INTERVIU 28 martie 2013

Dumitru Ungureanu: "Mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut şi echipa noului ziar românesc"

de Covasna Media | 348 vizualizări

Dumitru Ungureanu (Ticuţă, cum îl ştiu prietenii) trăiește de anul trecut în Canada. Nu a uitat de vremurile în care alerga pentru a pune mâna pe un subiect tare, la fel cum nu i-a uitat nici pe cei care i-au fost colegi sau șefi. Spune că perioada petrecută la „Observatorul de Covasna” i-a marcat viitorul, dar după un timp a decis să iasă din presă, ba mai mult, să plece și din țară pentru a le oferi celor doi copii ai săi un viitor mai bun.

– Cum a fost perioada petrecută la ziar?

– Au trecut zece ani de când există Observatorul de Covasna? Incredibil. Când am primit mesaj de la voi, am vrut să fug în baie, să mă uit într-o oglindă. Dar, pe urmă mi-a fost clar: dacă am început să uit, chiar că a trecut vremea.

A fost frumos. Și a trecut repede. Ca tot ceea ce este frumos. Îmi aduc aminte vag începutul. Lucram pentru televiziunea locală STV, când am fost cooptat în echipa Observatorului de Covasna. Pentru mine, atunci, era un oarecare semn de apreciere. Ziariști buni erau destui în Covasna. Am acceptat repede să lucrez la „noul ziar românesc”. Mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut echipa, dar și modul în care mi s-a prezentat proiectul.

La început a fost  greu. Ședințe de redacție dese, eu trebuia să mă împart între ziar și televiziune... Pe urmă a fost și mai greu. Televiziunea s-a închis. Și m-am trezit cu încă trei locuri de muncă. De... trebuia să trăiesc și eu din ceva. Aveam familie mare: Ioana și Aleida. Planurile o includeau și pe Alesia, fetița ce urma să se nască în 2005. Așa am devenit corespondent local pentru Europa FM și Cotidianul. Pe atunci, ziarul Cotidianul era unul din cele mai apreciate din România. În plus, am avut și o emisiune săptămânală – în direct – la Polyp Tv, în Târgu Secuiesc. Așa că, trebuie să înțelegi de ce spun că a fost greu. Se muncea mult. Stăteam mai mult pe teren. Nu existau rețele de socializare, iar cele două-trei buletine de presă pe care le aveam la dispoziție săptămânal veneau, în cel mai bun caz, prin fax. Și ca orice ziariști care se respectă, lăsam totul pe ultima sută de metri. Bineînțeles, nu eram dezorganizați! Dar, dacă apărea ceva nou până la publicarea materialului și se răsturna totul? Așa că, nu mai bine așteptam până pe ultima sută de metri? :) Și atunci să fi văzut heirup, nopți pierdute prin redacție, nervi și stres. Dar eram tineri și ne suportam unii pe ceilalți: eu, Dan Manolăchescu, Narcis Iordan, Vlad Manolăchescu, Dumitru Manolăchescu... Chiar și el era tânăr :) Pe Alina Bujancă nu o pun la socoteală. Ea era fată și ele sunt mai conștiincioase.

– Care este cea mai plăcută amintire din acea perioada?

– Amintiri plăcute? Multe. Și deja m-am întins la vorbă. Doar nu faceți tot ziarul cu mine! Ne bucuram și eram fericiți de fiecare dată când apărea ziarul pe tarabă. Era satisfacția muncii bine făcute. Nu-mi era rușine să ies pe stradă. Și asta pentru că niciodată nu am „fabulat” în materialele pe care le-am scris și, la fel, niciodată nu am fost rău-intenționat. Mi-am făcut doar treaba. Pentru asta m-au amenințat câțiva cu procese. Din fericire – pentru că era vorba de amintiri plăcute – nimeni nu m-a dat în judecată. Asta s-a datorat și faptului că nu au putut să se lege nici măcar de o virgulă din știre, reportaj, anchetă sau ce am mai scris eu pe acolo.

– Cum ţi-a marcat viitorul perioada petrecută la ziar?

– Și Observatorul de Covasna m-a ajutat să-mi croiesc un alt drum în viață. De fapt, toată perioada pe care am lucrat-o ca jurnalist a contat. Am cunoscut mulți politicieni, șefi de instituții, oameni cu poziții sociale importante în Covasna și, de ce nu, în țară. În același timp, am reușit să comunic foarte mult și cu oamenii de rând, simpli, cu sau fără loc de muncă, cu școală sau fără școală. Și am tras niște concluzii. Pe care nu le spun. Dar care, categoric, mi-au influențat deciziile ulterioare.

Ce ai făcut după ce ai plecat de la ziar și cu ce te ocupi acum?

– La sfârșitul lui 2005 am renunțat să mai fac jurnalism și m-am angajat, ca polițist, la Oficiul Român pentru Imigrări. Am lucrat aici timp de trei ani, după care m-am transferat la Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Aici, aproape încă trei ani, am avut – din nou – tangență cu mass-media, întrucât am lucrat ca purtător de cuvânt al instituției. Aceeași Mărie... dar de cealaltă parte a mesei, a reportofonului sau microfonului. Altă perioadă frumoasă. Și de aici am învățat multe. Concluziile? Bineînțeles că nu le spun nici pe astea! Dar s-au adăugat la cele de mai sus. Anul trecut, la sfârșitul lunii mai, am părăsit România și am plecat în Canada. Nu a fost o decizie ușoară. Recunosc că am niște pietre pe suflet, dar, una peste alta, a meritat. Trăim în unul din cele mai frumoase locuri de pe Pământ, unde omul este respectat, unde nu am simțit nici măcar o secundă că sunt imigrant. Așa este croită societatea asta de aici. Nu trebuie să fii vedetă, nu trebuie să te prefaci, nu trebuie să ai foarte mulți bani și nici măcar nu trebuie să le vorbești fără cusur limba pentru a fi respectat. Au niște reguli foarte stricte. Le respecți – ești de-al lor, nu – te autoelimini. Și, după aceea, te plângi că e grea viața de imigrant.

În concluzie, sunt fericit pentru că fetițele mele trăiesc într-un loc normal, unde se pot educa așa cum trebuie și unde, probabil, mai târziu, nu le va fi așa de greu să-și ia viața în propriile mâini.

Teme articol: dumitru ungureanu
Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Dana Blaj, 3 aprilie 2013
Romania este o tara frumoasa si exista romani minunati pretutindeni....depinde ce asteptari ai si cum vrei sa-ti traiesti viata!
vic, 2 aprilie 2013
Incet, incet... plecam cu totii din tara! Pacat ca pentru a trai in conditii decente trebuie sa cautam alte tari... ca sa ce??? ... sa traim decent, fara stres, fara grija zilei de maine si sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.