INTERVIU 21 mai 2021

„Spectatorii noștri nu au fost deloc demoralizați de pandemie”

de Mirela Cara Dragu | 1628 vizualizări

Interviu cu Anna Maria Popa, manager TAM

Pandemia a fost pentru multe instituții un obstacol de netrecut în calea bunei desfășurări a activității. Unele au intrat într-un fel de moarte clinică, în așteptarea revenirii la normalitate. Altele au optat, în schimb, pentru adaptare din mers și rezistență în fața tuturor schimbărilor. 

Teatrul „Andrei Mureșanu” este una dintre instituțiile care pot fi alese oricând drept exemplu de pliere pe situație și găsirea de soluții rapide. În 2020, când cultura părea a fi căzut într-o adormire forțată, TAM a reușit să organizeze cu succes cea de-a V-a ediție a Festivalului DbutanT, a dus spectacole în turnee din țară și străinătate, a inițiat proiectul de teatru și film pe apă, Floating Cinema&Theater, și a lansat o formă de artă complet nouă în țară, TeatruVR360. 

Nu e de mirare că managerul instituției, Anna Maria Popa, a primit titlul de Covăsneanca anului, în urma votului exprimat de cititorii ziarului Observatorul de Covasna. Care au fost deciziile care au contribuit la succes, ce riscuri și-a asumat și ce lecții a primit ca manager de la această pandemie, ne dezvăluie chiar ea într-un interviu sincer și deschis.  

 

Anna, pentru început, te-aș ruga să ne spui ce a însemnat această pandemie pentru instituția pe care o conduci. 

Pe parcursul pandemiei, au fost foarte multe lucruri pe care a trebuit să le gestionăm și din care a trebuit să învățăm câte ceva. Anul 2020 a fost înainte de toate un an de testări. Ceea ce la început nu dădea semne că ar funcționa a căpătat o structură coerentă în context și, încet, încet, a început să meargă. De pildă, difuzările online. Mai întâi am testat publicul, oferind gratuit spectacole filmate. Timp de o lună, filmările au avut succes, dar când publicul a fost „bombardat” cu tot ceea ce înseamnă informație online, s-a ajuns într-un punct de saturație.

Și atunci ai decis să schimbi strategia?

Da. A devenit necesar să regândim și să restructurăm strategia de difuzare online. În primul rând, nu puteam obișnui publicul să primească în mod constant, gratuit, produse de calitate în care instituția a investit, doar pentru că sunt filmate. Era deci nevoie să eliminăm cumva gratuitatea. În același timp, ca să-i ceri spectatorului să plătească pentru ceva ce îi produsese deja suprasaturație, trebuia să vii cu ceva elemente în plus care să se justifice în plata unui bilet. Iar aici, singurul lucru care a putut fi făcut într-un timp foarte scurt a fost creșterea calității filmărilor cărora li s-a dat un dinamism prin faptul că s-a filmat cu patru camere, s-a făcut un anumit tip de tăietură, s-a realizat un montaj în timp real și așa mai departe. Trebuia găsită o cale prin care să se elimine din mintea spectatorilor tendința de a compara teatrul cu filmul. Cele două nu pot fi comparate. 

Care a fost partea cea mai grea în toată perioada aceasta în care totul era nou și imposibil de prevăzut?

În acest proces de adaptare rapidă, cea mai mare dificultate a fost în primul rând la tot ce înseamnă legislație în România. Toate legile, toate normele se schimbau - și se schimbă în continuare - cu o rapiditate care nu-ți permite să îți faci planuri nici măcar pe termen scurt. Adică, trebuie să te adaptezi, să îți faci planuri de azi pe mâine, ceea ce în teatru este foarte complicat. Nu poți să-ți schimbi radical repertoriul în contextul în care mâine se schimbă legislația. Azi joci, mâine nu mai joci. Azi ai deschis, mâine ai deschis, dar numai afară sau numai la 30% din public. Nu ai niciun fel de control asupra programului, asupra încasărilor, asupra a nimic. 

Ai avut vreodată senzația că aceste măsuri pe care le-au luat autoritățile în această perioadă la nivel național au fost uneori absurde?

Da, au fost măsuri din toate categoriile. Au fost și măsuri care s-au dovedit a fi coerente. Au fost și măsuri absurde, dar nici autorităților nu le poți cere coerență absolută într-un context complet nou pentru toată lumea. Nici autoritățile n-au mai avut vreo pandemie mondială căreia să-i facă față. Ceea ce mă dezamăgește însă este faptul că, nici în decursul acestui an de pandemie, autoritățile nu dau dovadă că ar fi învățat ceva. În continuare avem măsuri absurde care după un an de experiență ar fi trebuit să fie corectate.

Poți să numești câteva din aceste măsuri absurde?

Dacă vorbim de măsuri la nivel național, în toate domeniile, trebuie să mă gândesc un pic mai mult. Din punctul de vedere al teatrului, de exemplu, prima ordonanță cu normele comune ale ministerelor Culturii și Sănătății a venit cu o greșeală – aceea că aveai voie să joci în interior, respectând toate măsurile până la indice de 3 la mie, în schimb, în exterior, unde nu aveai niciun fel de pericol și puteai să organizezi civilizat orice eveniment, nu aveai voie să organizezi nimic decât dacă scădea incidența sub 1,5 la mie. Ceea ce este absurd. Chestiunea aceasta s-a perpetuat în toate ordonanțele ulterioare, deși autorităților le-a fost semnalată eroarea și puteau corecta măsura. Inclusiv în prezent funcționăm după aceleași norme și aceeași ordonanță care, în exterior, îți interzice organizarea de evenimente la peste 1,5 la mie. 

Ce ai învățat tu din tot acest context nou, haotic și plin de neprevăzut și, mai ales, ce vei face diferit de acum încolo?

Am învățat să caut deschidere pe alte segmente de public. Cred că am găsit o rețetă cât de cât funcțională pentru ceea ce înseamnă echilibru între online și spectacole jucate în sală. După un an de zile am reușit să ne creștem și publicul în online și, chiar și după deschiderea teatrului, când oamenii deja au acces în sală, în continuare ni se solicită să păstrăm și programul online, pentru că este o măsură foarte bună pentru cei care vor să vadă spectacolele noastre din alte localități sau alte țări. 

Te referi aici și la teatrul VR360?

VR-ul este o nouă artă pe care am descoperit-o tot în perioada pandemiei, dorindu-ne să testăm și un public de nișă. Trebuie să ținem cont de faptul că tot ceea ce reprezintă VR în România este adresat unui public de nișă, nu este un gen artă care să se adreseze maselor. Prin urmare,  tot ce ține de implementarea în VR trebuie tratat ca o măsură suplimentară, adiacentă, care nu contravine și nu bulversează deloc direcția repertorială obișnuită a unui teatru. Este doar încă ceva care poate funcționa foarte bine pe lângă teatrul offline, dar care încă este în teste. 

Comportamentul publicului a fost afectat pe termen lung de restricțiile pandemice sau revenirea la normalitate se va face cu ușurință?

Depinde foarte mult de regiune, de zonă, de oraș. Spectatorii noștri, de pildă, nu au fost deloc demoralizați de pandemie. Ba dimpotrivă, din secunda în care am anunțat redeschiderea sălii de teatru, am jucat constant cu casa închisă. Odată ce s-au schimbat scenariile și am avut posibilitatea de suplimentare a scaunelor, și scaunele suplimentare s-au vândut în două ore. Deci oamenii sunt avizi să se întoarcă la teatru. 

Dacă ar trebui să dai timpul înapoi la momentul zero, martie 2020, și să analizezi retrospectiv deciziile manageriale luate, ai schimba ceva?

Fiecare măsură pe care am luat-o am gândit-o foarte mult înainte. Tocmai pentru că nu știam pe ce să mă bazez, dar trebuie să recunosc că majoritatea măsurilor au fost bune și ne-au ieșit și datorită unui mare procent de noroc în tot contextul. Nu pot să nu văd faptul că măsurile respective, dacă nu aveam noroc și ajutorul Celui-de-Sus, puteau să fie și foarte proaste. 

Dacă mâine ne-am confrunta cu o nouă pandemie, de alt tip, te-ar ajuta experiența acumulată în perioada COVID-19? 

Cu siguranță, pentru că absolut tot ce s-a întâmplat în ultimul an a fost o școală de risc management și adaptabilitate și de metode de a găsi soluții când ai senzația că toate ușile îți sunt închise. Deci, din punctul ăsta de vedere, dacă acum ar veni o altă pandemie, de altă natură, simt că n-aș lua-o de la punctul zero. 

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.