Despre scriitori și gazetărie cu Filip și Matei Florian, invitați la PulzArt

Autorii volumului „Băiuțeii”, fraţii Filip și Matei Florian, s-au aflat sâmbătă seară la Biblioteca Județeană din Sfântu Gheorghe, în cadrul unei întâlniri cu cititorii, cuprinsă în Festivalul de Arte Contemporane PulzArt.

Concepută ca un eveniment deschis, întâlnirea a adunat doar câțiva interesați, în general oameni de cultură și tineri, dornici să-i asculte pe cei doi scriitori. Filip și Matei Florian au citit fiecare câteva fragmente din volumul comun „Băiuțeii” și apoi fragmente din opere individuale, după care a urmat o discuție liberă, condusă de către poetul Karácsonyi Zsolt, cel care l-a tradus în limba maghiară pe Filip Florian. Astfel, Karácsonyi și-a asumat rolul de gazdă a serii, și i-a provocat pe cei doi frați la a răspunde câtorva întrebări pe care le are, în mod firesc, fiecare cititor. Iar întrebările s-au referit la momentul în care cei doi au decis că vor să scrie, la alegerea prozei, la metodele alese de scriitori pentru a-și materialize creațiile, la relațiile acestora cu ceea ce ține de exteriorul scriiturii.

„Băiuțeii” – despre copilărie, cu drag și sinceritate

Și, desigur, prima curiozitate a celor prezenți s-a referit la alegerea celor doi frați de a scrie un volum comun, „Băiuțeii” – o inedită cale de a construi în doi un volum foarte viu, în care poate că mulți dintre noi se regăsesc, măcar parțial.

„Prima încercare de a scrie împreună a început ca o trăncăneală, a fost pe o ficțiune, inventată în totalitate. Nu a mers, pentru că e greu să redai nebunia celuilalt, după ce ți-ai așternut tu propria nebunie… Ne-am dat seama că trebuie să venim pe un teren comun, iar acesta era copilăria. A fost ideea lui Matei, iar capitolele le scriam separat, unul în continuarea celuilalt. Nu a fost însă nimic verbal, tot ce am vrut să ne spunem, păreri, răspunsuri, eventuale modificări, le-am așternut fiecare în capitolul următor”, a explicat Filip Florian nașterea volumului comun „Băiuțeii”.

La rândul său, Matei Florian a spus că lucrând la „Băiuțeii” a trăit atât emoțiile autorului cât și emoțiile cititorului.

„Surpriza așteptării era uriașă de fiecare dată, am simțit o imensă bucurie în a descoperi. E o carte vie, o bucurie”, spune Matei Florian.

Jurnalismul macină scriitorul

Referindu-se la alegerea de a se împlini prin scris, cei doi autori au mărturisit că deși nu mereu conștient, această dorință s-a aflat întotdeauna în interiorul fiecăruia dintre ei, încă din copilărie. De altfel, înainte de a se dedica complet „meseriei” de scriitor, fiecare dintre cei doi frați a făcut gazetărie.

„Am făcut presă cu mare plăcere în anii ’90… era și o perioadă care te obliga să faci asta, era imposibil să stai deoparte, în acei ani. Scriam la Revista Cuvântul, era o publicație importantă și complexă la acea vreme, iar meseria de gazetar am făcut-o cu mare plăcere. În cele din urmă însă, plăcerea s-a stins, chiar dacă a mai durat până să ies din presă – am ajuns la Radio Europa Liberă, Deutsche Welle, eram bine plătit. Dar pe radio e diferit, totul era mai rapid, oarecum sec… Iar în final, după căderea lui Iliescu – de care credeam că nu mai scăpăm, am avut evidența că se poate ajunge și altfel la dezastru și am început să mă simt ca un mercenar. A fost momentul în care am decis că trebuie să renunț – cu orice risc. Și să mă dedic scrisului – iar visul meu era să scriu o carte pe care să o citesc cu drag. „Degete Mici” e acea carte, sunt mulțumit de ea. Revenind la gazetărie, poate fi și o alegere pentru supraviețuire, când tot ce știi să faci e să scrii, dar gazetăria politică e groaznică”, a arătat Filip Florian.

Mai puțin radical, Matei Florian – care a scris în presa muzicală, a admis că domeniul poate ridica anumite capcane celor care de fapt își doresc să fie scriitori.

„Într-o țară precum România nu poți trăi doar ca scriitor, financiar vorbind. Ai nevoie de jurnalism, încerci să ți-l apropii cât mai mult de scrisul tău, dar oricât de mult ar trage jurnalismul către proză, nu e Scris. Te macină și te duce mai departe, dar nu cu Scrisul”, a spus Matei Florian, care la rândul său a renunțat la jurnalismul muzical, tocmai pentru a se putea dedica scrierii unei cărți.

Izolarea de lume – sacrificiul pentru a Scrie

Cei doi scriitori le-au vorbit celor prezenți și despre modul în care aleg să scrie – departe de tumultul marilor orașe, departe de oameni și de tot ceea ce ar putea să le distragă atenția. Filip Florian a mărturisit că are perioade în care fuge din București, pentru a putea scrie – de altfel, scriitorul spune că doar așa poate scrie, în vreme ce procesul creației înaintează oricum destul de greu.

„Sunt diverse metode de a scrie. Unii scriitori scriu pagini întregi, revin la corectură. Alții scriu o carte, după care o rescriu și o rescriu până la o formă finală care îi mulțumește. Eu nu fac parte dintre aceștia, eu scriu și apoi revin pentru mici corecturi – o virgulă, un cuvânt. De aceea, nu aștern în pagină decât forma finală care-mi dă siguranță. Tocmai de asta, media mea de scris e undeva la șapte pagini în două săptămâni”, a arătat Filip, iar fratele său, Matei, care reușește să scrie cam cinci pagini într-o săptămână, i se aseamănă în nevoia de a se izola de lume, atunci când dorește să scrie.

Descendenții lui Slavici

Ceea ce s-a aflat destul de târziu este faptul că cei doi sunt descendenți ai lui Ioan Slavici. Filip și Matei Florian au ascuns multă vreme acest lucru, probabil că dintr-un bun simț care nu le-a permis să mizeze pe acest „amănunt”. Mama celor doi a crescut alături de fiica lui Ioan Slavici, în casa căruia se nimereau des personaje ale vremii, precum Ion Barbu sau Liviu Rebreanu, iar setea pentru literatură se poate explica oarecum și genetic.

„Ioan Slavici era pentru noi, copiii, o rudă apropiată pe care n-o văzusem niciodată, dar aproape de noi. De altfel, am acasă chiar o fotografie în original – celebra fotografie cu Ioan Slavici, privind așa, peste umăr. Ceea ce nu se știe e că în acea fotografie nu e singur, ci îl are în brațe pe bunicul nostru, care a fost decupat din imagine”, a povestit Filip Florian, iar Matei a spus amuzat că în clasele primare, la „Moara cu noroc” (de Ioan Slavici – n.r.), a reușit să ia o notă de șapte sau de opt.

„Scriitorii sunt ființe greu de suportat”

Și pentru că scriitorii sunt și ei oameni, ființe sociale cu vieți lumești absolut firești, izolările acestea se răsfrâng, desigur, asupra celor din jur, iar familiile sunt primele.

„Nu e foarte ușor pentru familia mea – soția și fiul meu sunt legați de București, iar eu am perioade în care îi las acolo și plec să scriu. Mie nu mi se spune nimic acasă în astfel de momente, dar sunt și alte feluri în care simt că nu e bine… Familia m-a încurajat mereu, dar simt uneori că poate ar trebui să stau mai mult cu ei, plus că sunt planuri, momente, care uneori nu sunt posibile din cauza asta… Bun, am și eu limite, nu stau plecat cu anii sau cu lunile, nici singurătatea aceea din momentele de scris nu e ușor de suportat, și atunci alerg la ai mei”, spune la rândul său Filip Florian.

„Scriitorii sunt ființe greu de suportat” – a rezumat totul în câteva cuvinte Matei Florian, care crede că, totuși, societatea se poate compara cu serialul „Tânăr și neliniștit”: poți rata 500 de episoade, iar la cel de-al 501-lea oricum vei înțelege ceva din acțiune, deoarece chiar dacă actorii s-au mai schimbat, personajele au rămas aceleași.

Cât despre autorii lor preferați, cei doi frați au arătat că lista poate fi lungă și deschisă – de la clasicii ruși până la autori contemporani și au subliniat că de multe ori poate fi vorba în primul rând despre o anumită carte și nu neapărat de autor în sine.

Cei doi cred în iubitorii de carte, în citit

Filip Florian a studiat geologie și geofizică și împreună cu fratele său mai mic, Matei Florian, a scris ce-a de-a doua carte, „Băiuțeii”. În 1999 a renunțat complet la gazetărie, afirmând că „mai ales dacă lucrezi pe domeniul politic, pur și simplu ți se năclăiește mintea”. Filip Florian este deosebit de apreciat de către publicul din Germania. Una din aparițiile lui cele mai recente a avut loc în primăvara anului 2012 la Târgul de Carte de la Leipzig, unde a vorbit despre romanul „Zilele regelui” și despre rolul romanelor istorice în epoca actuală. În ceea ce privește viitorul cărților, Filip Florian crede cu tărie în acesta și spune că nu vede adevăr în afirmațiile care susțin că se citește tot mai puțin; scriitorul e convins că sunt perioade și perioade, însă cititul nu va pieri niciodată.