Este medic rezident oftalmolog și componentă a echipei FCM Târgu Mureș, vicecampioana României la fotbal feminin. Sipos Kincső este din Sfântu Gheorghe, și ne-a povestit despre cariera ei de fotbalist și medic.

– Știu că joci în Divizia A la Târgu Mureș. Spune-ne cum ai ajuns acolo?

– Joc la FCM Târgu Mureș de 6 ani, de când m-am mutat acolo pentru a urma Facultatea de Medicină. Am jucat și la Cluj Napoca, cea mai bună echipă din România la fotbal feminin, dar numai o jumătate de an. Târgu Mureș este pe locul 2, o singură dată am reușit să le batem pe jucătoarele din Cluj, și atunci am devenit campioane naționale.

– Când ai început fotbalul?

– A pornit totul dintr-o joacă. Mi-a plăcut să joc fotbal cu băieții, asta prin clasa I. Apoi am practicat hocheiul pe iarbă, iar din această echipă s-au distins câteva jucătoare care aveau un simț al mingii bun, și astfel am format o echipă la nivel de școală. Așa cum spuneam, a fost o joacă, dar s-a terminat frumos, întrucât cu această echipă am reușit să obținem titlul de campioni naționali în competiția școlilor la fotbal fete.

– Ce crezi despre fotbalul feminin din România? Cât de departe este de cel masculin?

– În România nu se poate trăi din fotbal feminin. Nu suntem nici pe departe la nivelul băieților, dar cu siguranță suntem pe drumul cel bun. Eu am prins vremurile când fetele nu aveau deloc condiții, când ne schimbam în microbuz pentru că nu erau vestiare, iar față de acele vremuri acum avem condiții care sunt similare cu cele din Divizia C, sau chiar B masculin. Desigur, din punct de vedere fizic nu vom ajunge niciodată la nivelul băieților, ceea ce este normal, fizionomia noastră este diferită de cea a bărbaților, însă cred că și noi oferim spectacol, pentru că și noi muncim enorm, ne antrenăm la fel ca băieții, avem cantonament la fel ca băieții.

– Spuneai că nu se poate trăi din fotbal feminin în România. Tu ce cale ai ales, cu ce te mai ocupi în afară de fotbal?

– Cred că pe lângă fotbal trebuie să ai un loc de muncă. De fapt e ca pe vremea lui Bölöni sau Puskás. Și pentru ei fotbalul era în primul rând distracție, iar pe lângă asta au învățat, și-au ales o meserie. Situația este similară acum la fotbalul feminin. Eu am ales să fiu medic, sunt medic rezident oftalmolog la Târgu Mureș, iar pe lângă asta îmi place să călăresc, am un cal al meu. Acestea pe lângă fotbal, sportul pe care îl practic în primul rând pentru a mă menține în formă.

– Ai vreo partidă de care îți aduci aminte cu plăcere în mod deosebit? Un meci preferat?

– Îmi vin două în minte. Primul a fost acela când am câștigat campionatul național al școlilor. Țin minte că în finală am câștigat la lovituri de departajare, iar eu eram cea care a executat ultima lovitură. Nu sunt genul care își închide ochii dacă de exemplu vine mingea spre mine, dar atunci am marcat cu ochii închiși. Pur și simplu m-am bazat pe intuiția pe moment și am marcat cu ochii închiși. Apoi am deschis ochii și am văzut că se mișcă plasa porții, și atunci am știut că am câștigat. A fost o bucurie enormă. Un al doilea astfel de meci a fost în 2011, când am jucat în Divizia A chiar de ziua mea. Târgu Mureș a câștigat cu 5-0, iar eu am marcat toate cele 5 goluri. A fost un cadou frumos de ziua mea, remarcat la vremea aia de ziarele locale, oamenii mă salutau pe stradă, chiar și profesorii mei de la Medicină m-au felicitat.

– Ești și componentă a Naționalei? Sau ți-ai dori să fii?

– Am fost selecționată de mai multe ori atât la junioare, cât și la senioare. Lotul Național însă ar fi însemnat săptămâni de pregătire departe de facultate, ceea ce mi-ar fi împiedicat cariera de medic, așadar am decis să renunț la Națională.

– La sfârșitul săptămânii la Sfântu Gheorghe a avut loc Cupa Trei Scaune la minifotbal, unde au participat și echipe de fete. Ce crezi despre această inițiativă?

– Mi se pare un lucru benefic, mai ales dacă printre spectatori vin și părinți cu copii, pentru că poate astfel câteva fetițe vor prinde gustul fotbalului și vor dori să se îndrepte către acest sport. Din păcate în România sunt doar 400-500 de fotbaliste legitimate, pe când în Islanda, din 300.000 de locuitori câteva zeci de mii sunt legitimaţi. Am fost acolo pentru un meci de Champions League, și am rămas foarte impresionată. Erau fetițe de câțiva anișori, mingea era mai mare decât ele, dar jucau fotbal. Cam asta mi-aș dori să văd și în România. Întorcându-mă la acest turneu, este o ocazie bună pentru a descoperi talente. Chiar dacă nu e fotbal pe teren mare, se vede cine se mișcă bine cu mingea. Și îmi place deschiderea organizatorilor de a aduce și echipe de fete, nu doar de băieți.