Una dintre cele mai mirifice sărbători creştine, „Ziua Florilor”, „Ziua Stâlparilor”, „Ziua Vlăstarilor”, „Nunta urzicilor”, este Ziua Floriilor, prima sărbătoare creştină cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc. Denumirea populară a acestei sărbători vine de la zeiţa romană a florilor, Flora. Peste aceasta creştinii au suprapus importanta sărbătoare a „Intrării Domnului în Ierusalim”. Împreună cu „Sâmbăta lui Lazăr”

Una dintre cele mai mirifice sărbători creştine, „Ziua Florilor”, „Ziua Stâlparilor”, „Ziua Vlăstarilor”, „Nunta urzicilor”, este Ziua Floriilor, prima sărbătoare creştină cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc. Denumirea populară a acestei sărbători vine de la zeiţa romană a florilor, Flora. Peste aceasta creştinii au suprapus importanta sărbătoare a „Intrării Domnului în Ierusalim”. Împreună cu „Sâmbăta lui Lazăr”, aceste două importante praznice fac legătura dintre perioada Postului Mare, Săptămâna Mare, a patimilor, cu cea mai importantă celebrare creştinească - Învierea Mântuitorului. În duminica Floriilor, Iisus Hristos a intrat triumfător în Ierusalim, călare pe un asin, iar mulţimile bucuroase care îl întâmpinau aruncau înaintea lui ramuri de măslin sau de smochin.

 

Cutume despre ramurile de salcie

În folclor se crede că salcia are puteri miraculoase, de aceea ramuri de sălcii înmugurite, numite în unele zone „mâţişori”, sunt duse în duminica Floriilor, în ziua celebrării vegetaţiei, la biserică pentru a fi sfinţite, acestea simbolizând biruinţa asupra morţii prin învierea lui Lazăr şi prevestesc biruinţa asupra morţii, prin învierea lui Hristos. Ramurile sfinţite sunt puse apoi la icoane, astfel casa va fi ferită de rele şi va spori sănătatea în familie. Există diverse obiceiuri în popor legate de aceste ramuri sfinţite. Femeile credeau că lungimea ramurilor prevestește lungimea cânepei, unii încingeau mugurii de salcie la brâu, pentru a se feri de durerile de spate, alţii ardeau ramurile în zilele de furtună, pentru a împrăştia norii şi pentru a proteja familia şi gospodăria de nenorociri, sau le aruncau în curte, atunci când bătea grindina.

Apicultorii înconjoară stupii cu aceste rămurele, pentru a-i fertiliza, iar cei de la sate, convinşi de puterea lor miraculoasă, le îngroapă sub brazdă. Acestea mai sunt puse uneori sub pernele bolnavilor, pentru a le aduce sănătate. De asemenea, ramurile se dau vitelor pentru ca acestea să fie sănătoase şi să se înmulţească, sau sunt deseori agăţate în grajduri, pentru a feri animalele de boli şi rele. Cei care doreau să scape de friguri şi de boli mâncau muguri de salcie, uneori godspodinele îi puneau chiar şi în aluatul de pâine. Sătenii credeau, odinioară, că salcia sfinţită în Ziua de Florii, aruncată în foc, poate ajuta chiar şi în cazul unui incendiu.

Alături de semnificaţia veche, cea a reînvierii naturii, înflorirea pomilor fructiferi, în această zi există şi ritualul numit şi „Masa moşilor”, legat de moşi şi strămoşi. Oamenii fac pomeni cu acest prilej, curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramurile de salcie. Tot cu această ocazie, femeile dau săracilor de pomană plăcinte coapte de ele, ca să nu moară de dor, precum se spune că a păţit mama lui Lazăr. Mai este şi obiceiul lovirii simbolice a copiilor cu crenguţa de salcie, părinţii ziceau: „Bătaia salciei, să fii sănătos ca aceasta!“.

Mai este cunoscută şi credinţa potrivit căreia Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta a ajutat-o pe fecioară să treacă apa unui râu, transformându-se într-o punte.

 

Obiceiuri şi superstiţii de Florii

În Dobrogea şi Muntenia, în ajunul acestei sărbători se practică un ritual dedicat unei zeităţi a vegetaţiei - Lăzărica. Obiceiul, numit „Mersul cu sălcioara” sau cu „Lăzăreaua”, este practicat numai de fete. Acestea colindă casele din sat, povestind drama lui Lazăr. Tot în Muntenia există credinţa înfloririi copacilor în această zi, oamenii nu au voie să spele pe cap, fiindcă vor albi precum pomii.

Un alt obicei spune că fetele care vor să-şi găsească ursitul vor pune sub pernă o oglindă şi un pieptăne, sau busuioc sfinţit. În Banat şi Transilvania, tinerele satului obişnuiau să pună o cămaşă curată la rădăcina unui păr altoit, în alte părţi se agaţă în pomul înflorit şnurul de mărţişor, hainele şi zestrea fetelor de măritat. Floriile sunt cunoscute în unele regiuni ale ţării ca fiind „Nunta urzicilor”, în această zi urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.

Bătrânii spun despre cei care se vor împărtăşi în duminca aceasta că dorinţele li se vor îndeplini. O superstiţie veche spune că pentru a scăpa de boli este indicat să se pună câteva flori sfinţite în apa cu care te vei spăla. Tot în această zi, încă din cele mai vechi timpuri se ţineau cont de multe supersiţii, în funcţie de zonele geografice: hainele trebuiesc neapărat aerisite, cine nu celebrează Floriile, se va umple de pistrui; este bine să mâncăm peşte, de aceea este şi dezlegare la peşte. De departe cea mai cunoscută credinţă este aceea potrivit căreia vremea în prima zi de Paşte va fi precum cea de Florii. Broaştele care ies în duminica Floriilor, prevestesc o vară frumoasă.

Credinţa populară susţine că este păcat să nu sărbătoreşti Ziua Floriilor, aşadar „La mulți ani!” tuturor celor care poartă nume de flori: Hortensia, Margareta, Florina, Lăcrămioara, Crina, Violeta, Viorela, Iris, Crin, Mugurel, Narcis, Viorel, Crenguţa, Anemona, Dalia, Garofiţa, Sânziana etc.