Pilotul de raliu Szabó Csongor este un nume cunoscut în motorsportul românesc, însă acum un alt nume din familia lui începe să atragă atenția: fiica sa, Szabó Aliz. La doar 11 ani, ea își croiește propriul drum în sportul de performanță, însă nu pe patru roți, ci pe pârtie, în schiul alpin. Tatăl ei a luat o decizie dificilă: s-a retras din sport pentru a o susține pe Aliz. Deși sacrificiile sunt mari, el este alături de ea la fiecare pas și spune că înțelege acum, dintr-o nouă perspectivă, prin ce au trecut părinții lui în anii în care el concura. În acest interviu, Szabó Csongor ne-a vorbit despre provocările și satisfacțiile de a crește un copil dedicat sportului de performanță și despre valorile pe care le transmite fiicei sale din experiența în raliuri.

- De cât timp este pasionată fiica ta de schiul alpin?  

Aliz a început de la 3 ani să alunece, iar de la vârsta de 6 ani este în echipa SportAll. Eu am dus-o să facă mișcare iarna, să nu stea în casă și uite așa, încet, încet, a ajuns să facă sport de performanță.

- Cum este să fii părintele unui copil care face sport de performanță? Ce provocări implică acest lucru?

Nu e ușor deloc, ținând cont că e plecată foarte mult timp, e greu pentru un părinte să știe că al lui copil e la sute sau mii de km distanță, dar respectăm dorința ei și o susținem.

Provocările cele mai mari sunt să găsim echilibrul între sport de performanță și școală, dar până în prezent s-a descurcat. Noroc cu tehnologia, că trimitem lecțiile și învață acolo. Dar e greu și de sărbători, că de câțiva ani de Paște e plecată, de ziua ei e plecată, în ultimii doi ani pe 25 decembrie se urcă în mașină și pleacă în ultimul cantonament în Bansko, Bulgaria. E greu pentru părinți.

- Crezi că determinarea ei vine din exemplul pe care i l-ai oferit tu ca sportiv?

Mai mult ca sigur că are o legătură. Ea a crescut lângă mine și venea la multe curse. Dar a ales cu totul alt sport, deși la 5 ani am încercat să o introduc în lumea motorsportului și am dus-o la karting, dar a ales totuși schiul.

- Schiul alpin, ca și motorsportul, este un sport cu multe sacrificii. Cum resimți acest aspect din postura de părinte?

Nu e ușor pentru părinți, nici financiar, nici emoțional. Mai mereu pe drumuri, ai emoții cât e plecată, ai emoții când se antrenează, dar ai emoții extrem de mari când concurează. Acum încep să înțeleg prin ce stări au trecut părinții mei timp de 17 ani.

- Fiica ta a fost în șapte cantonamente sezonul acesta, inclusiv în străinătate. Cum reușești să gestionezi costurile pe care le implică deplasările?

Da, pregătirea pentru acest sezon competițional a fost programată cu șapte cantonamente: trei în Austria, trei în Lituania și ultima în Bulgaria. Ca și costuri, începe să devină deja greu – echipament, deplasări – dar văzând că ea renunță la copilărie și făcând astfel de sacrificii, nu ne rămâne decât să facem și noi și să găsim soluții. Am găsit soluția în momentul în care am simțit că lucrurile devin prea serioase și costurile cresc tot mai mult de la an la an: am decis să mă retrag din sport și să o susțin pe ea. Și, cu decizia mea, o mare parte din sponsorii mei m-au înțeles și au rămas alături, susținând tânăra generație, așa că le mulțumesc și pe această cale.

- Cum este pentru tine, ca părinte, această perioadă intensă de competiții? Ce emoții trăiești la fiecare concurs și cum reușești să o susții pe Aliz în momentele decisive?

Aceasta e cea mai grea perioadă: multe competiții, multe deplasări, dar avem o înțelegere și îi sunt alături la toate concursurile. Emoțiile sunt mari, uneori foarte mari, însă le maschez și mereu o îndemn să se bucure de ceea ce face, să fie calmă, și rezultatele sunt pe plan secund momentan. Dar faptul că sunt acolo și mă știe acolo e cel mai liniștitor lucru pentru ea.

- Care a fost momentul în care ai fost cel mai mândru de ea?

În fiecare zi sunt mândru de ea, nu aș putea să scot un moment în evidență. Sunt mândru că văd că trage, că muncește, că face sacrificii mari de tot pentru a înainta. E copilă, dar a învățat că dacă vrei să obții ceva, trebuie să muncești pentru asta și, uneori, din greu.

- Cum vezi viitorul fiicei tale în schiul alpin? Este pregătită să facă față competiției de la nivel înalt?

E greu să răspund, e la început de drum și e copil. Ce știu e că până în prezent s-a implicat enorm, a muncit enorm și are vise mari. Dacă se ține și muncește, orice e posibil.

- Care crezi că sunt principalele lecții pe care ea le învață din sport? Cum le compari cu lecțiile pe care le-ai învățat din raliu de-a lungul anilor?

Sportul o educă mult, o face independentă și o învață să se descurce și fără mami sau tati, plus călătorește mult, vede lumea, vede alte culturi, alți oameni, și cel mai mare lucru pe care l-a câștigat deja este că vorbește engleză fluent, iar de un an s-a apucat să învețe și germana. Eu, ce am învățat din sport, i-am dat mai departe, i-am explicat și tot repet: să se bucure și să savureze fiecare concurs, fiecare metru alunecat, și, dacă o face cu plăcere și muncește, vor veni și rezultatele.