Lucrările de la CNMV: „Cum să frângi aripile unui Colegiu Național!”
Corpul profesoral a trimis o scrisoare amplă, în care semnalează o serie de probleme importante
Profesorii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe trag un semnal de alarmă asupra condițiilor precare în care își desfășoară activitatea, într-o scrisoare deschisă trimisă recent redacției noastre. Aceștia vorbesc de lipsa materialelor educaționale moderne și de probleme grave legate de infrastructură și organizare. În scrisoare, cadrele didactice își exprimă frustrarea și față de lipsa de soluții pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare începute în urmă cu mai bine de patru ani.
„Trăim într-o epocă nouă a globalizării, în care informațiile circulă cu viteza luminii și tot ceea ce se întâmplă este dat publicității în timp real. Trăim într-o epocă în care promovăm principii și valori europene, cu speranța că acestea chiar ne vor atinge și pe noi. Încă așteptăm împlinirea acelor principii și valori democratice care stau la baza tuturor legilor din sistemul educațional: egalitate, echitate, respect, etc. Nu enumerăm multe, dar sunt suficiente chiar și cele trecute în revistă, pentru a înțelege că în ceea ce ne privește, ca școală, ca centru de cultură și spiritualitate românească, reprezentativ pentru mica noastră comunitate, mai nutrim doar speranța că ele vor fi respectate și aplicate…”. Așa începe textul de opinie cu titlul „Cum să frângi aripile unui Colegiu Național!”, semnat de „Corpul profesoral al Colegiului Național «Mihai Viteazul»” și transmis duminică redacției Observatorul de Covasna.
Mii de persoane afectate
Aceeași sursă subliniază și faptul că problemele de azi ale școlii afectează, desigur, nu doar profesorii și ceilalți angajați, ci și mii de elevi, părinți și bunici.
„E trist să privești în jur. Suntem singura școală care în prezent își desfășoară activitatea în 5 – 6 locații, singura școală care își aleargă profesorii, de altfel nu foarte tineri, „din deal în vale”, de la o locație la alta și mai mult decât atât avem pretenții de a desfășura un proces educațional la standardele cele mai înalte de calitate. Suntem singura școală unde întâlnim probleme grave în procesul de reabilitare. Or fi fost și la Miko, și la Mikes, și la Muzeul Secuiesc etc., dar doar la noi nu se găsesc soluții pentru a descâlci ițele încurcate ale legislației românești. Ce contează că suferă peste 1.100 de elevi, aproximativ 2.000 de părinți, 4.000 de bunici și cca 100 de angajați? Chiar nu ar fi o problemă, dacă procesul de reabilitare ar fi respectat termenele. Șase luni au devenit ani...și tot așa…”, este scris în textul trimis redacției Observatorul de Covasna.
Singurul colegiu fără tablă interactivă
Dascălii punctează în același context faptul că CNMV este astăzi singura școală din Sfântu Gheorghe care nu are nici măcar o tablă interactivă, dar nici multe alte resurse de care are nevoie un proces educațional adaptat zilelor noastre.
„Ce folos când în ciuda sorții vitrege mai avem și rezultate, modelăm o materie primă neselectată și avem o promovabilitate demnă de laudă în condițiile date. Spunem demnă de laudă pentru că suntem, cu siguranță, singura școală din localitate, poate și din județ, nu mai spunem că suntem și colegiu, care nu are o tablă interactivă, măcar una!!! O fi vina noastră!? Cert este că nimănui nu-i pasă! Celelalte școli, tot citim prin mediul online, „au mai primit cadou una alta”. Cert este că pe noi nu ne cadorisește nimeni, iar bugetul se tot prioritizează, dar la noi nu se prea răsfrânge vizibil. Se primesc ceva firimituri, dar în realitate nu știm cât se pompează pe ici colo. Vedem doar filmulețe de promovare a unor condiții de învățare moderne, dar care cu siguranță nu sunt de la noi.
Pentru cei care îi invidiază pe dascălii de la CNMV, îi invităm să predea o zi cu gecile pe ei, cu goangele săltând de colo-colo, în ciuda dezinsecțiilor făcute, cu degetele înghețate pe cretă și cu nările înfundate de praful alb, da alb, al cretei, pentru că nici whiteboard-uri nu avem. De fapt, nu avem nimic! Ne bucurăm că nu ne plouă, că ne mai vin copiii la școală, că profesorii se încăpățânează să își mai facă treaba”, se arată în scrisoare.
„Nu suntem noi premiați de către prezidențiabili la recomandarea instituțiilor locale”
Tot în acest text, dascălii de la CNMV reclamă intervențiile politicului în educație și fac referire la selecția netransparentă a unităților de învățământ decorate recent de președintele României.
„E o tristețe cruntă, care te înfurie până la lacrimi, iar neputința e sfâșietoare.
Mai suntem din când în când băgați în seamă, când mai trebuie să salvăm niște aparențe ale sistemului, că în rest nu suntem noi premiați de către prezidențiabili la recomandarea instituțiilor locale, până și asta se face tot pe linie politică. Chiar ne întrebăm, care or fi fost criteriile, s-o fi anunțat pe undeva un concurs de dosare, pe bune? Chiar pe baza rezultatelor? Poate că ne-am fi încercat și noi norocul! Sau s-a luat în considerare cât de frumos este vopsită școala!?”, se întreabă retoric profesorii de la CNMV.
„Ar trebui să primim o medalie pentru că ne încăpățânăm să mai supraviețuim!”
Finalul scrisorii vorbește și despre faptul că în rândul colectivului se resimt oboseala, frustrarea și o lipsă de transparență din partea autorităților locale.
„Dacă nu avem condiții demne de un învățământ specific secolului al XXI-lea, măcar rezultate mai avem! Nici măcar în proiectele europene ale altor instituții deconcentrate, nu suntem noi implicați, ci cu totul alte școli...mai din mediul rural sau nu, dar pe criterii total necunoscute de noi. Motivul, am obosit să auzim expresia „voi le aveți deja pe ale voastre”!!! Da, le avem pe ale noastre pentru că muncim până la epuizare, dar pentru cei care mai trag sforile în educație chiar nu contează! Să-i premiem pe cei care nu pot mai mult..., să nu îi abandonăm!!!
Bine că nu suntem plângăcioși, iar dacă o facem din când în când, ni se mai dă și peste nas, de ce ar trebui să oferim atât de multe elevilor? O cazare decentă în internat, săli de clasă încălzite, moderne, dotate cu tehnică corespunzătoare vremurilor....? Noroc cu pandemia că ne-am ales cu câte un laptop și un videoproiector per clasă, dar deh, după aproape 5 ani sunt și ele depășite.
Cu siguranță ar trebui să primim o medalie pentru că ne încăpățânăm să mai supraviețuim!”, mai scrie în text.
Directoarea: „Am încercat să rezolvăm multe dintre probleme”
Despre neajunsurile școlii ne-a vorbit recent și directoarea Colegiului, Luminița Costea, într-un interviu realizat în cadrul documentării situației lucrărilor întârziate la CNMV.
„Nu avem niciun fel de laboratoare de fizică, chimie, biologie, nu avem cabinete pentru limba română, limbi moderne, istorie sau geografie. Avem doar 30 de săli de clasă, un laborator de informatică provizoriu, iar toate compartimentele administrative și secretariat sunt înghesuite într-o singură încăpere. De spații de depozitare nici nu poate fi vorba. Este extrem de greu!
Nu ne-am plâns foarte mult, am încercat să rezolvăm multe dintre probleme împreună cu doamna director adjunct, însă nici prin cap nu ne trecea în octombrie 2020, când am predat amplasamentul constructorului că va dura atât de mult și din păcate nu avem nici măcar un orizont de timp până la finalizarea internatului și a sălii de festivități”, ne-a spus Luminița Costea.
Un scandal care nu pare să aibă sfârșit
Un pas înainte care ar fi ajutat CNMV să câștige teren în lupta cu dezvoltarea ar fi fost, așadar, cel al lucrărilor la internat și sala de festivități. Lucrări, de altfel, blocate din cauza unor conflicte între constructor și autoritățile locale, adică Modern Power Systems S.R.L. și Primăria Sfântu Gheorghe.
Vorbim, totuși, despre sume mari de bani aflate la mijloc. Peste 7,1 milioane de lei reprezintă valoarea celor patru contracte care ar fi trebuit să încheie proiectele.
Serie dedicată problemelor de la CNMV
În acest cadru, redacția Observatorul de Covasna/CovasnaMedia.ro a început o serie prin care își propune să prezinte pe larg, dar episodic, toate fațetele problematicii cu lucrările de la CNMV.
Dacă în primul episod am prezentat informațiile generale, de context, iar acum reacția corpului profesoral, în următoarea perioadă, vă vom oferi și alte informații pe care le știm legate de subiect. Vom arăta perspectiva primăriei, a constructorului și vom intra în detaliu și în cea a conducerii colegiului.
Următorul articol va fi publicat vineri, 25 octombrie a.c.