JURNAL DE PANDEMIE CV 20 martie 2020

„Am văzut că în Covasna sunt ceva cazuri pozitive, puține, dar de la puțin se pleacă”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2675 vizualizări

Campania „Jurnalul de pandemie al covăsnenilor” cuprinde texte primite de la covăsnenii din județ, dar și din țară sau străinătate.

Elena Munteanu, Viareggio, Italia – 17 martie 2020 

De când cu acest virus s-au schimbat multe, pentru că înainte în toate zilele ieșeam, făceam o plimbare în parc, mă duceam îmi vizitam prietenii, copiii, venea cineva la mine. Acum stau în casă, am ieșit doar o singură dată și mi-am cumpărat niște lucruri care îmi lipseau. Trebuie să înțelegem că doar stând în casă putem să scăpăm de acest virus. 

Ajunge să ne uităm la China. La Wuhan au stat închiși în casă pentru 70 de zile. Este singurul lucru pe care îl putem face ca să putem opri ca acest virus să se împrăștie. 

Așa că acum încerc să fac lucruri poate pe care înainte nu aveam atâta timp să le fac. Stau și croșetez, că pentru mine este o relaxare, am o pisică care stă cu mine, urmăresc la televizor, îmi fac videochemate (n. red. apeluri video) cu copiii, prietenii și nepoții. Încerc să îmi umplu timpul cu ceva, fără să mă gândesc prea mult la coronavirus. 

Cea mai mare frică pe care o am în momentul de față - nu îmi este frică pentru mine - îmi este frică pentru persoanele care lucrează non-stop în spitale, care își pun în pericol viața ca să salveze alte vieți. Ce mă preocupă pe mine este că foarte multă lume nu înțelege că în aceste momente trebuie să stea în casă. Nu la prieteni, nu la plimbare, în casă! Fiecare acasă la el.

Ce lipsește în Italia și ce trebuiau încă să facă, acum s-a dat un nou decret și pentru ajutorul populației, pentru ajutorul micilor societăți, dar ce trebuia să se mai facă și nu s-a făcut: nu s-au închis șantierele de construcții. S-a dat o lege prin care cine vrea poate rămâne acasă, dar trebuiau închise și alea. În rest, închiderea localurilor, da. Au rămas deschise magazinele de primă urgență, să zicem. Ai nevoie de mâncare, de alimente.

Am văzut că în Covasna sunt ceva cazuri pozitive, puține, dar de la puțin se pleacă. Și aici (n.red. în Italia) au fost puține și a fost, la început, tratată cu prea multă indiferență, a fost tratată ca o răceală banală, în schimb nu a fost așa. Urmările le plătim acum.

Așteptăm cu interes textele dumneavoastră pe adresele de e-mail: iulia.draghici@comparty.org sau observatorulcv@gmail.com. Acestea vor fi publicate atât pe www.covasnamedia.ro, în secțiunea specială JURNALUL DE PANDEMIE AL COVĂSNENILOR, cât și în paginile ziarului Observatorul de Covasna. 

Pentru mai multe texte, click AICI. 

Distribuie articolul:  
|

JURNAL DE PANDEMIE CV

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.