Este o perioadă plină de incertitudine. Nu știm ce se va întâmpla mâine, dacă vom mai putea ieși la o cafea sau se va institui din nou carantina din cauza răspândirii noilor tulpini ale virusului COVID-19. Oamenii care au o carieră, un loc de muncă, o casă, o familie simt, probabil, cum incertitudinea le guvernează, deja, viața. Ce mai pot spune, însă, cei care nici nu și-au început bine propria viață? Am 18 ani, sunt clasa a XII-a și nimeni nu m-a pregătit pentru astfel de momente „pandemice”. Pentru că nimeni nu credea că se poate întâmpla așa ceva. Unii nici acum nu cred.

Singurul element de stabilitate din viața mea, de deja un an, este ziarul. Știu că, indiferent de evoluția pandemiei, partea asta din viața mea nu se va schimba. Voi continua să scriu la ziar. Voi avea în continuare cu ce să îmi ocup timpul.

Ieșitul în oraș, școala, mersul la tenis, organizarea de proiecte sau orice altceva stau sub o umbrelă a incertitudinii.

Când a început pandemia eram de câteva luni la ziar, nu știam ce urmează să se întâmple și habar nu aveam cât de mult mă va ajuta această activitate în lunile care vor urma.

În timp ce mulți tineri de vârsta mea au început să simtă că nu mai suportă toată această situație, eu am reușit să mă mențin, în majoritatea timpului, pe „linia de plutire”. Asta datorită activității mele de la ziar. Iată 4 lucruri pe care mi le-a oferit ziarul în vremuri de pandemie.

1. Șansa de a comunica cu alți oameni

Sunt o persoană foarte sociabilă, iar atunci când pentru binele celor din jurul meu trebuie să stau în casă, munca la ziar vine ca un colac de salvare. Documentând diferite subiecte, am vorbit cu oameni, nu am rămas într-o bulă. Am reușit, astfel, să aud opinii diferite, să rămân conectat la tot ceea ce se întâmpla în jurul meu.

2. Șansa de a realiza că unele dintre problemele mele nu sunt, de fapt, probleme

Toată lumea în jurul nostru are nemulțumiri. De la faptul că sunt cluburile închise, până la problemele reale ale oamenilor care și-au pierdut locul de muncă. Prin intermediul acestei meserii, am avut ocazia să stau de vorbă cu vânzătorii din piață, când mă documentam pentru articolul „O altfel de „armată“, în războiul cu inamicul nevăzut”. Unul dintre ei mi-a spus, cu vocea tremurândă, că lumea nu mai iese din case din cauza virusului, iar ei rămân cu marfa nevândută.

Am învățat, datorită acestei discuții cu un comerciant, că problemele mele, nu erau, de fapt, probleme. Eu mă plângeam că nu pot ieși la o cafea, iar alții observau cum nu mai rămâne nimic din toată activitatea lor de-o viață.

3. Am realizat că, în vremuri ca acestea, e nevoie de presă mai mult ca oricând

Știrile despre COVID-19 aduc, fără excepție, mereu comentarii cu înjurături și diferite teorii ale conspirației. Când oamenii sunt împărțiți în mai multe tabere, „bombardați” de știri false, este important ca cineva să își asume, „în carne și oase”, după cum spunea Iulia Drăghici – Taraș într-un articol, o informație.

Bun, poate unii nu cred că scriem adevărul, indiferent de câte probe le-ai aduce, dar sunt convins că  majoritatea oamenilor apreciază când primesc o informație corectă, oficială, relatată imparțial. Restul, ține de fiecare persoană în parte să treacă ce a citit prin propriile filtre și să critice constructiv.

4. Lipsa educației chiar creează victime

Oarecum în strânsă legătură cu punctul 3, aici vreau să mă refer la oamenii care au arătat, de-a lungul acestui an, care sunt efectele unui sistem defectuos de educație. Am renunțat să îi mai judec pe cei care nu arată empatie și bun simț. Totul se transformă în dezamăgire față de acest stat, care nu finanțează educația suficient, iar apoi cer poporului să fie disciplinat și să respecte reguli. Păi… nu se prea poate. Ca să fii disciplinat, trebuie să fi beneficiat înainte de o minimă educație.

La ziar primim mereu înjurături, ba că suntem cu Bill Gates, ba că ne plătește Soros și câte și mai câte. Tot văzând astfel de comentarii, mi-am dat seama că nu acele persoane sunt de vină, ci noi, societatea, căci nu ne-am interesat de binele celor din jurul nostru.

Cred că ziarul mi-a oferit multe în vremuri de pandemie. Cu bune, cu rele, a trecut un an diferit, plin de provocări de toate felurile. Pentru mine urmează acum trei luni „de foc” până la Bacalaureat și admiterea de la Facultate. Nu știu ce va urma cu exactitate, dar un lucru este cert: ziarul va rămâne o parte din mine, fie că voi mai scrie pentru Observatorul de Covasna, fie că nu.

Pe voi ce vă ține motivați în aceste vremuri de pandemie? Sunt foarte curios să aflu, lăsați-mi un comentariu cu răspunsul! 

David Leonard Bularca