SOCIAL Acum 1 zi, 11 ore

Se caută voluntari pentru proiectul „Experience For All”, dedicat copiilor instituţionalizaţi

de Agerpres | 282 vizualizări

Iniţiatorii proiectului „Experience For All” caută voluntari pentru susţinerea unui program de scufundări dedicat copiilor instituţionalizaţi din judeţul Covasna.

Coordonatorul proiectului, Szabó Kolos, a declarat că activităţile vor avea loc la lacul artificial din Dalnic, pe parcursul lunilor iulie şi august.

„În această vară organizăm activităţi de scufundare pentru copii din case de tip familial, iar pentru a le oferi o experienţă sigură şi plină de bucurie, avem nevoie de voluntari la Dalnic în următoarele zile: 28 iulie, 6, 7, 19 şi 20 august. Avem nevoie de ajutor pentru organizare şi logistică, supravegherea copiilor la marginea lacului, echiparea lor cu costume de neopren şi măşti, precum şi pentru siguranţa şi buna desfăşurare a activităţilor”, a declarat Szabó Kolos.

Acesta a mai spus că proiectul „Experience For All”, lansat la finele anului trecut cu scopul de a oferi copiilor instituţionalizaţi şi celor cu nevoi speciale posibilitatea de a explora natura şi de a descoperi lumea subacvatică, se bucură de un succes peste aşteptări.

Sezonul de scufundări în lacul de la Dalnic s-a deschis la începutul acestei luni şi a fost marcat printr-o expoziţie fotografică subacvatică, având ca temă frumuseţile judeţului Covasna. Vizitatorii au avut prilejul de a vedea fotografii realizate de artistul Raymond Gheorghiţă din Sfântu Gheorghe şi de a se întâlni cu tatăl lui Kolos, scafandrul Szabó Jenő, care, în urmă cu aproape zece ani, a înfiinţat Centrul de cercetări subacvatice şi terapie alternativă de la Dalnic.

Szabó Jenő, cunoscut în comunitate şi nu numai pentru implicarea sa în numeroase proiecte de educaţie ecologică şi terapie alternativă pentru copiii cu deficienţe, a lucrat în timpul studenţiei cu celebrul căpitan Jacques-Yves Cousteau într-o expediţie ce a avut ca scop evaluarea gradului de poluare a Dunării, iar în 2007 a colaborat cu Muzeul de Arheologie din Mangalia şi a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis.

„Centrul de scufundare a fost înfiinţat în anul 2018 şi, de atunci, învăţăm oamenii să se scufunde aici, la Dalnic. Între timp, avem şi o asociaţie care funcţionează lângă acest centru, cu care încercăm să facem activităţi caritabile, pentru că aceste două lucruri se îmbină. Când am încheiat anul 2024, am realizat că a fost unul dintre cei mai buni ani pentru lacul Dalnic, în ceea ce priveşte activităţile de scufundare. M-am gândit să dau ceva mai departe, să pot oferi şi eu. Sunt atâţia oameni care au pornit de pe minus în viaţă şi vreau să-i ajut să trăiască experienţe ca acelea pe care le-am avut şi eu în copilărie. Am făcut scufundări de la şapte ani şi vreau să dau mai departe. Aşa s-a născut proiectul Experience For All”, a declarat, pentru AGERPRES, Szabó Kolos.

Cei care doresc să contribuie la extinderea acestui proiect, fie ca voluntari, fie prin sprijin financiar, îl pot contacta pe Szabó Kolos pe platforma proiectului „Experience For All” sau pe pagina de Facebook „MyLake”.

Sursa foto: My Lake/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.