Mișcarea #alergarela6am ajunge la ziua 2000: Fitness Tribe lansează o nouă provocare
Mișcarea #alergarela6am marchează, pe 21 noiembrie, un moment important. 2000 de dimineți consecutive în care alergătorii au ieșit la ora 6:00, fără nicio pauză. Pentru a celebra, Asociația Fitness Tribe organizează o provocare aniversară de 21 de zile, între 24 octombrie și 21 noiembrie. La final participanții vor primi un tricou special, ediție jubiliară.
„Pe 21 noiembrie, cel mai popular program permanent al Asociației Fitness Tribe, #alergarela6am, ajunge la un moment de referință: 2000 de dimineți consecutive în care alergătorii au pornit la drum la ora 6, fără nicio întrerupere, nici măcar o zi. Această consecvență remarcabilă și spiritul de comunitate care o însoțește reprezintă o performanță unică – o mișcare care, între timp, a depășit granițele țării”, transmite asociația.
Inițiativa a început în 2018, la Sfântu Gheorghe, din dorința de a-i încuraja pe oameni să-și înceapă ziua activ și împreună. De atunci, zeci de oameni au acceptat provocarea, iar unii au depășit deja sute de zile de alergare neîntreruptă.
Odată cu apropierea zilei 2000, între 24 octombrie și 21 noiembrie, Asociația Fitness Tribe lansează o nouă provocare de 21 de zile. Cei care o duc până la capăt vor primi un tricou aniversar, ediție specială.
Dincolo de cifre, #alergarela6am a devenit o adevărată comunitate. S-au legat prietenii, s-au schimbat obiceiuri, iar alergările matinale au inspirat și alte orașe să adopte ideea. În 2025, programul s-a extins și în mai multe localități din Ungaria, prin inițiative independente, mai transmite asociația Fitness Tribe.
Participarea este deschisă tuturor, iar alergarea poate fi făcută oriunde, între orele 6:00 și 6:30 (ora locală). Tot ce contează este dorința de a începe ziua cu energie și determinare.
Citește și: