CULTURA 22 aprilie 2011

Ziua Sfântului Gheorghe sau Cap Mare de Primăvară

de Andreea Dabija Kelemen | 76 vizualizări
În fiecare an, pe date de 23 aprilie mai bine de un milion de români îşi serbează ziua numelui. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din întregul ortodoxism, este sărbătorit anul acesta în ziua dinaintea Sfintei Învieri. Asemenea celorlalte sărbători importante ale românilor, de ziua Sfântului Gheorghe se întâlnesc numeroase obiceiuri şi superstiţii, din bătrâni ştiute, multe dintre ele păstrate şi astăzi.

În fiecare an, pe date de 23 aprilie mai bine de un milion de români îşi serbează ziua numelui. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din întregul ortodoxism, este sărbătorit anul acesta în ziua dinaintea Sfintei Învieri. Asemenea celorlalte sărbători importante ale românilor, de ziua Sfântului Gheorghe se întâlnesc numeroase obiceiuri şi superstiţii, din bătrâni ştiute, multe dintre ele păstrate şi astăzi.

Ziua Sfântului Gheorghe mai este cunoscută drept San-George, acesta era considerat în tradiţia populară ca fiind un zeu al vegetaţiei, totodată protector al vitelor şi oilor. Sărbătoare este considerată ca fiind începutul verii pastorale, care durează până pe data de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, când aceasta se încheie.

 

Cutume şi superstiţii populare de Sângeorz

 

În unele zone, oamenii credeau că semănăturile şi animalele din gospodării vor fi protejate de spiritele rele dacă în această zi bărbaţii casei aşezau ramuri verzi în grădini, pe morminte, la ferestrele şi uşile caselor. Aceste rămurele erau apoi păstrate tot anul şi utilizate la leacurile băbeşti. Pentru a ghici ursitul, fetele tinere din sat priveau în ajunul de Sfântul Gheorghe într-un vas cu apă. Altele aveau obiceiul ca în dimineaţa sărbătorii, să aşeze brazde verzi împodobite cu coroniţe, în drum, iar care fecior va călca peste ele, acela va fi alesul. Precum ramurile verzi, coroniţele şi brazdele erau păstrate tot anul, pentru a fi folosite pentru vindecare diferitelor boli, uneori erau păstrate pentru farmece de dragoste.

Există şi acum în unele sate rânduiala fetelor de a se furişa în pădure în dimineaţa zilei de 23 aprilie, pentru a culege năvalnic şi mătrăgună. Acestea erau puse ulterior în podurile caselor, uneori sub streşini, pentru a atrage peţitori înstăriţi. Tot în acea dimineaţă, tinerii din sat căutau o plantă miraculoasă, numită „iarba fiarelor”, despre care credeau că poate sfărâma orice lacăt. Unii feciori mergeau în ajunul sărbătorii într-o dumbravă, unde ascundeau o găleată cu apă din fântână. La răsăritul soarelui, aceştia priveau în vas, dacă în el se afla un fir de iarbă, era semn bun, se căsătoreau cu persoana dragă. În cazul în care în vas se afla o floare uscată, acest lucru prevestea un an fără căsătorie, iar dacă se găsea pământ, semnul era rău, se credea că în curând tânărul va muri.

În această zi nimeni nu trebuie să doarmă, fiindcă altfel va fi somnoros anul întreg. De obicei tinerii bucovineni practicau ritualul urzicatului, despre care se credea că aduce sănătate şi putere de muncă întreaga vară.

Se mai spune că în noaptea de 22 spre 23 aprilie umblă strigoii, iar pentru a te feri de puterile lor trebuie să ţii cont de diverse cutume. De exemplu, se pun ghimpi, mărăcini sau crenguţe de măceş la uşa grajdului; la ferestre şi la uşi se atârnă ramuri de salcie; în cazul în care sărbătoare cade în post, este semn că tot anul laptele oilor şi vacilor va fi slab. Bătrânii povestesc că dacă în ziua de Sfântul Gheorghe cineva prinde un şarpe, acesta trebuie să-i taie capul şi să-l pună la pălărie sau basma. Apoi va trebui să meargă în sat, când vor ieşi ciurdele de vite şi turmele de oi şi va putea vedea strigoii cum călăresc animalele.

La biserici în această zi se împarte liliac, chiar şi leuştean în unele regiuni, pentru a păstra sănătatea celor din familie şi a animalelor din ogrăzi.

Sunt zone în care se spune că bogăţiile ard în păduri sau pe dealuri, iar cine le vede noaptea, ziua le va găsi.

O frumoasă credinţă populară spune că nucii înfloresc numai în ziua de Sfântul Gheorghe, iar cine zăreşte florile va avea parte de sănătate, fericire şi noroc în viaţă.

De departe cel mai cunoscut rit este acela al „focului viu”, practicat şi în zilele noastre în foarte multe regiuni ale ţării, precum în Maramureş, Transilvania, Bucovina, Apuseni. În ajunul Sfântului Gheorghe doar tinerii pot aprinde „focul viu”, procedeele de aprindere diferă de la o zonă la alta, în general nu trebuie să lipsească bucăţelele de iască. Apoi, cei prezenţi trebuie să dirijeze fumul spre grajdul vitelor, astfel acestea vor fi ferite de strigoi şi vor da lapte de calitate. În cele mai multe părţi, tinerii păstrează tradiţia săritului peste foc, în credinţa că astfel vor fi protejaţi de necazuri. Întreaga noapte ei joacă şi sar în jurul focului, iar după ce focul se stinge, fiecare ia acasă câte un tăciune, pentru a duce norocul în gospodărie.

Numele Gheorghe vine de la grecescul „georgios” = fermier, lucrător al pământului. La mulţi ani, așadar, tuturor celor care poartă acest nume sau derivatele lui!

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.