INTERVIU 19 iulie 2024

„Întotdeauna vreau să mă asigur că pacientul știe tot ce se va întâmpla din momentul în care intră în spital”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1186 vizualizări

Interviu cu dr. Călin-Traian Șuta, medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe

Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe are, începând din luna martie, un nou doctor, care le redă pacienților săi speranța la o viață normală. Originar din Baia Mare, școlit în medicină la Târgu Mureș, dr. Călin-Traian Șuta este medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă. Vrei să știi cine este, care sunt intervențiile care l-au marcat și l-au făcut cine este astăzi, dar și alte lucruri despre meseria lui? Citește interviul următor și poți să faci cunoștință cu tânărul doctor! 

 

Ce te-a inspirat să urmezi cariera de medic și, în special, zona de chirurgie?

Cred că mi-am dorit cariera de medic încă din gimnaziu. M-a pasionat tot timpul medicina, prin serialele medicale pe care le vedeam la vremea aceea. Și s-a transmis oarecum și de la mama. Ea ar fi vrut să se facă medic, dar n-a avut nicio influență în decizia mea. Pur și simplu, s-a întâmplat să-mi doresc exact aceleași lucruri pe care și le-a dorit ea. Și chirurgia? Îmi place când văd imediat rezultatele muncii mele. 

Care sunt cele mai frecvente tipuri de intervenții chirurgicale pe care le faci aici? 

Specialitatea de chirurgie plastică are mai multe ramuri: chirurgie plastică, estetică, microchirurgie reconstructivă și arsuri.

În spital, cele mai frecvente sunt intervențiile reconstructive la nivelul mâinii, atât pentru patologiile acute, cât și pentru patologiile cronice, tot ce ține de degete, mână, chiar și antebraț și, de asemenea, excizii ale tumorilor cutanate de pe întregul corp. 

Care sunt simptomele care trebuie să-i aducă în cel mai scurt timp posibil pe pacienți, la medic, în special la medicul chirurg? 

La medicul chirurg, cu atât mai mult la chirurgul plastician, dar și la dermatolog, simptomele care ar trebui să aducă pacientul la medic sunt apariția unor semne noi pe piele. Sau modificarea structurii sau aspectului unor semne pe care pacientul le are. Acestea ar trebui să dea un semnal de alarmă și să trimită pacientul la medic cât de repede se poate. La dermatolog sau direct la chirurg, de preferat la chirurgul plastician. 

Care ar fi o experiență memorabilă din cariera ta de până acum, pe care poți să o împărtășești cu cititorii noștri? 

Există mai multe experiențe memorabile din cariera mea de chirurg, chiar dacă cea de medic specialist este destul de scurtă, dar am lucrat ca medic rezident șase ani. Îmi vine în minte cazul unui pacient care a venit cu un membru superior amputat de la nivelul antebrațului. Împreună cu echipa operatorie de la Târgu Mureș, Ortopedie și Chirurgie Plastică, am reușit să-l replantăm. 

Adică i-ați pus mâna la loc? 

Da, i-am pus mâna la loc și în ziua de astăzi o folosește, în sensul în care poate să bea un pahar de apă, să țină o sticlă în mână, să desfacă o sticlă cu mâna respectivă, dar nu mai poate să scrie. Adică nu are mișcările fine, doar mișcările grosiere le are și folosește mâna cât de cât. Pe plan personal, să zic așa, memorabil ar fi momentul în care am reușit să iau premiul 2 la concursul Rezidentul anului, în cadrul evenimentului Gala Zetta, organizat de Asociația Zetta, în anul 2023. 

Cum a fost parcursul până la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe? Adică de ce acest spital?

Am lucrat la Târgu Mureș cu domnul doctor Dorin Dorobanțu, coordonatorul compartimentului de chirurgie plastică de la Spitalul Județean de Urgență, dar și cu doamna dr. Szilveszter Mónika. Alături de dânsa am lucrat o perioadă mai lungă de timp și ea m-a îndrumat. A lucrat aici la spital în urmă cu 13 ani sau 15 ani și știa că în spitalul acesta nu mai există plastician de când a plecat dânsa. A fost cea mai bună decizie. Am avut mai multe variante, dar am preferat să fie un spital județean și un oraș nu foarte mare. 

Cum gestionezi stresul și responsabilitatea asociate cu profesia asta? 

Eu sunt o persoană foarte calmă, nu mă stresez în general, încerc să văd totul cât de lejer se poate, să zic așa, dar în același timp vreau să subliniez părțile importante și să fiu mai atent. Nu mă consider o persoană care se stresează foarte tare, de aceea încerc ca și pacienții mei să nu simtă. Chiar dacă eu poate că aș fi stresat pentru ceva, încerc să nu le transmit asta lor. 

Și cum te asiguri că pacienții tăi se simt confortabili și bine informați înainte și după operații? 

În primul rând, prima consultație, consultația inițială cu pacientul, de cele mai multe ori are loc în policlinică, unde timpul alocat este de, teoretic, 15 minute. Chiar dacă depășesc timpul ăsta alocat în cadrul unui consult inițial cu un pacient, nu este o problemă, pentru că vreau să mă asigur că știe tot ce se va întâmpla din momentul în care intră în spital, în intervenția chirurgicală, după intervenția chirurgicală și înapoi la controlul din policlinică.

În timpul intervențiilor chirurgicale, dacă sunt cu anestezie locală, încerc să povestesc tot timpul cu pacienții, să le explic ce se întâmplă, să fie informați. De asemenea, în sala de operație avem și muzică, să destindem puțin atmosfera. În cazul copiilor, uneori le mai permitem să se uite la desene, ca nu fie distrași de la ceea ce facem.

Ce muzică? Și cine alege? 

De obicei, eu pun muzica. Sau dacă trebuie să mă îmbrac mai repede, rog pe cineva. Pornesc radioul sau, în cazul unei intervenții mai complexe în care avem nevoie de concentrare mare, muzica clasică. 

Și asta alege fiecare medic? 

De obicei da, fiecare cu preferințele lui. Eu aleg un radio sau două și dacă este anestezie generală, atunci putem pune și altă muzică, să zic așa, nu chiar ceea ce și-ar dori pacienții să asculte. În rest, cât timp pacienții sunt în anestezie locală, încerc să pun muzică atât pentru gusturile mele, cât și pentru gusturile lor.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpină un medic chirurg tânăr? 

Cea mai mare provocare este faptul că ești, cum se spune, pe parafa ta. Adică, atâta timp cât eram rezident și lucram cu un medic specialist sau cu un medic primar, oarecum eram acoperit. 

Ca medic specialist tânăr, văd și diferite cazuri pe care probabil nu le-am întâlnit în cariera de rezident sau am întâlnit foarte puține. Uneori chiar apelăm la o a doua părere, de la un chirurg mai experimentat, să ne ajute în diagnosticare, ca să putem oferi cel mai bun tratament pacientului. 

Care e cea mai mare realizare profesională de până acum? 

Sunt multe, nu aș putea să aleg una singură, dar o să vă spun despre o operație realizată acum aproximativ o lună aici în spital la un pacient cu o tumoră la nivelul limbii și planșeului bucal, realizată împreună cu colegii de la chirurgie oro-maxilo-facială. Am reușit, alături de colegul meu dr. Fábián Zoltán, să-i reconstruim planșeul bucal și limba cu un transfer liber de la nivelul antebrațului. Operația a durat undeva la 8 sau 9 ore, dar pacientul a fost în regulă și momentan este acasă. Ce am făcut, mai exact? Am luat o bucată de piele de pe mână cu vasul ei de sânge, am secționat-o, am anastomozat-o la un vas de la nivelul gâtului și am reconstruit limba cu ea.

Ce înseamnă anastomozat? 

Am legat vasele de sânge de la respectiva bucată de piele la niște vase de sânge de la nivelul gâtului ca să primească vascularizație de acolo. 

În final, care este mesajul pentru cei care citesc interviul acesta, mesajul principal, legat de meseria asta, legat de activitatea din spital? 

Mersul la medic nu e chiar atât de rău. Uneori este indicat să fie periodic pentru diferite patologii cronice care se pot agrava, spre exemplu sindromul de canal carpian, boala Dupuytren sau degetul „în resort”; dar există și cazuri în care trebuie să vină la medic de urgență, pentru modificări la nivelul unor semne sau semne mai nou apărute. 

***

Interviul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Revista OCV/Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

În aceeași serie, în Revista OCV/Observatorul de Covasna din 22 - 28 martie a fost publicat un interviu cu medicul pediatru Varga Orsolya, în ediția 26 aprilie - 2 mai, unul cu medicul specialist ORL, Józsa Gitta Erika, iar în ediția din 10 - 16 mai, o discuție cu medicul ginecolog Carmen Stoica, despre planificarea familială. Cu medicul Ádám Csilla, șefa Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, sunt pregătite două interviuri, unul în revista din 12 - 18 iulie și al doilea urmează în cea din 26 iulie - 1 august. 

Totodată, pe covasnamedia.ro, puteți găsi interviul cu dr. Mild Edit, șefa Compartimentului de Dermatologie, bi-interviul cu dr. Andreea  Salan, medic primar psihiatrie pediatrică și dr. Ioana Bărbulescu, medic primar psihiatrie pediatrică și neurologie pediatrică, dar și cu dr. Ráduly Enikő, șefa secției de Pneumologie.

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.