Aliz Szabó, o tânără sportivă din Sfântu Gheorghe, a crescut printre mașini de curse, a cunoscut lumea raliurilor de la o vârstă fragedă și, pentru o vreme, părea firesc să ajungă și ea în motorsport. Dar a ales zăpada, iar schiul alpin a devenit locul în care își caută limitele. A împlinit recent 13 ani, face parte din Toro Racing Team, se antrenează în România și în străinătate și își împarte timpul între pârtie, sală și școală. În spatele programului ei se află și o decizie importantă a tatălui său, pilotul de raliu Szabó Csongor, care s-a retras din competiții pentru a o susține.

În primăvară, Aliz a schimbat clubul și s-a mutat la Toro Racing Team, din Brașov. A fost o schimbare pe care a primit-o cu bucurie, mai ales că și-a găsit repede locul în noua echipă.

„Trecerea a fost relativ ușoară, pentru că am fost primită cu multă căldură și cu brațele deschise atât de antrenori, cât și de colegi”, povestește ea.

Decizia de a pleca la Brașov a venit din nevoia de a avea condiții mai bune de pregătire. Acasă, posibilitățile de antrenament printre fanioane erau limitate, iar pentru un sport în care fiecare viraj și fiecare secundă contează, acest lucru face diferența. Noua echipă are cinci antrenamente pe săptămână în sezonul de iarnă, iar până când pârtiile din Poiană se deschid, pregătirea continuă în deplasări. Lituania, Austria și Italia sunt deja locuri familiare pentru Aliz.

Anul acesta face parte și din International EnergiaPura Children Team, un proiect care îi oferă ocazia să se dezvolte și să acumuleze experiență în competițiile internaționale.

Vacanțele ei au altă însemnătate

Pentru Aliz, pregătirea unui sezon nu începe odată cu prima ninsoare. Pauza de după sezonul trecut a durat doar trei săptămâni, apoi au urmat pregătirea fizică acasă și cantonamentele pe zăpadă. În iulie, a petrecut două săptămâni în Lituania, după care s-a întors acasă pentru alte două săptămâni de antrenament.

Sezonul 2026-2027 vine cu Baltic Cup, campionatul intern, Cupa și Campionatul Național. La finalul lunii noiembrie, urmează alte zece zile în Austria, pe ghețari, iar în ianuarie are deja programat un nou cantonament.

Nu e un program obișnuit pentru un copil de 13 ani. Aliz știe asta și nici nu încearcă să ascundă cât de mult îi ocupă sportul timpul.

„Nu am avut și nu am copilărie, nu am timp de prieteni decât foarte rar”, spune ea.

În timp ce alți copii își petrec vacanțele de vară la bunici, la mare sau la ștrand, Aliz are alte planuri. Povestește cu umor că, în vacanță, ea merge „în frigider”, așa cum spun în Lituania, pentru a se antrena în condiții de zăpadă și temperaturi scăzute. Nici zilele petrecute acasă nu sunt neapărat zile libere. Sala face parte din program, la fel ca orele de școală și învățatul.

„Cel mai greu pentru mine este să mă împart și să găsesc suficient timp pentru școală, învățat și antrenament. Dar este bine că încă mă descurc”, spune Aliz, care nu uită să amintească și de ajutorul tatălui său.

Dincolo de emoțiile de la start

Schiul alpin cere nu doar pregătire fizică, ci și o bună stăpânire a emoțiilor. La start, Aliz încearcă să lase în urmă tot ce nu ține de traseu. Se concentrează pe ceea ce are de făcut, iar odată ce pornește, emoțiile dispar.

„Emoții am mereu, mai mult sau mai puțin, dar încerc să mi le controlez. Mă concentrez și mă gândesc la traseu, la ceea ce am de făcut, apoi, când iau startul, emoțiile dispar instantaneu”, povestește ea.

Unul dintre momentele care i-au arătat cât a progresat a venit chiar în timpul cantonamentului din Lituania. A simțit că a trecut de o limită pe care înainte nu credea că o poate depăși.

„Am simțit că am depășit o barieră și că îmi împing limitele din ce în ce mai sus, ceea ce mă bucură, pentru că astfel devin mai rapidă”, spune Aliz.

Iar când vorbește despre un sezon reușit, nu se referă doar la medalii. Știe că are nevoie să iasă din zona de confort, să-și asculte antrenorii și să încerce lucruri care acum i se par imposibile.

Un tată care a schimbat volanul cu locul din tribună

În ianuarie 2025, Szabó Csongor povestea despre începuturile fiicei sale în schi și despre felul în care a ajuns să-și organizeze viața în jurul pasiunii ei. Aliz a început să alunece pe schiuri la trei ani, iar de la șase ani a intrat în echipa SportAll. Inițial, ideea era simplă. Să facă mișcare în timpul iernii. Între timp, schiul a devenit sport de performanță.

Tatăl ei a cunoscut sacrificiile sportului din postura de pilot de raliu. Acum le trăiește diferit. A decis să se retragă din competiții pentru a-i putea oferi fiicei sale sprijinul de care are nevoie. Decizia a venit într-un moment în care cheltuielile pentru pregătirea lui Aliz, de la cantonamente și deplasări până la echipament, au început să cântărească tot mai mult.

Pentru ea, gestul lui înseamnă mai mult decât ajutorul de care are nevoie pentru a ajunge la antrenamente și competiții.

„Pentru mine înseamnă enorm de mult. Gestul lui mi-a demonstrat că nu se gândește doar la el, ci face tot posibilul și imposibilul ca eu să-mi pot îndeplini visele”, spune Aliz.

Viața departe de casă nu este întotdeauna ușoară. Zilele în cantonament încep devreme și se termină târziu. Uneori, programul începe la ora 6:00, cu două antrenamente de câte două sau două ore și jumătate. După-amiaza este rezervată lecțiilor, iar înainte de cină urmează analiza video.

Cu toate acestea, Aliz spune că nu îi lipsește nimic atunci când este plecată. Echipa a devenit un fel de familie, iar locul în care se simte cel mai bine rămâne pârtia.

„Sunt acolo cu echipa și suntem ca o mică familie. Sunt în locul în care îmi place să fiu: pe pârtie”.

Un vis care trece dincolo de pârtia de acasă

Aliz nu își ascunde ambițiile. Vrea să adune experiență internațională, să participe la cât mai multe etape în afara țării și să aibă evoluții constante în competițiile naționale. Știe că mai are multe de învățat și că drumul până la performanța de cel mai înalt nivel este lung.

Dar are deja o imagine clară despre locul în care și-ar dori să ajungă.

„Visul meu este să ajung la Olimpiadă și, de ce nu, la Campionatul Mondial”, spune ea.

Are însă și un obiectiv mai personal, pe care îl spune cu zâmbetul pe buze. Vrea să-și depășească tatăl la numărul de trofee și rezultate.

Deocamdată, Aliz vrea să devină tot mai bună pe pârtie și să ajungă cât mai departe în sportul pe care l-a ales. Iar dacă într-o zi va avea mai multe trofee decât tatăl ei, cu atât mai bine. Până atunci, o așteaptă un nou sezon, alte cantonamente și multe curse în care va avea ocazia să vadă cât de departe o pot duce munca și pasiunea.