COMUNICATE 2 mai 2011

De la Sfântu-Gheorghe la Tokyo. Viaţa ca un spectacol

de Monica Vrânceanu | 87 vizualizări
Interviu cu Anca Dragalina, o tânără de 34 de ani cu o carieră de succes în Japonia A plecat din Sfântu-Gheorghe când avea puțin peste 20 de ani și, după ani întregi de muncă, a devenit una dintre cele mai cunoscute vedete din Japonia. Numele ei este Anca Dragalina, dar japonezii o știu ca Anca Silvia și are la activ roluri în mai multe filme nipone, precum și apariții într-o serie de reclame printre care Coca-Cola şi Nokia. Spune că în România este o necunoscută, în vreme ce în Japonia, la Tokyo, se întâmplă ca

Interviu cu Anca Dragalina, o tânără de 34 de ani cu o carieră de succes în Japonia

A plecat din Sfântu-Gheorghe când avea puțin peste 20 de ani și, după ani întregi de muncă, a devenit una dintre cele mai cunoscute vedete din Japonia. Numele ei este Anca Dragalina, dar japonezii o știu ca Anca Silvia și are la activ roluri în mai multe filme nipone, precum și apariții într-o serie de reclame printre care Coca-Cola şi Nokia. Spune că în România este o necunoscută, în vreme ce în Japonia, la Tokyo, se întâmplă ca oamenii să o oprească pe stradă, recunoscând-o de la televizor. A revenit în România în urma cutremurului din luna martie și de câteva săptămâni este acasă, la Sfântu-Georghe: un oraș de care se simte legată prin copilărie, părinți și apropiați, dar în care nu se vede locuind pe viitor. Despre ascensiunea într-o carieră a spectacolului, dorința de a ajunge cât mai sus, perspective actuale și de viitor, lumea niponă și șocul cutremurului din luna martie ne-a povestit Anca în cadrul unui interviu în care a vorbit deschis despre trecutul și prezentul ei.

-       Povestește-ne despre începuturile carierei tale, de când ai plecat din țară și cum ai ajuns în Japonia?

-       Cred că în primul rând trebuie să spun că întotdeauna mi-am dorit să fac altceva, mi-am dorit de mică o carieră în modelling, în lumea spectacolului. Așa am ajuns să particip la tot felul de concursuri de frumusețe, iar în 2000 am plecat din țară, atunci obținând primul meu contract în domeniul modei. Până atunci, am participat la multe concursuri de frumusețe și prezentări în special în Brașov și în cele din urmă am ajuns să plec. Pe la 16 ani am participat la unul dintre concursurile de frumusețe din Brașov, din 100 de fete au fost alese 20 care au urmat gratuit un curs de modelling, iar de aici au ales șase fete care au lucrat cu contract - așa mi-am început practic cariera. Au urmat apoi tot felul de participări la TV, fashion show-uri, tot ce ține de acest domeniu. În 2000 am obținut un contract în Turcia și apoi cinci contracte în Japonia, în timp făcându-mi legături astfel încât să-mi obțin viza și contractele de muncă direct din Japonia.

 

-       Care a fost prima impresie când ai ajuns în Japonia?

-       Până să ajung în Japonia, fusesem în Turcia și în mai multe țări europene, iar Japonia nu poate avea grad de comparație cu Europa - cel puțin asta e părerea mea. Prima impresie? Totul a fost ciudat, încă de la aterizare - parcă eram pe altă planetă, începând de la construcții, oameni, sistemul japonez, pur și simplu m-a fermecat chiar de la început. Mi-a fost greu să mă acomodez - cu mâncarea, stilul lor de muncă foarte exigent, am avut probleme cu punctualitatea la început - acolo chiar ești penalizat dacă întârzii la castinguri, la filmări, prin tăiere de salariu. Iar acest lucru m-a făcut să ajung mereu cu 10-20 de minute înainte, deci e o strategie niponă foarte bună. Viața de acolo este la un nivel foarte înalt.

 

-       Unii spun despre meseria aceasta de model că ar fi superficială; ce ne poți spune tu, care cu asta te ocupi - este așa sau presupune mai mult decât un corp cu măsuri perfecte și o față frumoasă?

-       E vorba despre multă muncă aici, despre a te cunoaște pe tine însăți, a ști ceea ce-ți dorești de la viață și a-ţi impune un target. Totul depinde de tine: cum te menții fizic și psihic, cât de serios ești - mai ales în străinătate, se caută seriozitatea și punctualitatea, nivelul la care dorești să ajungi se combină cu a-ți plăcea foarte mult ceea ce faci. În timp, te autocizelezi, astfel încât să te deosebești de restul - gândirea, caracterul, felul de a vorbi, de a te îmbrăca, machia, coafa - totul este o artă.

 

-       Ne poți face acum o imagine generală - de unde ai pornit și unde consideri că ai ajuns?

-       Provin dintr-o familie simplă și modestă și nu am uitat niciodată de unde am plecat. Din punct de vedere material și al carierei, pot spune că sunt mulțumită, chiar dacă se poate și mai mult, pot ajunge mai departe de atât - prin muncă. În România nu sunt cunoscută, dar în Japonia multă lume mă recunoaște pe stradă - din filme, show-uri TV, reclame. Începuturile au fost cu câte două joburi - mereu am lucrat în câte două părți. Astfel am lucrat ca și hostess, ca și PR - public relations, pentru că vorbesc trei limbi străine - engleză, franceză și japoneză. Ca și hostess lucram în restaurante de lux, de o clasă foarte înaltă, frecventate de oameni cu foarte mulți bani. Stăteam la masă cu clienții, conversam cu ei, serveam mâncăruri și cântam la karaoke - asta este noțiunea de hostess în Japonia. Este, practic, o noțiune a gheișei, într-o variantă mai modernă. La un moment dat mi-am făcut un renume, ajungând să lucrez ca hostess în cluburi selecte, fiind singura străină printre hostesse japoneze, aici câștigându-se foarte bine.

 

-       Cum este pentru o fată din Sfântu-Gheorghe să ajungă tocmai în Tokyo?

-       Am ales Tokyo pentru că este altceva, este o metropolă... dar nu pot spune că a fost o țintă de la început. Să plec însă din România, din Sfântu-Gheorghe, asta da, mi-am dorit mereu. Pentru că nu am vrut să rămân împotmolită în ceva banal, într-un stil mediu de viață din toate punctele de vedere. Am fost mereu o femeie independentă și mi-am dorit să ajung cât de sus pot.

 

-       Când au venit reclamele și filmele?

-       La început lucram cu o singură agenție, însă în timp mi-am făcut contacte și preieteni, astfel încât mi-am dat seama că era mai bine să lucrez pe cont propriu, să nu depind de o agenție din România și una singură din Japonia, ci să lucrez cu mai multe agenții. Astfel, în prezent lucrez cu 15 agenții, care mă contactează tot timpul pentru diverse joburi. Cele mai ușoare joburi și oarecum mai puțin plătite se obțin prin „picture selection” - adică după fotografii, în funcție de ceea ce caută clientul. Joburile mai mari se iau prin castinguri, la care trebuie să mă prezint - povestesc despre mine, sau joc un anumit moment, uneori cu partener pentru replici. Reclamele tot prin agenții au venit.

 

-       Ne poți povesti despre reclamele în care ai jucat?

-       Prima mea reclamă în rol principal a fost pentru o televiziune - Fuji Tv, alături de un cunoscut actor japonez. A urmat apoi o reclamă pentru Diet Coke (Coca Cola dietetic), apoi pentru Nokia, încă o reclamă. Au urmat apoi reclame la diverse produse - camere digitale, jocuri PC, echipamente sportive, țigări, cafea, șampon, băuturi răcoritoare și multe altele. Am toate filmările, sunt o mulțime de reclame, pe unele nici nu mi le amintesc.

 

-       Care crezi că este cursul următor al carierei tale, te-ai gândit să încerci și în România?

-       Ceea ce voi face în viitor ține foarte mult de decizia pe care o voi lua în curând - dacă voi reveni sau nu în Japonia. M-am întors din cauza cutremurului din luna martie și acum, din cauza exploziei centralei de la Fukushima, stau și mă tot gândesc dacă să mă întorc acolo sau nu. Planurile mele inițiale erau să revin în țară cam în următorii ani, acum este posibil să fac asta mai repede.

 

-       Cum ai trăit cutremurul din 11 martie?

-       La început am crezut că e un cutremur la fel ca cele zilnice, dar apoi s-a intensificat... am intrat în panică, am spus Tatăl Nostru de vreo trei ori și cutremurul nu se mai termina. Am ieșit în stradă, erau și alți oameni... am așteptat un taxi mai mult de o oră, nu am găsit și am pornit pe străzi, pe jos. Nu pot spune că era haos, dar oamenii erau oricum speriați și panicați. Toată lumea a început apoi să-și facă provizii, în câteva ore magazinele s-au cam golit de apă și mâncare... s-au oprit pentru câteva ore gazul și curentul. Telefonul nu a funcționat câteva zile, noroc că mergea rețeaua de Internet, așa am luat legătura cu preietenii din țară - cei mai apropiați, cărora le-am spus să-i anunțe pe părinții mei, să le spună că sunt bine. Am revenit în țară abia la a cincea zi de la cutremur, pentru că nu am găsit mai repede bilet de avion. Alte cutremure mai mari erau de 5-5,5 grade, dar acesta a fost mult mai mare, au urmat replici puternice de 6-6,5, pe care le-am simțit foarte tare, dar primul, cel de 9 grade a fost cel mai înfricoșător. Mi-a fost teamă, chiar am crezut în momentele acelea că nu voi scăpa vie. Dintre prietenii mei, majoritatea europeni, mulți au plecat în țările lor, dar s-au și întors în Tokyo până acum. Mie mi-e teamă însă de radiații - sunt confuză acum, nu știu dacă să mă întorc sau să renunț. Mi-e teamă de radiații, nu de cutremure, pe care le-aș mai suporta. Cred că la noi s-a dramatizat puțin situația din Japonia. Eu am rămas cu traume, am uneori coșmaruri, nu dorm cum trebuie câteodată, dar nici atât de groaznică nu este situația. Din cauza radiațiilor însă stau foarte mult pe gânduri dacă să mă întorc sau nu acolo, dar trebuie să iau în calcul faptul că am contracte, am lucruri la Tokyo, am o mulțime de aspecte de rezolvat, în cazul în care mă decid să renunț.

-       Dacă te întorci - și o vei face la un moment dat, ce te-ai gândit să faci în România?

-       Atunci când voi reveni, mă voi muta în Brașov, unde mi-am cumpărat deja un apartament - pentru că Sfântu-Gheorghe mi se pare prea mic, modest și lipsit de oportunități, dar nici în București nu aș vrea să locuiesc, fiind prea mare și având nevoie de oarecare liniște după atâția ani în Tokyo. M-am gândit, desigur, și la ceea ce voi face... aș putea continua în sensul de a încerca o carieră în România, dar am și alte idei, una dintre ele fiind cea a deschiderii unui restaurant cu specific japonez în Brașov. Dintotdeauna mi-a plăcut Brașovul, e aproape de Sfântu-Gheorghe, are potențial, mulți turiști și zone superbe, așa că sigur acolo voi merge. De întors, sigur o voi face - cred că am realizat suficient sau sunt pe ultima sută de metri. Am muncit mult anii aceștia, vreau să revin la o viață normală, la mine în țară.

 

-       Ai regrete?

-       Nu, nu îmi pare absolut deloc rău de calea pe care am urmat-o, deși atâta muncă m-a obosit... Cu toate acestea, îmi doresc să fi plecat chiar mai devreme, nu la 23 de ani.

 

-       Te consideri o femeie împlinită?

-       Cred că da, dar mai pot multe. Financiar, cred că mai am nevoie de încă 20% pe lângă ceea ce am, iar în carieră cred că mai pot multe - mai am de învățat, de acumulat experiență. Pe plan personal, îmi doresc o căsnicie fericită și doi copii, alături de persoana pe care o iubesc.

 

-       Ce le-ai sfătui pe fetele tinere care visează să ajungă în lumea spectacolului, a modei?

-       Cred că totul este să înceapă de jos, dar să aibă o bază de cunoștințe și să știe ce vor de la viață; să se îngrijească, să-și formeze un stil propriu, să nu copieze pe nimeni, să nu se ia neapărat după moda anului respectiv și să țină minte că întotdeauna, clasicul rămâne la modă. Și să viseze, să viseze cât mai sus - așa cum spune o celebră carte - să îndrăznească să viseze cât mai mult! Cu cât se vor gândi mai mult la un lucru, pozitiv, cu atât mai mult vor atrage binele în viața lor. Eu sunt un om optimist, încrezător - și asta m-a ajutat, m-a făcut mereu să trec peste greutăți, căci viața în sine te face să mergi mai departe - nimic nu se oprește la o greutate sau la o dezamăgire.

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.