Sepsi OSK, doar remiză cu Gloria Bistriţa
Într-un meci din cadrul etapei a 11-a din Liga 2, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Gloria Bistriţa.
Prima mare ocazie a meciului apare în minutul 23, când Vîrtej a reluat din 6 metri în plasa laterală o centrare a lui Vianna.
În continuare, jucătorii lui Ovidiu Burcă sunt cei care ameninţă poarta adversă, dar şuturile lui Matei (35’) şi Oberlin (44’) nu nimeresc ţinta.
Sepsi OSK reuşeşte să deschidă scorul în prelungirile primei reprize (45+2): Vianna centrează înalt dintr-un corner de pe partea stângă, Vîrtej recentrează şi şutul cu dreptul al lui Matei găseşte drumul spre gol.
După reluare, în minutul 52, Nacho Heras are o acţiune personală, pătrunde în careu dar este blocat portarul oaspeţilor.
Un minut mai târziu, este rândul celuilalt portar, Ungureanu, să se remarce, blocându-l pe Tavares, găsit în careu de pasa lui Effiom.
În minutul 78 însă, Ungureanu iese imprudent din poartă şi nu mai poate face nimic la mingea lobată a lui Maxwell Effiom care intră în plasă, stabilind şi rezultatul final al meciului: 1-1.
În urma acestui rezultat, Sepsi OSK urcă provizoriu pe locul 6, dar mai poate fi depăşită de FC Voluntari, în funcţie de rezultatul acesteia din meciul cu Chindia Târgovişte.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Gloria Bistrița 1-1 (1-0)
Stadion: Sepsi Duna Arena (Sfântu Gheorghe – Covasna).
Arbitru: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca – Cluj). Asistenți: Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani) și Răzvan Spătar (Sibiu). Rezervă: Bogdan Jijiie (Botoşani).
Sepsi OSK: Ungureanu – Oteliță, Vîrtej, Vianna (Dobrosavlevici 67′), Techereș, Siger, N. Păun (Ghimfuș 85′) Matei (Skorup 67′), Nacho Heras, Oberlin (Cmiljanic 62′), Neskovic (Tchibota 62′)
Antrenor: Ovidiu Burcă
Gloria Bistrița: R. Avram – Burdeț (cpt.), Cavar (Fr. Cristea 46′), Vișinar, Salka, M. Chindriș, Tavares Dos Santos, Chiorean (M. Peter 67′), Sofroni (Bodescu 38′), Val. Alexandru (Efiom Maxwell 46′), Mensah (Ieșeanu 88′)
Antrenor: Nicolae Grigore
Surse: liga2.prosport.ro, digisport.ro