Opt echipe luptă sâmbătă pentru „Cupa Retelin” la baschet 3x3 în Întorsura Buzăului
Pasionații de sport sunt așteptați sâmbătă, 7 noiembrie, la Sala de sport „Valeriu Bularca” din Întorsura Buzăului, pentru a urmări a treia ediție a Cupei Retelin. Competiția adună la start opt echipe de baschet amator.
Organizatorii au decis ca acest turneu să se desfășoare pe bază de invitație și aduce pe teren patru echipe din Întorsura Buzăului, trei din Sfântu Gheorghe și o echipă din municipiul Brașov.
„Participarea la acest turneu a fost făcută pe bază de invitație pentru echipe de baschet amator. Deoarece este prima ediție în acest format de baschet 3x3, vrem să vedem cum vor decurge lucrurile. La următoarele ediții poate vom face cu înscriere și pentru cei pasionați care doresc să participe, dar și pentru mai multe categorii de vârstă”, ne-au spus organizatorii campionatului.
Deși jucătorii se vor aduna mai devreme la sală, primele confruntări oficiale vor debuta la ora 14:00. După terminarea meciurilor din grupe, baschetbaliștii își vor testa abilitățile în cadrul unor concursuri speciale de aruncări.
Programul aproximativ al competiției din 7 noiembrie:
- Între orele 13:00 - 13:30 prezența echipelor;
- Ora 13:40 ședință tehnică - tragere la sorți grupe;
- Ora 14:00 începerea meciurilor din grupe;
- Ora 15:45 concursurile de aruncări libere și de 3 puncte;
- Ora 16:30 Semifinale;
- Ora 16:50 Finala Mică;
- Ora 17:10 Finala Mare;
- Ora 17:30 Premierea.
Competiția sportivă este organizată de ACS Retelin și cofinanțată din bugetul Consiliului Județean Covasna.