ACTUALITATE Acum 2 ore, 46 minute

Elevi de la „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului, din nou pe cărări europene cu Erasmus+!

de Covasna Media | 333 vizualizări

„Digital Paths to Inclusion and Participation” este titlul sub care s-a desfășurat prima mobilitate din cadrul proiectului de Acreditare Erasmus+ al școlii noastre, din acest an școlar.

În săptămâna 20.10 - 24.10. 2025, un grup de 6 elevi şi 2 profesori însoțitori din școala noastră, și-au îndreptat pașii spre meleaguri slovace. Zakladna Skola din Rabča, regiunea Orava, Slovacia, a găzduit grupul nostru de elevi pe perioada întregii săptămâni. Elevii noștri au avut oportunitatea de a participa alături de colegi de-ai lor slovaci, la diferite activități menite să îndeplinească obiectivele prioritare pentru anul acesta ale proiectului de Acreditare al scolii: utilizarea elementelor digitale în scopuri practice și utile pentru a facilita procesul de învățare al elevilor, incluziune și reducerea fenomenului de bullying.

A fost o săptămână intensă în care elevii școlii noastre au participat la activități de descoperire a elementelor culturale comune dar mai ales a celor definitorii pentru cultura slovacă. Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit cuvinte asemănătoare în pronunție cu cele românești, dar cu toate acestea limba lor comună a fost limba engleză, reușind astfel să își exerseze dar și să își îmbunătățească abilitățile de exprimare într-o limbă străină. Elevii au participat la ateliere practice cum ar fi cel de gătit împreună mâncăruri tradiționale (pe care le-au și degustat) dar și atelierul de construit fluiere, un instrument specific regiunii Orava. Nu au lipsit nici vizitele culturale, la castelul din Orava, dar nici drumețiile prin pădurile Slovaciei creând contexte pentru socializare, incluziune și legarea unor prietenii noi.

Mobilitatea s-a încheiat cu realizarea unei cărți digitale care să surprindă atât prin cuvinte cît și prin imagini experiența fiecărui elev participant la mobilitate.

Pentru realizarea tuturor activităților, elevii au avut nevoie să folosească diferite aplicații și/sau elemente digitale ducând astfel la atingerea scopului nostru, acela de a folosi tehnologia într-un mod util, ca și instrument pentru facilitarea procesului de învățare al acestora. Totodată, au înțeles cât de important este să-i accepți pe cei din jurul tău și să lucrezi alături de ei, indiferent de mediul din care face parte sau de cât de diferit este față de tine.

Copiii au plecat echipați nu doar cu cunoștințe și abilități noi, ci și cu dorința de a împărtăși colegilor din experiența lor! O experiență frumoasă, reușită, fructuoasă ale cărei roade, elevii implicați, le vor culege mult timp de acum încolo.

Prof. Georgiana Bularca

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.