Interviu cu directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Tanko Vilmos Numărul celor care au nevoie de asistență socială - servicii sau prestații sociale în Sfântu Gheorghe - este într-o continuă creștere, deși la prima vedere cifrele de care dispune Direcția de Asistență Comunitară (DAC) în acest sens ar putea arăta contrariul. În aceeași idee, orașul pare să-și epuizeze resursele necesare susținerii diverselor servicii sociale și, tocmai de aceea, se încearcă o regândire a modului de acțiune pe problemele

Interviu cu directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Tanko Vilmos

Numărul celor care au nevoie de asistență socială - servicii sau prestații sociale în Sfântu Gheorghe - este într-o continuă creștere, deși la prima vedere cifrele de care dispune Direcția de Asistență Comunitară (DAC) în acest sens ar putea arăta contrariul. În aceeași idee, orașul pare să-și epuizeze resursele necesare susținerii diverselor servicii sociale și, tocmai de aceea, se încearcă o regândire a modului de acțiune pe problemele sociale, astfel încât să se ajungă la o oarecare eficientizare și îmbunătățire a acestora. Despre cele mai importante aspecte legate de sfera protecției sociale din Sfântu Gheorghe ne-a vorbit directorul DAC, Tanko Vilmos, cel care de 11 ani se află în mijlocul a tot ceea ce cuprinde sfera socială a municipiului.

Domnule director, spuneți-ne dacă există ceva noutăți în domeniul de activitate al DAC și care este principalul aspect de activitate pe care vă concentrați în prezent?

Noutăți mari în ceea ce privește atribuțiile nu avem, adică tot cu dezvoltarea planului de servicii sociale comunitare la nivel de Sfântu Gheorghe ne ocupăm, implicând toate instituțiile și factorii care lucrează sau pot influența asistența și protecția socială. Elaborăm studii, analize și statistici privind grupurile țintă deservite, situația socio-economică a celor aflați în stare de risc social, identificăm nevoile lor și căutăm resurse, preocupându-ne în același timp de măsuri de prevenție și reinserție socială. Prin urmare, la noi se rezolvă aspectele legate de ajutorul social, alocații familiale complementare și de susținere a familiilor monoparentale, protecția persoanelor cu dizabilități; ne ocupăm de asemenea cu ceea ce ține de Cantina socială a orașului și de locuințele sociale de la Sing-Sing, precum și de Adăpostul de noapte, care pe perioada iernii a fost arhiplin. De la începutul anului ne-am ocupat intens de restabilirea beneficiarilor de ajutor social, deoarece vechea lege a fost schimbată aducând noutăți importante. Unul dintre aspectele despre care s-a vorbit mult este acela că primăriile nu mai fac plățile, e adevărat, dar restul pașilor tot la noi, la DAC, trebuie făcuți, plus că dacă înainte șomerul neindemnizat, beneficiar de ajutor social, se prezenta la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a primi viza referitoare la neocupare o dată la trei luni, acum trebuie să o facă lunar.

Cu ce este însă afectată activitatea DAC acum, cu noile reguli, față de trecut?

Noile reguli impun unele condiții extrem de interesante la starea materială a beneficiarilor; practic, există o listă lungă de trei pagini care conține ce anume nu ar trebui să aibă o familie care primește ajutor social. Așa se face că un simplu filtru de cafea sau un prăjitor de pâine, încadrate la ”echipamente electrocasnice”, pot duce la pierderea ajutorului social, chiar dacă sărăcia familiei este vizibilă. Se prevede de asemenea și control asupra conturilor bancare, dar nu se spune cum și se uită de clauzele de confidențialitate. Ideea este că autoritatea publică locală nu are instrumente reale de verificare a întregii probleme. La nivel național se vorbea despre cei care au mașini cumpărate de afară și care beneficiază totuși de ajutor social. Ei bine, la noi acesta nu este un fenomen, însă avem o altă speță des întâlnită: cea a faptului că majoritatea beneficiarilor nu posedă acte de proprietate pe locuințe, acestea fiind construite fără autorizații. Este vorba în special de cei din cartierul Orko, iar legea ne obligă la o întreagă birocrație, așa că e destul de greu cu ceea ce ține de completarea anchetelor sociale și alte hârtii necesare pentru a putea beneficia chiar și de banii aceia puțini.

În condițiile acestea noi, putem spune că a scăzut numărul celor asistați social?

Dacă ne uităm la cifrele anilor trecuți, putem spune asta - adică în 2002-2003 aveam 900 de dosare la ajutoare sociale, acum avem în jur de 250 în plată și 500 în evidențe. Iarna trecută am avut 10.000 de familii beneficiare de compensații la căldură și ajutoare, iarna asta numărul a scăzut la 7.000.  Însă asta nu înseamnă că situația financiară a oamenilor s-a schimbat spectaculos în bine ci doar că a scăzut numărul beneficiarilor din cauza condițiilor de acordare. Se poate foarte bine ca o familie să nu mai primească aceste ajutoare pentru că are un porc și un cal, dar asta nu înseamnă că are bani. Trebuie înțeles că atâta vreme cât nu vom avea locuri de muncă vor exista șomeri... iar aceștia se vor îndrepta mereu spre serviciile și prestațiile sociale. Plus că, este foarte posibil ca cei care nu primesc un fel de ajutor să fie beneficiari ai altuia, sau să ajungă să mănânce la Cantina socială și alte astfel de aspecte.

Care mai este situația la blocul social Sing-Sing, unde erau probleme inclusiv cu datoriile mari la utilități?

Până anul trecut, când Consiliul Local a decis că locatarii de acolo își vor plăti utilitățile integral, nu au fost datorii, dar apoi s-a schimbat totuși situația, căci locatarii s-au văzut foarte implicați în starea locuințelor. Sing-Sing rămâne totuși obiectivul care necesită cea mai mare atenție și implicare, este vorba de peste 500 de persoane care locuiesc acolo. Însă avem în plan ceva inovativ pentru Sing-Sing, în sensul în care Direcția, prin vot al Consiliului Local, ar putea trece blocul către un operator extern, astfel încât acesta să fie administrat de o societate sau un ONG. Aceasta ar fi o noutate la noi în oraș sau în județ, căci operatorul, prin externalizarea serviciului, ar putea reuși schimbări pe care ca instituție bugetară nu le poți face. Ideea ar fi ca noi la nivel local să facem ceva economii, iar locatarilor de acolo să le fie mai bine. Sigur, s-ar merge pe contract clar, în care se arăta obligațiile și drepturile fiecărei părți. În momentul în care se vor decide toate aspectele acestui proiect care deocamdată este doar în stadiul discuțiilor, se vor stabili desigur și limitele operatorului extern, care ar primi o sumă de la Consiliu pentru administrare și căruia i-ar mai reveni și chiria locuințelor, în valoare de 9 lei pe cameră în prezent.

Dar de ce anume este nevoie la Sing-Sing în prezent și nu reușiți să oferiți?

Instituție bugetară fiind, nu reușim să avem aceeași libertate de mișcare precum firmele sau ONG-urile. Acolo ne-ar trebui un psiholog și un asistent social, dar avem posturile blocate. De ce am avea nevoie de așa ceva acolo? Pentru că oamenii care locuiesc în acele locuințe nu ar trebui să fie neapărat niște asistați social, dar asta sunt. Și atunci, având asitent social și psiholog, am putea munci cu acei oameni, astfel încât ei la un moment dat să revină în societate ca plătitori de taxe și impozite. Consilierea ia însă timp, iar în vreme ce țări dezvoltate din Europa nu reușesc să redea societății active decât 3-5% dintre asistații social, noi nici atât nu reușim. Mai sunt familii care reușesc să se ridice, să depășească o perioadă grea și să plece din acele locuințe, dar foarte puține.

Despre proiectul Adăpostului pentru mame ce ne mai puteți spune?

Este un proiect la care ținem mult și pe care nu-l abandonăm. A fost vechiul adăpost, în blocul acela dezafectat din Lunca Oltului, pe care l-am amenajat în 2005 cu ceva fonduri însă care nu au acoperit necesarul astfel încât să devină ceva într-adevăr durabil. Între timp am scăpat de cei care intraseră abuziv în clădire și acum sperăm la renovarea acesteia, depunând proiecte pentru realizarea Adăpostului.

Pe final, cum puteți contura starea municipiului din punct de vedere al nevoilor sociale, al gradului de sărăcie cu care ne confruntăm?

Cred că sunt aspecte pe care nu vom reuși niciodată să le schimbăm, deși există voci care mă contrazic. Dar eu sunt pe teren săptămânal, iar cartierul Orko este unul dintre exemplele negative; am senzația că oricât am face, tot nu este de ajuns și că unele lucruri nu se schimbă deloc, iar mare parte dintre asistații social, cei care au nevoie de ajutor pentru a supraviețui, sunt romi, adică 70%. Sunt chestiuni pentru care e nevoie de implicare, de ajutor de specialitate, iar aici revin la nevoia de psihologi, pentru că asistații social au nevoie de foarte mult timp pentru a reveni puternici în societate.