ACTUALITATE Acum 1 zi, 15 ore

Protestul CNMV – un liceu abandonat și o comunitate care refuză să tacă

de Covasna Media | 1294 vizualizări

Vineri, în fața Primăriei din Sfântu Gheorghe, ploaia nu a fost un obstacol. A fost un simbol. Un semn că, indiferent de vreme, indignarea nu se mai poate amâna. Peste 100 de oameni, printre care elevi, părinți și profesori,  s-au strâns în liniște, cu pancarte ude și suflete aprinse, pentru a cere, nu pentru prima dată, dreptul la normalitate. Sau, măcar, o explicație.

Sub umbrele și printre pași apăsați pe asfaltul ud, vocile strigau: „Vrem soluții clare, nu procese judiciare”, „Fapte, nu vorbe”, „Vrem condiții decente pentru a învăța”, „Viteazul nu se lasă, nu plecăm acasă” și „Rezolvați, nu mai amânați”.

Protestul de vineri a prins conturul unei revolte adânci, mocnite de ani întregi de promisiuni uitate și șantiere abandonate. Colegiul Național „Mihai Viteazul”, odinioară mândria orașului, e astăzi o dovadă vie că promisiunile politice și interesele de șantier nu construiesc școli, ci le ruinează.

Cine a venit. Și cine n-a venit

Primarul Antal Árpád, anunțat din timp despre protest, a lipsit. A venit în fața oamenilor un alt funcționar: Jakab István Barna, administratorul public. Acesta a dat, din nou, promisiuni: că până în toamnă containerele modulare vor fi gata și elevii vor fi aduși la un loc.

„Suntem în faza de avizare a containerelor și vă spun 100% sigur că până în toamnă vom avea acele containere”, a spus acesta.

Părinții ne-au spus că protestul nu este doar o manifestare de nemulțumire, ci o cerere clară pentru măsuri asumate de autorități, nu doar promisiuni vagi.

„Am primit doar un comunicat de presă prin care ni se spune că «vom obține, vom obține, vom, vom, vom…». Mergem mai departe, fără nicio finalitate și fără nimic concret. Deci noi vrem acum, de aceea am inițiat  acest protest, să obținem niște promisiuni concrete, cu termene concrete, pe care vrem să și le asume domnul primar”, a spus unul din părinți.

Din Republica Moldova, cu speranță. Și cu amărăciune

Printre vocile de la protest s-a auzit și cea a unei eleve de la CNMV venite din Republica Moldova. Ce n-au spus direct copiii, se citea în ochii lor: neîncrederea. Rușinea. Oboseala de a fi ignorați.

„Mi-aș dori un internat cu condiții bune, să ne putem simți bine în țara în care am venit să ne continuăm studiile. Sper că în urma acestui protest o să simțim și noi un pic de păsare din partea autorităților, să simțim că le pasă și că vor continua lucrările începute”, ne-a spus eleva.

Cândva o emblemă. Astăzi – o rană deschisă

O mamă, fostă elevă a liceului, a vorbit cu voce tremurată.

„Cândva era o emblemă, era un prestigiu să fii elev al liceului Mihai Viteazul, iar acum, din păcate, ne rugăm să ne mai vină copiii la această școală. Nu se poate și este trist să vezi cum se degradează pe zi ce trece, iar autoritățile nu au un răspuns, nu au soluții”, ne-a spus una dintre participante.  

Ea a adăugat că spațiile insuficiente, în special cel în care vor fi montate containerele modulare, vor afecta nu doar activitatea educațională, ci și momentele importante pentru elevi.

„Unde vom ține festivitatea de început de an școlar? Terenul de sport va fi ocupat, iar elevii nu vor avea nici măcar un loc unde să iasă în pauze”, a mai adăugat părintele.

Protestul trece la nivelul următor: părinții se gândesc să nu-și mai trimită copiii la școală

Protestul s-a încheiat cu angajamentul că oamenii nu vor ceda. Că, dacă autoritățile continuă cu tăcerea și amânările, vor urma măsuri mai dure, cum ar fi o formă de grevă civică, prin care să refuze să-și mai trimită copiii la școală.

Cazul a depășit granițele orașului și a atras atenția presei naționale. Protestul a fost reflectat de televiziunile centrale, care au venit la fața locului.

Ploaia s-a oprit. Dar furia a rămas. Pentru elevii și părinții CNMV, viitorul continuă să fie o ceață. Întrebarea nu mai este când se vor termina lucrările, ci: când va începe să le pese cu adevărat celor care decid?

La doar o zi după protestul organizat în fața Primăriei, primarul Antal Árpád a avut o discuție cu un grup de părinți. Deocamdată, detaliile întâlnirii nu au fost făcute publice, iar comunitatea așteaptă cu interes să vadă dacă această discuție va aduce soluții concrete pentru problemele semnalate.

Însă responsabilitatea nu cade exclusiv pe umerii autorităților. Între administrație și constructor, undeva la mijloc, o comunitate întreagă a fost lăsată în așteptare, iar viitorul a fost pus pe pauză.

Iar când educația ajunge să fie tratată ca un șantier abandonat, nu mai vorbim doar despre infrastructură, ci despre eșecul unei societăți care uită ce contează cu adevărat. 

Ștefania Găvăneci, Daniela Luca

 

Despre acest subiect am mai scris aici:

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.