Absolvenții nu s-au înghesuit la Bursa locurilor de muncă
Tinerii nu au experiență, dar vor salarii de minim 1.500 de lei în Covasna
O nouă bursă a locurilor de muncă s-a desfășurat vineri la Sfântu Gheorghe în organizarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, iar realitățile acesteia sunt destul de descurajatoare: în vreme ce șomerii nu sunt prea interesați de locuri de muncă, angajatorii au la rândul lor așteptări tot mai mari, însă pe salarii mai mici comparativ cu alte județe ale țării. Prin urmare, roadele burselor, organizate periodic de AJOFM Covasna, sunt tot mai mărunte, iar dezinteresul pentru locurile de muncă la nivel local este într-o permanentă creștere. Evenimentul de vineri, Bursa locurilor de muncă pentru Absolvenți, a fost organizat în aula Extensiei Universitare Babeș-Bolyai, iar la acesta s-au prezentat în total 221 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dintre acestea însă, numai 155 erau tineri sub 25 de ani – teoretic, majoritatea absolvenți. La Bursă au venit și 44 de persoane între 25 și 45 de ani, precum și 15 persoaane trecute de 45 de ani și aflate în căutarea unui loc de muncă.
Aproape 400 de locuri de muncă, majoritatea în fabrici
La Bursă, 30 de angajatori au oferit 397 de locuri de muncă, din care numai 47 au fost pentru studii superioare – zece în domeniul producției și echipamentelor de mașini (Autoliv), iar 13 în domeniul asigurărilor. Tot pe studii superioare au mai fost oferite locuri de muncă pentru ingineri textili, specialiști pe calitate, managementul proiectelor, economiști, ingineri, kinetoterapeuți.
Pentru muncitori necalificați au existat 198 de locuri de muncă, iar între acestea cele mai multe, adică 161, au fost oferite tot de Autoliv, în domeniul asamblării elementelor. Confecțiile au oferit, la rândul lor, numai zece locuri de muncă pentru necalificați, iar alte 18 locuri de muncă pentru aceștia au venit din partea Valkes. Cinci fabrici din industria confecțiilor – mai exact de pantaloni, au oferit zeci de locuri de muncă pentru muncitorii calificați. Pentru muncitori calificați au fost 109 oferte, cele mai multe oferte în construcții, dar și pentru barmani, lucrători comerciali, bucătar, servicii, șoferi.
Pentru cei cu studii medii au fost 43 de locuri de muncă – altele decât muncitori calificați, cu locuri de muncă pentru operatori, desenatori, tehnicieni, gestionari ș.a. Cinci fabrici din industria confecțiilor au oferit zeci de locuri de muncă pentru muncitorii calificați.
Tineri dezorientați, fără tragere de inimă
Bursa pentru Absolvenți a început la ora 11, iar în aula Extensiei Universitare Babeș-Bolyai au venit tineri și persoane care nu mai erau demult proaspăt absolvenţi, dar auziseră că e vorba despre oferte de muncă. Practic, a fost un val de oameni care a încercat să absoarbă cât mai mult din informații și să treacă pe la cât mai mulți angajatori, ocolindu-i însă pe alții. Unii au venit cu CV-uri pregătite de acasă, alții au ajuns să și le întocmească în grabă, la fața locului. La Bursă au participat și elevii unei clase de la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși; aceștia urmează să devină tehnicieni în turism și au venit la eveniment pentru a vedea nu doar ofertele, ci și cum se procedează la întâlnirile directe cu angajatorii.
Pe Ovidiu l-am găsit cercetând atent câteva oferte și ne-a spus că a absolvit în acest an un liceu teoretic. În vară, a dat la Medicină la București, însă a picat, iar până la anul, când va încerca din nou, ar vrea să își găsească ceva de lucru, să nu fie chiar o povară pentru părinți.
„M-am uitat la ce aș putea lucra, dar nu prea am găsit nimic care să mi se potrivească. Eu am terminat Mate-Info, însă deși mă pricep destul de bine la ceva operare, nu am experiență sau studii aprofundate… Ca barman sau ospătar, ceea ce cred că mi-ar plăcea să fac deocamdată, nu am nicio calificare, iar în fabrică nu m-aș duce totuși, simt că nu aș face față”, ne-a spus tânărul, ușor dezamăgit.
Și cam la fel erau și restul tinerilor – indeciși și dezorientați. Cei care au absolvit în urmă cu doi-trei ani, cu o experiență a șomajului și chiar cu cea a unui statut de angajat deja, s-au informat mai rapid despre oferte și au părăsit la fel de rapid locația.
Doamna Ana are 48 de ani și ani buni până la pensie. Face parte dintre ultimii concediați de la Fabrica de Țigatere din Sfântu Gheorghe, așa că de ani buni stă fără un loc de muncă stabil. Între timp a mai avut grijă de copii, contracost, însă spune că ar vrea un loc de muncă prin care să-și completeze anii de pensie.
„Am venit să mă uit, dar nu cred că găsesc ceva. Mi-ar plăcea ceva ca vânzătoare, să am contact cu oamenii, dar nu mă mai ia nimeni, preferă tinerii”, a spus femeia, care după o tură scurtă a și plecat.
De fapt, întreaga Bursă s-a desfășurat rapid, căci înainte de ora 12 cei aflați în căutarea unui loc de muncă părăsiseră aula Extensiei, iar angajatorii își strânseseră deja standurile, deși organizatorii anunțaseră că Bursa avea să dureze până la ora 13. Probabil că pe asta s-au bazat și niște tineri care și-au făcut apariția în jur de ora 12,30 și au rămas mirați să vadă că nu mai e nici urmă de angajator.
„Am terminat inginerie civilă acum un an și mi-am găsit câte ceva de lucru în Sfântu Gheorghe, dar nu mulțumitor… De asta venisem, să vad dacă nu a apărut vreun job mai potrivit mie”, ne-a spus Radu, unul dintre tinerii care nu a mai prins Bursa.
L-am întrebat pe Radu care ar fi salariul pe care l-ar dori pentru a lucra în Sfântu Gheorghe, iar el ne-a răspuns că „1.500 de lei ar fi bine pentru început”. Tânărul a admis însă că e puțin probabil să găsească ceva cum dorește, așa că se gândește tot mai serios la varianta emigrării.
O bursă rapidă, încheiată cu numai două angajări
La rândul lor, participanții au trebuit să completeze chestionare cu întrebări generale ale AJOFM. Răspunsurile participanților au arătat că doar 52 dintre ai au participat la o măsură activă a Agenției, în timp ce 162 nu au luat parte la așa ceva. 62 dintre participanți au spus că doresc să participe la un curs de calificare organizat de AJOFM, dar 169 nu s-au arătat interesați de așa ceva. Dintre cei 121 de participanți, 147 au fost șomeri în plată, iar 125 dintre ei au fost femei, în vreme ce 96 aparțineau sexului masculin. Referitor la studii, 22 dintre participanți au absolvit școli profesionale, 133 au absolvit învățământ postliceal și 66 studii superioare. În final, potrivit datelor, doar două persoane au reușit să se angajeze – un operator cu studii superioare și un lucrător comercial.
Directorul AJOFM, Kelemen Tibor, a apreciat Bursa ca fiind una mulțumitoare, mai ales din punct de vedere al locurilor de muncă oferite. Și chiar dacă la final nu au fost decât două angajări, Kelemen a arătat că e posibil ca în urma acesteia să apară și alte angajări, doar că puțini sunt acei agenți economici care angajează pe loc, căci de obicei se dorește o testare a candidatului ori o anumită probă de lucru. În ceea ce privește numărul destul de mic de participanți, Kelemen a subliniat că nimeni, niciun șomer nu a fost obligat să vină, deci se pare că acesta reprezintă numărul celor cu adevărat interesați în a-și găsi un job – căci la AJOFM există peste 1.000 de absolvenți în date, și e greu de crezut că aceștia toți vor pleca la facultate în luna ce vine.
Angajările în confecții sunt în cădere liberă
Kelemen Tibor a arătat că în continuare se simte un dezinteres al oamenilor pentru fabricile de confecții, dezinteres amimentat probabil și de unele prejudecăți legate mai ales de munca prea intensă din fabrici.
„Se caută în continuare personal în domeniul confecțiilor, dar mai mult se caută muncitori calificați. Din păcate însă, lumea nu se mai interesează de acestea – este o tendință clară. Nu am reușit să identificăm de ce nu vor oamenii să vină”, a explicat Kelemen.
Potrivit acestuia, interes mare de angajare a venit din partea reprezentanților Autoliv, iar tinerii au fost destul de interesați de oferte. Kelemen Tibor a subliniat că cei de la Autoliv doresc să ajungă la un număr de aproape 2.500 de angajați în Covasna, iar în momentul de față au 1.700 de angajați.
Prea mulți teoreticieni, prea puțini meseriași
Kelemen Tibor a subliniat, încă o dată, că este o nevoie clară de tineri cu meserii, căci se simte o tot mai mare necesitate a pieței în acest sens, deoarece angajatorii continuă să caute oameni calificați, ceea ce nu avem.
„Dacă școala nu va face eforturi de a schimba direcția și va crea în continuare absolvenți cu diplomă și fără meserie, atunci Școala va fi cea care va suferi pe parcurs. Și uite așa se întâmplă: școala de-o parte, angajatorii pe de altă parte”, a explicat Kelemen, arătând că școlile oricum sunt în competiție.
În context, șeful AJOFM Covasna a admis că în fabricile din județ munca e serioasă, iar sintagma de „industrie ușoară” dată celor din confecții, nu prea există. Se pare că, tocmai de asta, tot mai mulți aleg să nu lucreze sau să se zbată pentru alte locuri de muncă decât cele din fabrici. Per ansamblu însă, Kelemen Tibor s-a arătat mulțumit de Bursă, subliniind faptul că deși a venit toamna, piața locurilor de muncă este încă dinamică la noi în județ.