ACTUALITATE Acum 3 ore, 39 minute

De la apel la intervenție: cât durează până ajunge ambulanța la pacient, în județul Covasna

de Ștefania Găvăneci | 301 vizualizări

Ai sunat vreodată la 112 și ai simțit că timpul până când a ajuns ambulanța a durat mai mult decât te-ai fi așteptat? Pentru a afla cifrele reale, am trimis o cerere 544 la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Covasna și am solicitat date despre numărul de ambulanțe, punctele de lucru și timpii medii de răspuns. 

În spatele sirenei: ambulanțele și echipajele care țin județul în siguranță

În întreg județul Covasna, parcul auto al SAJ cuprinde 29 de ambulanțe, dintre care 7 ambulanțe de transport, 19 de ambulanțe de urgență cu asistenți și 2 ambulanțe de urgență cu medic.

Aceste cifre reprezintă totalul ambulanțelor din dotare, însă numărul celor folosite efectiv la intervenții este mai mic, deoarece unele trebuie păstrate ca rezerve pentru cazurile de defecțiuni sau mentenanță, astfel încât nicio urgență să nu rămână neacoperită.

Distribuția ambulanțelor și echipajelor medicale de urgență (EMU) active în teren, diferă în funcție de oraș, potrivit răspunsului oferit de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Covasna:

Sfântu Gheorghe

  • Ziua: 4 echipaje EMU-A tip B2 și 1 echipaj EMU-M tip C2;

  • Noaptea: 3 echipaje EMU-A tip B2 și 1 echipaj EMU-M tip C2.

Târgu Secuiesc

  • Ziua: 2 echipaje EMU-A tip B2;

  • Noaptea: 1 echipaj EMU-A tip B2.

Covasna

  • Ziua: 2 echipaje EMU-A tip B2;

  • Noaptea: 1 echipaj EMU-A tip B2.

Baraolt

  • Ziua: 2 echipaje EMU-A tip B2;

  • Noaptea: 1 echipaj EMU-A tip B2.

Întorsura Buzăului

  • Ziua: 1 echipaj EMU-A tip B2;

  • Noaptea: 1 echipaj EMU-A tip B2.

Asta înseamnă că, în întreg județul Covasna, doar la Sfântu Gheorghe există ambulanțe de tip C2, adică echipaje de urgență cu medic la bord.

Ambulanțele din dotarea parcului Auto al nostru, sunt de tip A1 și A2, adică sunt ambulanțe de transport, nu sunt ambulanțe destinate urgențelor medicale, iar ambulanțele de tip B1, B2 sunt ambulanțele încadrate cu asistenți și ambulanțieri de urgență și mai sunt ambulanțele de tip C, ambulanță cu medic”, ne-a explicat directorul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Covasna, Cristian Cimpoi.

Care este timpul de răspuns: diferențe destul de mari între mediul urban și rural

Potrivit datelor oficiale, pentru perioada ianuarie - septembrie 2025, timpul mediu scurs de la preluarea apelului de urgență până la sosirea ambulanței la pacient este cuprins între între 4 și 7 minute, în mediul urban, iar în mediul rural variază între 10 și 21 de minute. 

Timpul este un pic mai ridicat la Sfântu Gheorghe, pentru că asta se leagă de localitățile care se află la granița de județ, iar acolo, automat, se ajunge un pic mai greu. Și mai sunt și aceste localități, de exemplu, Hetea, în care drumul este foarte, foarte rău. Și atunci se merge cu o viteză mai mică atunci când nu este o urgență majoră”, ne-a mai spus Cristian Cimpoi. 

Cum sunt gestionate urgențele multiple

Ce se întâmplă atunci când o ambulanță este deja pe drum, iar în aceeași zonă apare o altă urgență? Dispeceratul comun ISU–SAJ Covasna coordonează toate echipajele disponibile, atât ambulanțele, cât și echipajele SMURD aflate în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), pentru a răspunde cât mai rapid fiecărui caz.

Apelurile de urgență sunt preluate de echipa de dispeceri, sub coordonarea asistentului coordonator, iar fiecare caz este codificat conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 2021/2008, în funcție de gravitate (cod roșu, galben sau verde). Această clasificare permite prioritizarea urgențelor și alocarea eficientă a echipajelor disponibile, ținând cont de tipul de intervenție necesar și de distanța față de pacient.

Avem în toate localitățile din județ, mai puțin în Covasna, și echipaje de tip SMURD, care nu sunt ale noastre, sunt în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar care intervin și ele, când situația o impune”, ne-a mai explicat directorul. 

În situații mai complexe, SAJ colaborează și cu județele vecine pentru a trimite echipaje acolo unde este nevoie.

Mai sunt localități și în județul Brașov în care intervenim noi, de exemplu Acriș, Buzăiel și alte localități din zona Vama Buzăului, pentru că suntem mai aproape. Astfel, ne coordonăm și colaborăm cu colegii din județele limitrofe”, a adăugat acesta.

Pentru ce situații au intervenit cel mai des echipajele de urgență 

Între ianuarie și septembrie 2025, cele mai frecvente urgențe medicale în județ au fost legate de afecțiuni digestive, care au reprezentat aproape 12% din totalul cazurilor. Urmează febra (6,56%), afecțiunile neurologice (6,55%), afecțiunile vasculare (5,68%) și traumele (5,25%), arată raportul transmis de SAJ Covasna. 

Această distribuție arată că majoritatea intervențiilor nu sunt doar accidente sau situații dramatice, ci și probleme de sănătate care necesită atenție rapidă și monitorizare constantă.

Ambulanțe noi sunt pe drum 

SAJ Covasna se pregătește să primească noi ambulanțe printr-o achiziție centralizată la nivel național, inițiată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Unele autosanitare au fost deja livrate, iar altele urmează să ajungă până la sfârșitul anului, explică directorul SAJ Covasna.

La nivel național, România a demarat o investiție prin PNRR pentru dotarea serviciilor de urgență. În luna iulie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că au fost alocate 183,6 milioane de euro pentru achiziția a 1.200 de ambulanțe în întreaga țară.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.