(Update) Zeci de baloți de paie cuprinși de flăcări la o fostă fabrică din Covasna
Update: În incinta aceleiași fabrici dezafectate a fost găsit un autoturism ars complet, la care nu a fost cazul să se intervină, transmite ISU Covasna.
Pentru lichidarea incendiului s-a acționat cu o autospecială de capacitate mare (10.000 litri), alimentată de la alte două autospeciale. La fața locului a intervenit și un buldoexcavator, pentru eliminarea tuturor focarelor. Incendiul a fost localizat la ora 18:05 și lichidat complet la ora 20:50.
Cauza probabilă este în curs de cercetare, pentru că evenimentul implică și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, mai spun pompierii.
Știrea inițială:
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Secuiesc intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta fostei fabrici de prelucrare a lemnului de pe strada Gării din orașul Covasna.
Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, focul se manifestă la aproximativ 70 de baloți de paie care ard în interiorul fostei fabrici și produc mari degajări de fum.
„Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Secuiesc intervin în acest moment pentru lichidarea unui incendiu care se manifestă la nivelul unor baloți de paie aflați în incinta fostei fabrici de prelucrare a lemnului situată pe strada Gării din orașul Covasna.
Acționează două autospeciale de stingere cu apă și spumă încadrate cu 8 cadre și un echipaj SMURD B2. Ard mocnit circa 70 de baloți de paie în interiorul fostei fabrici, cu mari degajări de fum, fără posibilitate de propagare”, transmite ISU Covasna.
Misiunea este în dinamică.
Tot duminică, în cursul dimineții, pompierii au intervenit și la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Ariușd, care a fost cuprinsă din nou de flăcări, la doar câteva luni după un eveniment similar.