STIREA ZILEI 6 septembrie 2021

REPORTAJ. Trecutul versus Viitorul: un joc din prezentul unei comunității tot mai vii

de Iulia Drăghici - Taraș | 4616 vizualizări

Cum a fost prima ediție a Galei fotbalului întorsurean  

Pe micul covor roșu, așezat pe iarba verde, la marginea terenului de sport, au călcat sâmbătă, rând pe rând, în pași vioi, pe o coloană sonoră demnă de o gală a stelelor, aproximativ 60 de veterani ai fotbalului întorsurean. De-o parte și de cealaltă a acestuia, îi întâmpinau juniorii sportului rege, care îi așteptau cu brațele deschise, să bată palma în semn de încurajare și mulțumire. Așa a intrat pe teren fiecare legendă a fotbalului întorsurean, sub privirile, aplauzele și uralele sutelor de suporteri care au urmărit gala din noile tribune. La mijlocul gazonului, pe centrul care marchează fiecare nou început de meci, fotbaliștii Viitorului i-au întâmpinat pe predecesorii lor cu zâmbete, strângeri de mână, uneori chiar și îmbrățișări, și diplome. A fost prima Gală a fotbalului de la Întorsura Buzăului, parcă o sărbătoare a celor care iubesc balonul rotund, un eveniment unic, organizat chiar în sânul zilelor orașului, încununate cu longevivul Festival Ciobănașul. 

Baza sportivă din Întorsura Buzăului a devenit sâmbătă după-amiaza locul unui eveniment care va rămâne mult timp în amintirea celor care au fost prezenți acolo. Puțin înaintea orei 16:00, oamenii au început să se adune, deopotrivă în zona galeriei, cât și în cea a tribunelor „oficiale”. Soarele călduros de septembrie a fost un prieten al participanților, care au putut să se bucure în voie de aerul liber, nu doar de prilejul care i-a adus împreună la stadion (sau ce a mai rămas din stadionul din Întorsura Buzăului): Gala fotbalului întorsurean – Duelul Generațiilor. Până ce organizatorii și-au pus la punct ultimele detalii ale unui eveniment organizat în premieră, invitații, femei și bărbați, de toate vârstele, au profitat de clipele împreună, de revedere, și-au dat noroc, s-au îmbrățișat și chiar au pornit pe calea amintirilor pe care inevitabil locația le stârnește în mai toți întorsurenii.  

Dar nu a durat mult până când muzica s-a oprit și la microfon au apărut coordonatorii evenimentului și toate privirile s-au întors curioase către ei. O introducere cu informații din istoria fotbalului întorsurean a fost cea care a „spart gheața” și astfel cei prezenți au putut să afle că primele atestări oficiale ale acestui sport datează din anii ׳70. 

Fotbalul este un joc despre sentimente și inteligență. Toată lumea iubește fotbalul și toată lumea crede că se pricepe la fotbal. Este simplu să joci fotbal, dar să joci fotbal simplu este dificil. (...) La Întorsura Buzăului, orașul de la poalele Ciucașului, s-au născut rând pe rând mai multe echipe de fotbal. Ne vom raporta la echipa înființată în anul 1971, de Radu Aurel. Odată cu înființarea IPT, echipa a ajuns la un alt nivel, fiind patronată de această întreprindere. În anul 1983, echipa era formată din mai mulți jucători, cu rezerve și antrenor legitimat. Dar cum toate visele frumoase se sfârșesc, și această echipă s-a desființat o dată cu IPT. Desigur, mai timid, fotbalul a continuat în orașul nostru”, a spus unul dintre organizatori, Florentina Floroianu, ca un scurt istoric în debutul galei.  

A urmat apoi punctul central al evenimentului, care a fost gala în sine, în care fiecare fost jucător al echipei a fost chemat în fața publicului, în aplauzele tuturor celor prezenți. Unii au fost prezenți doar în spirit la activitate, pentru că au trecut în neființă, dar nu au fost uitați, ci numele le-a fost trecut pe panglici albe. Acestea au fost apoi duse de voluntari pe teren, unde au fost reverențios așezate pe marginea unui aranjament floral în formă de minge de fotbal, încropit din crizanteme albe și negre. 

Veteranii fotbalului întorsurean prezenți la activitate au fost apoi chemați în fața publicului numeros și invitați să pășească pe un covor roșu, printr-un tunel de brațe ale juniorilor echipei actuale de fotbal și mai apoi pe „covorul” verde, unde îi aștepta, la mijlocul terenului, echipa Viitorul. Fotbaliștii le-au înmânat aici legendelor sportului rege întorsurean diplome. După strângeri de mână și fotografii, foștii fotbaliști s-au retras, pe rând, în jumătatea din dreapta a terenului, cu fața spre galerie. 

La final, încă un rând de aplauze furtunoase au acompania melodia „We are the champions”, moment însoțit de fumigene alb-albastre, în culorile echipei Viitorul, respectiv câteva artificii și festivitatea s-a încheiat cu o poză de grup și zâmbete sincere.  

Mulțumiri din partea organizatorilor a primit și galeria, al 12-lea jucător, fără de care fotbalul nu ar avea suflet. 

Dacă aveam meci joia și eram la arat, la coasă, lăsam tot și mergeam la meci”

Unul dintre cei mai aclamați veterani ai fotbalului întorsurean a fost Ioan Nițu, unul dintre fondatorii echipei, „inima fotbalului întorsurean” și un model pentru mulți dintre părinții și bunicii de azi, tinerii de atunci. 

Am început de jos, prin ׳64. Am fost pe la Sfântu, am înscris-o, am umblat pe la Consiliu, că nu aveam echipamente. Ne-am dus la unitatea militară, care ne-a dat ciorapi albi din care am făcut jambiere. Jucam în teniși, bocanci cum erau înainte, cu mingi grele, cum erau atunci. Dar totuși, nu am avut pretenții, am jucat numai de plăcere. Făceam deplasări prin județ și nu aveam mașini. Am găsit un tractor care căra lemne de la Zăbrătău și cu ăla ne-am dus, în remorcă. Ne ploua, noi cântam, nu aveam nimic. Am mers și cu IMS-ul, o echipă întreagă. Ne îmbrăcam acolo și când ajungeam, săream direct pe teren. Toate partidele erau interesante. Jucam cu ambiție și plăcere. Dacă aveam meci joia, că se mai întâmpla, și eram la arat, la coasă, lăsam tot și mergeam la meci”, ne-a spus Ioan Nițu, care la cei 79 de ani ai săi a uimit pe toată lumea cu energia și bucuria cu care a intrat din nou pe terenul de fotbal. Secretul voioșiei lui și a tonusului de care a dat dovadă? „Nu am fumat în viața mea, de băut nu pot să spun, dar beat nu am fost în viața mea și am calitatea de a vedea viața înainte. Mă înțelegeți? Mie dacă îmi zice unul că sunt moș nici nu îi permit”, ne-a spus râzând Ioan Nițu. 

Cât despre evenimentul de sâmbătă, el a avut doar cuvinte de laudă și a declarat că „nu a fost aici, la Întorsura, așa ceva organizare”. 

A fost ceva emoționant, o surpriză pentru mine. Nu mă așteptam să am așa surpriză plăcută. Am amintiri frumoase de pe vremea când mă ajutau și picioarele și puteam să joc. Erau vremuri în care în zonă nu prea aveai ce să faci în afară de fotbal. (...) Aveam pe tricou scris C, de la „Ciucașu׳”. Îmi aduc aminte că unul dintre adversari i-a spus la colegul lui: ăștia deja sunt în divizia C”, ne-a spus, râzând, după gală și Emilian Zărnescu, unul dintre membrii echipei care a activat între anii 1968 – 1984. 

Am avut ani foarte frumoși, colegi extraordinar, o echipă destul de bună la vremea aceea. Pe acest stadion au fost Steaua, FC Brașov, Universitatea Craiova, Dinamo. Am avut deosebita plăcere de a ne întâlni cu marii jucători. (...) Au fost niște vremuri extraordinare”, ne-a spus Țuțu Bularca, unul dintre membrii echipei care a activat între anii 1970 – 1983, cu câțiva ani de pauză. 

Și acesta s-a declarat încântat de ziua de sâmbătă, context în care a avut și un mesaj de transmis noii echipe de fotbal a orașului: „A fost o zi minunată! O aniversare unică într-ale sportului. Sperăm să se facă în fiecare an și să fie din ce în ce mai bine și mai frumos. Echipei noi îi urăm succes în noua activitate și să se mențină cât mai sus. (...) Sperăm să se facă treabă. Fără muncă și seriozitate nu se poate!”, ne-a mai spus Țuțu Bularca.  

Trecutul versus Viitorul 

Gala s-a încheiat cu mai multe meciuri scurte de fotbal, amicale, Dueluri ale Generațiilor, între Viitorul și „Trecutul”, adică echipe formate din foștii jucători. Nu s-a prea ținut scorul, dar cred că mulți dintre cei prezenți au putut să vadă că legendele nu și-au pierdut strălucirea, dar și că Viitorul...se prezintă bine. Loviturile de la 11 metri au fost cele care au pus punct primei ediții a Galei fotbalului întorsurean. 

Un alt detaliu al evenimentului a fost expoziția foto, cu poze alb-negru așezate pe panouri roșii, amplasate la intrarea în tribune. Aici, suporterii fotbalului din zona Întorsurii Buzăului au putut să îi recunoască în imagini pe unii dintre foștii jucători ai echipei fanion a orașului. 

Am reținut și că scopul evenimentului nu a fost doar de a aduce în fața tinerilor o bucățică din trecut, ci și de a-i determina să iubească sportul, respectiv să fie parte activă a unei comunități.  

„Ne-am gândit că, pe lângă asociațiile pe care le-am înființat, mai trebuie să facem ceva pentru fotbal, ca să mobilizăm oamenii să îi aducem în mijlocul activităților. Iar la o discuție ne-am gândit că ăsta ar fi cel mai bun start, să începem cu începutul”, ne-a spus unul dintre organizatori, Călin Strîmbeanu, care a transmis întorsurenilor, pe această cale, să rămână aproape de echipă, atât cu sufletul, dar și financiar, pentru a forma o comunitate adevărată, care să ajute localitatea să crească în spirit de fair-play, cu generații sănătoase care iubesc sportul. 

Suntem onorați și bucuroși să fim împreună, cu toții, să trăim împreună momente de emoție. (...) Sperăm să reînviem acest teren drag nouă, tuturor”, a spus și primarul Raul Urdă, în finalul evenimentului, ocazie cu care a îndemnat, la rândul lui, întorsurenii să rămână alături și să sprijine cele două asociații sportive din oraș, Viitorul și Ciucaș, al căror obiectiv este să promoveze fotbalul în rândul tinerilor, băieți și fete deopotrivă. 

Felicitări și mulțumiri speciale au fost îndreptate și către Constantin Iagăr, cel care mulți ani a coordonat echipele de fotbal ale Întorsurii, și care încă o face cu grupe de juniori. 

Totodată, apropo de perspective ale fotbalului, s-a amintit și că sunt alți peste 100 de copii și tineri care în prezent descoperă tainele fotbalului alături de noua echipă a orașului, Viitorul. 

Între timp, pe când evenimentul de la stadion era pe final, la scena amplasată dincolo de gardul gri al bazei sportive a început și Festivalul Folcloric Ciobănașul, organizat în decorul similar evenimentului „Întorsura Fest”. Dar, dacă atunci, în vară, muzica ușoară, talentele locale și tinerii au fost miezul, acum, la început de toamnă tradiția a fost pusă pe primul loc, iar muzica populară și etno a încântat publicul numeros, prezent la a 48-a ediție a festivalului. 

Se spune că pentru a ști unde vrei să mergi, trebuie să știi și de unde vii. Cam așa s-a resimțit și gala de la Întorsura Buzăului: ca un moment în care tinerii fotbaliști au avut ocazia să îi întâlnească pe predecesorii lor și astfel să vadă cu ochii lor că șansa de a fi jucător în echipa orașului nu este puțin lucru, ci este, de fapt, dincolo de greutăți și provocări, o onoare. 

Dar pe lângă lecțiile care vin cu un astfel de eveniment, respectiv emoțiile și bucuria pe care le emană, este poate util de concluzionat că iată, când trecutul se întâlnește cu prezentul, nu poate decât să se nască un Viitor luminos pentru o comunitate care devine din ce în ce mai vie.  

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.