BLOG/OCV 6 iunie 2021

„Liceu, cimitir al tinereții mele”?

de Iulia Drăghici - Taraș | 11949 vizualizări

Pentru că este „sezonul” absolvenților, revenim în seria articolelor de blog lansată cu ocazia împlinirii a 18 ani de existență a ziarului Observatorul de Covasna cu un articol semnat de colegul nostru, David Leonard Bularca. Sâmbătă acesta și-a luat rămas bun de la viața de licean și cu acest prijej ne-a împărtășit câteva gânduri. 

„Liceu, cimitir al tinereții mele”?

În cazul meu vă pot spune cu certitudine că nu a fost așa

După patru ani petrecuți la liceu, sâmbătă, 5 iunie, a sosit momentul să spun „la revedere” la tot ce a însemnat acesta pentru mine. Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, din Întorsura Buzăului, Covasna, mi-a oferit multe. Mai mult decât ar fi fost, în mod obișnuit, necesar. Pe lângă informațiile din programa școlară, eu – în acești patru ani – m-am transformat complet. Acum am ocazia să scriu aceste rânduri și să le public pe CovasnaMedia.ro pentru că, atunci când nu eram sigur pe mine, doamna profesoară Doina Pătrunjel și doamna director Maria Bularca mi-au oferit încrederea necesară pentru a-mi face curaj și a contacta echipa de la „Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro”, deoarece îmi doream mult, foarte mult, să văd „cu ce se mănâncă” munca într-o redacție. În rândurile următoare, îmi propun să-mi exprim gândurile la finalul a patru ani „eliadiști”.

George Bacovia (urmează totuși să dau Bacalaureatul), cataloga, în poezia „Liceu”, instituția aceasta ca fiind un „cimitir al tinereții”. Desigur, putem discuta despre simbolistica acestui cuvânt, însă pentru acest articol am ales să nu fac asta. Pentru că, din păcate, pentru unii colegi de-ai mei, mai mici sau mai mari, liceul seamănă sau a semănat cu un „cimitir”.

În cazul meu, din fericire, nu a fost așa. Încă din clasa a IX-a, eu, adolescent „rebel”, inspirat din tot felul de filme, gândeam: „Eh, sunt la filologie, o să dorm la orele de matematică, fizică, chimie și biologie”. Ei bine, asta nu s-a întâmplat. Doamna profesoară de chimie, Doina Pătrunjel, mi-a fost dirigintă în primul an de liceu, iar dânsa mi-a transmis „virusul” voluntariatului, al implicării. Din clasa a X-a, până la final, am avut-o dirigintă pe doamna profesoară de fizică, Emilia Ștefan, cu ajutorul căreia am înțeles, mult mai bine, ce înseamnă empatia, bunul simț și cât de important este să fii optimist. Cu doamna profesoară de biologie, Corina Nițu Gyorgy, am avut ocazia să particip la una dintre cele mai frumoase activități de voluntariat, prin intermediul campaniei „GAS”, despre care ați citit în paginile ziarului OCV. Iar la ora de matematică am avut ocazia să cunosc un profesor dedicat, domnul Iancu Banciu (tata Iancu pentru noi). Mi-am propus să îmi aleg o meserie care să îmi placă la fel de mult cum îi place domnului profesor meseria de dascăl. Pentru că, deși pensionat, a acceptat să facă în continuare ore cu noi, cei de la „filo”, care, sincer vorbind, nu prea le-am avut cu matematica.

Din clasa a IX-a m-am implicat în toate proiectele liceului (și nu numai), nu știu care a fost motivația din spate. Însă acum, când mă întreb uneori de ce simt să fac tot ceea ce fac, îmi vine în cap același răspuns: „Pentru că așa evoluezi, aduci un lucru bun în comunitate, creezi noi conexiuni și devii o versiune a ta mai bună”. Practic, definiția voluntariatului. Asta mi-a oferit liceul, pe lângă profesori dedicați, interesați de soarta noastră, liceul mi-a oferit ocazia să mă dezvolt dincolo de ce era trecut în „fișa postului”. Prin proiectele de voluntariat am simțit că îmi aduc contribuția la ceva, că pot ajuta, oricât de puțin. Practic, liceul, oferindu-mi ocazia să fiu voluntar în cadrul mai multor proiecte, m-a ajutat să îmi ocup timpul cu ceva constructiv, evoluând fără ca măcar să-mi dau seama.

Am avut și discuții mai „aprinse” cu doamna director sau cu anumiți profesori. Încă din clasa a IX-a am fost membru în Consiliul Școlar al Elevilor, apoi în clasa a X-a am devenit vicepreședintele structurii. Ulterior, în clasa a XI-a, am fost ales președintele Consiliului Școlar al Elevilor, iar la câteva luni distanță elevii județului Covasna m-au votat pentru a ocupa funcția de Avocat al Elevului în cadrul Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Covasna, pentru o perioadă de un an, timp în care am ocupat, în două perioade diferite, și funcția de vicepreședinte interimar al CJE Covasna.

Așadar, prin atribuțiile care mi-au revenit odată cu ocuparea acestor funcții, am avut discuții despre plângerile colegilor mei în legătură cu anumite subiecte. Niciodată nu am fost pedepsit pentru punctele mele de vedere, pentru că eram cel cu „gura mare”. Doamna director Maria Bularca m-a învățat ce înseamnă să îl înțelegi și pe celălalt, chiar dacă ai impresia că dreptatea este doar de partea ta.

Recunosc, am avut perioade în care după anumite discuții în contradictoriu mi-a părut rău că am ales să mă implic. Dar acum, gândind totul „la rece”, dacă ar fi să repet acești patru ani, cu siguranță aș proceda la fel, aș face aceleași lucruri. Am învățat că după fiecare discuție sau interacțiune cu cineva trebuie să luăm ce avem de învățat de acolo, iar restul să dăm uitării, pentru că suntem oameni, nu roboți, deci tuturor ni se poate întâmpla să avem o zi mai puțin bună.

Ultimele trei luni de liceu au fost cele mai intense. Am ajuns la școală după aproape un an în care am făcut cursuri online. În aceste trei luni am dat trei simulări ale Bacalaureatului, ne-am imaginat cum o să fie finalul, ne-am pregătit pentru Bacalaureat, ne-am certat, am râs, dar ne-am și apropriat mai mult ca niciodată. Am ținut, poate chiar prea mult, cont de vechile certuri din acești patru ani. Iar acum, în ultimele clipe, când am realizat cu toții că urmează un sfârșit, ne-am dat seama cât de mult am greșit. Sfat pentru toți elevii: să nu faceți ca noi! Ne certăm, căci este inevitabil, dar să nu uitați niciodată că sunteți o echipă, iar pentru ca echipa să funcționeze, trebuie să vă călcați uneori și pe orgolii.

Festivitatea de absolvire a fost mult așteptată și unică prin regulile sale. Nu toți apropriații absolvenților au putut fi în curtea liceului, din cauza restricțiilor cauzate de pandemie. Totuși, am văzut mulți părinți, frați și surori care, și în aceste condiții, nu au putut lipsi de la un eveniment atât de important din viața oricărui licean.

În momentul în care am cântat „Gaudeamus Igitur” pe coridorul liceului, am realizat cu adevărat că acela era finalul, iar primele emoții m-au încercat. Alte momente emoționante au fost cele în care șefa de promoție și-a ținut discursul, când doamna director a prezentat momentele amuzante din această perioadă, dar și când am primit diplomele pentru întreaga mea activitate din acești patru ani. Cu toate acestea, în nici un moment al festivității nu am plâns, deși eram emoționat. Totuși, scriind acest text, inevitabilul s-a produs.

Mulțumesc tuturor profesorilor de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” pentru tot! Am învățat, de la fiecare în parte, mai multe decât ce era trecut în programa școlară! Le voi fi întotdeauna profund recunoscător!

Mulțumesc și colegilor de generație care mi-au suportat mesajele cu diferite anunțuri și, cel mai important, pentru că au avut încredere în mine atunci când au decis ca eu să îi reprezint.

Urmează pentru generația 2017-2021 o vară intensă: BAC, admitere, mutări. Sau poate pentru unii colegi ultimele două nu se aplică. Oricum ar fi, eu cred că viața ne va oferi ceea ce ni se potrivește, cu toate că uneori le vom privi ca pe niște înfrângeri, căci „Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine. Călătorie ce o facem în singurătate” , după cum spunea Mircea Eliade.

David Leonard Bularca 

Distribuie articolul:  
|

BLOG/OCV

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.