ACTUALITATE 29 octombrie 2024

Lucrările la Colegiul Național „Mihai Viteazul”: Ce spune constructorul

de Ștefania Găvăneci | 1879 vizualizări

Partea a patra a seriei care prezintă fiecare perspectivă a situației

Firma Modern Power Systems S.R.L., care se ocupă de lucrări la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, a oferit răspunsuri la acuzațiile aduse de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Reprezentanții companiei afirmă că lucrările sunt aproape de finalizare, însă plățile nu au fost efectuate. 

În ceea ce privește progresul lucrărilor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, vă putem informa că stadiul execuției conform contractului de bază a ajuns la 99%. Pe lângă acesta, am avut două contracte suplimentare care au fost finalizate în proporție de 100%. Totuși, cel de-al treilea contract de lucrări suplimentare a fost reziliat de către noi la stadiul de 90%, din cauza întârzierilor la plată și a neaprobării detaliate a fișei de aprobare a echipamentelor. Mai exact, echipamentul de tip Chiller care urma să fie achiziționat a fost aprobat doar de principiu de către Primărie, fără a se concretiza aprobarea necesară pentru finalizarea lucrării”, ne-a spus, unul dintre responsabilii firmei din Cluj, Ionuț Lar. 

Întârzierile la plată și încercările de reconciliere

Reprezentantul firmei a afirmat că, în ciuda întârzierilor la plată, au continuat lucrările în speranța unei soluționări rapide. 

Totuși, din dorința de a finaliza proiectul în beneficiul comunității, am decis să continuăm lucrările, sperând într-o rezolvare rapidă a problemelor financiare. Cu toate acestea, soluționarea promptă a plăților ar fi fost esențială pentru a evita această situație conflictuală de o asemenea amploare”, a adăugat Ionuț Lar.

Neînțelegerile dintre companie și primărie au persistat, totuși, iar acest lucru a dus la o serie de procese legale. Cu toate acestea, constructorul speră că negocierile pot ajunge la un punct comun pentru a debloca situația.

În prezent, părțile au decis suspendarea acțiunilor în instanță până la finalul lunii noiembrie, acordându-și astfel timp pentru a găsi o soluție de conciliere amiabilă. Sperăm ca acest interval să ne ofere oportunitatea de a ajunge la un acord care să permită continuarea proiectului în cele mai bune condiții și finalizarea acestuia în beneficiul comunității (...) Rămânem deschiși la dialog și sperăm că, în cele din urmă, vom ajunge la o rezolvare satisfăcătoare pentru ambele părți”, a mai menționat constructorul. 

Am discutat cu acesta și despre posibilele măsuri pe care le-ar fi putut lua sau ce ar fi făcut diferit, în așa fel încât să nu se ajungă în acest punct.

Privind retrospectiv, o posibilă măsură care ar fi putut preveni escaladarea acestui conflict ar fi fost sistarea lucrărilor încă de la prima întârziere la plata facturilor. Aceasta ar fi limitat acumularea penalităților aplicate și ar fi permis clarificarea situației financiare înainte de continuarea lucrărilor”, spune reprezentantul firmei de construcții. 

Toată lumea vrea înțelegere și totuși nu se înțelege nimeni

În ciuda declarațiilor optimiste din partea tuturor actorilor implicați, pare că soluționarea conflictului stagnează. Firma constructoare, Modern Power Systems S.R.L. din Cluj-Napoca, a exprimat clar dorința de a ajunge la o înțelegere cu Primăria Sfântu Gheorghe. 

Pe de altă parte, și Primăria susține că s-a încercat rezolvarea situației pe cale amiabilă. Și atunci, de ce nu se înțeleg? 

Săptămâna trecută, profesorii au inițiat un demers și ne-au trimis o scrisoare în care au expus problemele colegiului și perspectiva lor asupra situației.

Urmează și alte articole care vorbesc pe același subiect, din încercarea de a aduce în fața opiniei publice o imagine detaliată a situației de la CNMV.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.