Ziarul Observatorul de Covasna împlinește astăzi, pe 12 martie, 18 ani. 18 ani!!! Practic își face majoratul, după o viață încercată și aproape mereu la limită. Este fără îndoială un lucru foarte important pentru un ziar local, unul care se vrea obiectiv și mereu în mijlocul comunității, relatând despre bucuriile, reușitele sau dezamăgirile și nereușitele oamenilor din județ, români, maghiari și rromi deopotrivă. Dar întrebarea „Cum să celebrăm, în pandemie, un eveniment atât de important ca acesta?” ne-a dat multe bătăi de cap. Mai ales că nici munca de zi cu zi nu ne-a slăbit și nici n-am pus acest aspect în topul priorităților, când sunt atâtea lucruri despre care trebuie să scriem, să aflăm, să cercetăm, să știm. E an cu pandemie, sunt restricții, e și stres adunat (și pentru noi, ca și pentru alții) și câte și mai câte. 

Așa că, într-o seară, în timp ce călcam rufe (o activitate pe care, da, spre mirarea multora, o găsesc chiar relaxantă pentru că trebuie să fiu relativ prezentă și mă ajută să mă detașez de serviciu), după ce abia reușisem să trimit articolele la corectură, la tehnoredactare, îmi dădea târcoale o idee despre care am tot citit în manualele de jurnalism, de jurnalism local, de la americanii ăștia care ne dau lecții în cam toate. Și au ei o idee, că cititorii au încredere într-o publicație dacă au încredere în jurnaliștii săi. 

„Poate că această comoară a responsabilității este cea mai grea povară care stă pe umerii unui jurnalist din presa locală și totuși ea este resursa cea mai de preț pe care cineva o poate deține. (...) Dacă oamenii vă cunosc (...), atunci ei vor avea încredere și vor crede în cuvintele dumneavoastră și în imaginile pe care le publicați în paginile ziarului. La urma urmelor, de ce să nu aibă încredere? Știți foarte bine că este vorba despre un raport de încredere la care nu se ajunge foarte ușor. Imaginați-vă că cititorul dumneavoastră este un vecin bun sau cel mai bun prieten, o persoană pe care nu ați înșela-o în mod intenționat. Dar dacă ați greșit cumva față de acea persoană, veți încerca să vă reparați greșeala, nu-i așa? Fiți sigur că da”, scrie în volumul „Ziarul Local. Cum să scrii pentru publicația unei comunități”, fostul redactor și director al mai multor ziare din Carolina de Nord, câștigătoare a mai multe premii, Jock Lauterer. 

Este și o regulă, promovată în special în această perioadă în care pericolul știrilor false este peste tot, că unul din semnalele că poți să ai încredere într-o sursă este dacă articolele sunt semnate și asumate de oameni în carne și oase. Or, chiar dacă noi știm că facem lucrurile cu responsabilitate în redacția noastră, nu prea știm câți dintre cititorii noștri cunosc acest lucru și sunt convinși că suntem oameni, nu roboți. Nu prea am ieșit în față, e adevărat, decât la evenimente și atunci când ne întâlnim sau vorbim direct cu oamenii, pentru că am considerat că publicul trebuie să ne cunoască prin munca noastră. Fapte, nu vorbe! Dar cum, dacă noi nu le spunem clar cine suntem? Parcă lipsește ceva. 

Așa că am înaintat ideea colegilor mei, Daniela și David și ulterior și lui Daniel: ce ar fi dacă, în loc de cadouri, surprize, evenimente, ne-am oferi pe noi în dar cititorilor noștri? Ce ar fi dacă le-am vorbi mai mult despre noi, dacă ne-am deschide în fața lor și le-am arăta cine sunt oamenii care scriu în ziar și care apar pe la diverse evenimente în numele „Observatorul de Covasna” și CovasnaMedia.ro? Nici nu a trebuit să aduc foarte multe argumente, pentru că au fost imediat de acord, ba chiar am aflat că nu sunt singura care se gândea la asta.   

Am considerat că acesta este un moment perfect pentru a ieși din „cochiliile” noastre, pentru că așa cum și noi avem nevoie de conexiuni cu oameni adevărați, poate așa au și mulți dintre cititorii noștri. Suntem conștienți că putem crea o legătură cu oamenii care ne urmăresc, care ne critică sau, de ce nu?, care ne laudă, doar dacă știu și cui se adresează. 

Da, împreună suntem Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, dar în spatele tastaturilor suntem niște oameni, tineri, cu propriile anxietăți, experiențe, bucurii și tristeți, unele pe care nu le putem include tot mereu în articolele noastre pentru că poate nu au legătură cu subiectele la care lucrăm. Mai ales că pentru noi etica și deontologia profesională nu sunt principii care se negociază și, bineînțeles, printre acestea este și obiectivitatea, la care ținem enorm. 

Așa că, marcăm aniversarea de 18 ani a ziarului Observatorul de Covasna lansând în lume o nouă categorie de articole, de tip blog, sau editoriale – mai clasic, în care vă vom vorbi din perspectiva de oameni-ziariști, de tineri care se formează în această meserie mereu schimbătoare, mereu provocatoare și... mereu pusă la îndoială.

Vă așteptăm să ne fiți alături, cu sfaturi, recomandări, critici constructive, idei de subiecte sau pur și simplu cu discuții care să ne ajute să creștem. Iar noi, în schimb, vă vom oferi detaliile din culisele acestei meserii, informații despre noi, despre întâmplările care ne formează sau ne dau bătăi de cap. Vom avea articole săptămânale sau vom scrie și mai des, atunci când vom avea vești de împărtășit, într-o categorie specială de „blog” pe site-ul CovasnaMedia.ro. 

Cu drag, Iulia Drăghici – Taraș (redactor-șef). 

PS: Vă las aici și o idee care pe mine m-a marcat și m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de această meserie: „Dacă oamenii sunt cei mai importanți de pe pământ, comunitatea este esențială în viață. Urmând această logică, ziarele comunităților sunt printre cele mai importante publicații de pe pământ”. (Din cartea „Ziarul local. Cum să scrii pentru publicația unei comunități”, de Jock Lauterer, Polirom, 2010, p. 26). 

La mulți ani, Observatorul de Covasna! 

O parte din echipa OCV, în martie 2020, înainte să începem munca de acasă. De la stânga la dreapta: Daniel, Cristina, Ana, Agy, Iulia (eu), Iosif, Daniela și Sorin. 

Noi suntem „redacția mică” în prezent: Iulia, David și Daniela.