UCRAINA/UKRAJNA 17 martie 2022

Nici un cetățean ucrainean nu s-a stabilit până acum în județul Covasna

de David Leonard Bularca | 4040 vizualizări

Până miercuri, 16 martie, județul Covasna nu avea nici un refugiat ucrainean care să-și fi stabilit reședința aici. Totodată, nu au fost înregistrate cereri pentru obținerea dreptului de ședere sau pentru a se solicita azil, se arată într-un răspuns al Biroului pentru Imigrări al județului Covasna, după ce Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro a făcut o cerere în acest sens. 

Facem precizarea, încă de la început, că toate greșelile gramaticale din răspunsul autorităților aparțin strict autorilor. 

„Pînă la data prezentei nu avem cetățeni din Ucraina, refugiați din calea războiului, care să își  stabilească reședința pe raza jud. Covasna. La nivelul Biroului pentru Imigrări al județului Covasna, nu au fost înregistrate cereri de prelungire a dreptului de ședere și nici cereri de azil*, depuse de către cetățeni proveniți din Ucraina”, se arată în răspunsul primit. 

„Nu, vă putem oferi estimări cu privire la numărul de străini din Ucraina, care vor tranzita ori vor solicita prelungirea dreptului de ședere sau o formă de protecție din partea statului român în județul Covasna”, au mai punctat cei de la Biroul pentru Imigrări al județului Covasna. 

Din 24 februarie, când Rusia a decis să atace Ucraina, până în 11 martie, în România au intrat 364.518 de refugiați ucraineni. Aproximativ 82.000 au rămas în țara noastră, iar, dintre aceștia, 3.623 de cetățeni din Ucraina au cerut azil în România, conform MAI, citat de hotnews.ro. 

*În prima declarație redată în acest articol, dintr-o eroare a autorului, pe care acesta o recunoaște, a fost transcris din răspunsul autorităților cuvântul „azil” greșit, și a căpătat forma „azi”. Ne cerem scuze pentru eroare.

Sursa foto: mediafax.ro 

Distribuie articolul:  
|

UCRAINA/UKRAJNA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.