acolo și toată lumea opera. Încă îmi aduc aminte de acele momente. 

- Dar ce probleme a avut pacienta? 

MM: Rinichiul drept era distrus de o infecție. Și trebuia scos. Din cauza infecției, aproape tot ce era în jurul rinichiului se lipise din cauza inflamației. 

- Și mai trăiește?

BA: Da, mă întâlnesc cu ea regulat, anual la control. E bine. Totdeauna când vine îmi spun „ce bine că sunteți aici!”. Acolo în sala de operații chiar am crezut, la un moment dat, că nu mai scapă. 

- Sunt afecțiuni ale aparatului urogenital care pot fi tratate astăzi chirurgical prin tehnici minim-invazive, la Spitalul Județean? 

MM: Majoritatea intervențiilor sunt minim-invazive. Laparoscopia la Urologie încă nu s-a generalizat cum este la chirurgie generală. Operații laparoscopice de urologie se fac încă doar în clinicile universitare, nu prea în spitale județene. Noi facem operații endoscopice. Laparoscopia este când faci niște găuri în burtă și introduci acolo instrumentele. Endoscopia e când lucrezi pe o un orificiu natural existent. De exemplu operațiile pentru adenom de prostată se fac trans-uretral. Adică introducem un instrument prin uretră. De patru-cinci ani, așa scoatem tumorile la vezica urinară și pietrele. Avem posibilitatea și de endoscopie înaltă, adică putem să rezolvăm și pietre pe ureter, care au plecat din rinichi și care blochează rinichiul și pot da complicații. 

BA: Punem și stenturi ureterale. Dacă e o piatră obstructivă, punem un stent care merge pe lângă piatră și drenează. 

- Care sunt avantajele? Mă gândesc la faptul că procesul de vindecare e mai ușor, dacă nu e o tăietură vizibilă.

BA: Dau un exemplu: azi am operat două tumori vezicale și amândoi pacienții o să plece mâine sau poimâine acasă dacă, după ce scoatem sonda și urinează, urina e limpede. Dacă operația asta o făceam deschis, mai mult de o săptămână trebuia să stea în spital. Era cost mai mare și pentru pacient și pentru spital. Nu era bine nici pentru noi, pentru că ocupa un loc și nu puteam să internez alți pacienți care au nevoie. 

- Ne-ați spus că ați mai organizat acțiuni de screening la spital, în 2019 și 2022. Cum se raportează covăsnenii la ele? 

BA: Eu am fost mirat de câți au venit. Prima dată când am organizat, am crezut că nu o să vină nimeni. Dar nu doar că au venit mulți, ci toate locurile au fost ocupate și i-am programat și ulterior pe alții normal, pentru policlinică. 

MM: Am făcut programări, pentru că nu am avut număr nelimitat de locuri. Dar cred că deja cu o săptămână înainte de a începe screeningul lista era plină, erau ocupate toate locurile. Cred că ideea de screening atrage oamenii pentru că pentru unii dintre ei e o mare problemă să se programeze. Unii nu se descurcă, alții nu sunt obișnuiți. Mai este și aspectul că nu e nevoie de bilet de trimitere. 

- Aveți în plan să mai organizați? Dacă da, când?

BA: Vrem să facem anual. Cel mai probabil va fi organizat în septembrie, octombrie. Îi așteptăm la control pe toți bărbații care nu au fost vreodată la urolog și au mai mult de 45 de ani. 

MM: Încă nu am stabilit o dată exact, dar sigur la toamnă. Vom anunța când va fi ceva concret. 

- Ce sfat aveți pentru cei care privesc cu reticență vizita la medicul urolog? 

MM: Eu cred că cei care privesc cu reticență vizita la urolog sunt cei care privesc cu reticență vizita la orice medic. 

BA: De regulă, când în filme arată un pacient la urolog, este reprezentat tușeul rectal. Eu, personal, cred că pacienții nu vin la urolog pentru „că o să îmi facă examinare rectală”. Bineînțeles că facem. Așa se face screeningul de prostată. Dacă putem să palpăm un organ la care ajungem cu degetul, de ce să nu o facem? Atunci când simți tumora, deja poți să îi spui pacientului fără alte investigații, ci direct cu puncție prostatică. Deci eu cred că și media și televizorul îl sperie pe pacient. E reticent că vine și îi bagă medicul degetul în rect. De-aia nu vin. În rest, facem o ecografie, punem două, trei întrebări și se termină cu tușeul rectal. Sunt și cazuri când pacientul spune că nu dorește. Atunci scriu în fișă că a refuzat. Și nu e nicio problemă. Doar nu facem cu forța. Oricum, investigația nu e dureroasă. Dar cine nu e prima dată la control știe că nu e mare lucru. 

- Care este concluzia cea mai importantă cu care ați vrea să rămână oricine citește acest interviu? 

Să vină la urolog. Mai ales bărbații cu sau fără simptome. Să nu le fie frică, pentru că noi nu le facem niciun rău. Vrem să îi ajutăm să le îmbunătățim calitatea vieții, iar în unele cazuri și cantitatea.

***

Echipa de la Urologie a consultat anul trecut, la cabinetul din Policlinică, 3.010 pacienți, mai mulți decât în 2021, când au fost 2.957. Și în cazul externărilor a crescut numărul, la 359 de pacienți în 2022, de la 279, câți au fost în 2021. 

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu ziarul Observatorul de Covasna. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din aceeași serie au mai fost publicate interviuri cu medicul ginecolog Spanyol Ádám, medicul neonatolog György-Burián Emőke, medicul specialist în medicină internă dr. Gál Tünde și medicul pediatru Gál Ramona-Éva. Și articolul „5 sfaturi de la femeile care văd zilnic limita între viață și moarte” face parte din același demers.

Foto: Zsigmond István