ACTUALITATE 1 noiembrie 2024

CNMV: Reacții la scrisoarea corpului profesoral

de Ștefania Găvăneci | 1906 vizualizări

Partea a cincea din seria care prezintă fiecare perspectivă a situației

Scrisoarea corpului profesoral de la CNMV a stârnit o serie de reacții, atât online, subiectul fiind preluat de mai multe publicații naționale, printre care HotNews.ro, G4Media.ro și inclusiv Starea Nației, cât și la nivelul instituțiilor. Pentru că, încă de la începutul acestei serii de articole am spus că vom prezenta perspectivele tuturor părților implicate, în noul context am discutat și cu Primăria Sfântu Gheorghe și Inspectoratul Școlar Județean despre această scrisoare amplă, care prezintă o serie de probleme importante cu care se confruntă în acest moment Colegiul.

IȘJ Covasna: „Nemulțumirea este justificată, atât din partea părinților, cât și din partea colegilor profesori”

Într-un interviu acordat Observatorului de Covasna, inspectorul școlar general prof. Kiss Imre, ne-a explicat că instituția pe care o reprezintă nu poate interveni în situația colegiului, iar opiniile profesorilor sunt justificate.

Situația creată din cauza lucrărilor nefinalizate, fiind o investiție care este coordonată de către primărie, nu intră în competența inspectoratului. Deci, din acest punct de vedere, noi nu putem să intervenim în acest sens.

Inspectoratul cunoaște situația care s-a creat la Colegiu Național „Mihai Viteazul”, în urma lucrărilor de reabilitare, care nu s-au finalizat la termen. Și cred că nemulțumirea este justificată, atât din partea părinților, cât și din partea colegilor profesori”, a spus acesta. 

 De asemenea, șeful IȘJ ne-a spus că Inspectoratul s-a implicat acolo unde a putut și anume în încercarea de a găsi soluții pentru clasele care trebuiau relocate.

Organizarea procesului educațional în condițiile actuale este greu și necesită multă înțelegere din partea părților.

Noi, ca inspectorat, ne-am implicat atunci când trebuiau găsite soluții pentru clasele relocate și cred că în acest moment sunt soluțiile cele mai bune, soluții acceptabile, care s-au găsit pentru că nimeni nu a dorit ca școala să treacă la învățământ pe două schimburi.

Acesta este cel mai important lucru, ca învățământul și programul să rămână într-un singur schimb”, ne-a mai spus Kiss Imre.

Starea este una temporară, iar interesul tuturor este de a se reveni la normalitate.

Știm că orice intervenție în infrastructură școlară necesită sacrificiu și conectivitatea educativă în astfel de situații va fi perturbată. Știm că această stare care trebuie acceptată este doar temporară, că doar vrem cu toții ca aceste lucrări să se termine cât mai devreme și după ce se termină, să ne bucurăm că avem, în sfârșit, o școală, o sală, o clădire sau ansamblu de clădiri reabilitate și toate aduse la un nivel demne de secolul 21”, a adăugat inspectorul școlar general. 

În plus, acesta consideră că vina este a constructorului, care nu a respectat termenele contractuale.

Din păcate din cauza unor firme care nu-și respectă termenele stabilite în contract, se ajunge la astfel de situație și că această stare care ar trebui să fie provizorie pentru un scurt timp, cum vedeți și ceea ce s-a întâmplat și aici, durează de patru ani.

Deci în loc să se termine într-o jumătate de an sau un an, chiar în pandemie, când școala era goală, suntem în situația în care nici acum nu se poate intra, deși cam 90% este finalizat”

Știu că nu este ușor pentru ei, am fost și eu director. Și la mine în școală s-a lucrat, am stat și fără ferestre, fără uși, fără încălzire, că n-au finalizat până în septembrie. Și în noiembrie încă se lucra și n-am avut încălzire, dar după aceea s-a revenit la normalitate.

Îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici, dar s-a ajuns din cauza antreprenorului și care nu-și respectă ceea ce a fost prevăzut în contract”, ne-a mai spus Kiss Imre. 

Inspectorul ne-a mai precizat și că este de părere că firma constructoare ar trebui să renunțe la proces pentru ca elevii și profesorii Colegiului să se poată bucura de normalitate.

Dacă firma, cunoscând situația de acolo și cunoscând și situația elevilor și a cadrelor didactice, ar renunța la acest proces care durează și cine știe cât va mai dura, atunci, în cel mai scurt timp, se pot finaliza lucrările și devine situația puțin mai ușoară. 

În clădirea principală, în continuare se lucrează (n.r. Corpul A este în proces de reabilitare, însă cu o altă firmă de construcții). Nu poate să revină la normalitate, dar imediat situația va fi puțin mai ușoară”, a spus reprezentantul IȘJ. 

Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe: „Am depus niște eforturi supraomenești ca să îi ajut”

Primarul Antal Árpád a spus joi, într-o conferință de presă, la întrebarea reporterului de la Observatorul de Covasna, că va avea săptămâna viitoare o reacție publică punctuală, pe fiecare problemă ridicată în scrisoarea deschisă a colectivului profesoral de la CNMV. Asta pentru că luni a fost programată o întâlnire a autorităților locale cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) și conducerea CNMV. 

Totuși, a vorbit pe subiect precizând că scrisoarea l-a întristat și că demersul este unul contraproductiv. 

„Eu am depus niște eforturi supraomenești ca să îi ajut pe cei de la Colegiul „Mihai Viteazul” să nu trebuiască să-și organizeze învățământul în mai multe schimburi. (...) E o situație care este prezentă peste tot în țară, sunt multe șantiere, multe construcții, sunt localități unde copiii pleacă la zeci de kilometri, că doar așa au putut rezolva. Dar să dai pentru asta o conotație etnică, mie mi se pare extrem de trist, în primul rând, și  contraproductiv, mai ales. Pentru că în momentul în care încerci să duci în această direcție discuțiile, va exista o singură consecință: mai mulți părinți o să-și trimită copiii în Brașov sau în alte locuri”, a spus primarul. 

Edilul a mai punctat și că vede problematic faptul că răspunsul la oferta autorităților, de a ajuta școala să se implice direct în procesele cu constructorul, în ideea de a avea transparență totală, a rămas fără răspuns: „Ceea ce ne deranjează foarte mult este că în condițiile în care le-am oferit și de mai multe ori această posibilitate de a participa în procesul juridic, tocmai pentru a avea informații de la sursă, nu a venit o solicitare în acest sens din partea instituției”. 

În ciuda optimismului afișat de ambele părți, pare că soluționarea conflictului rămâne într-un impas. Deși firma Modern Power Systems S.R.L. și-a exprimat dorința de colaborare, iar Primăria Sfântu Gheorghe a confirmat că a explorat variante amiabile, întrebarea esențială rămâne: de ce nu se ajunge la un acord? 

Vom continua să aducem în atenția publicului detalii despre această situație, prin articole viitoare ce vor încerca să ofere o imagine clară asupra evenimentelor de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.