CULTURA 16 octombrie 2012

Ziua bastonului alb la Casa Memorială Romulus Cioflec

de Covasna Media | 524 vizualizări

Ziua bastonului alb – Ziua internaţională a persoanelor nevăzătoare şi slab văzătoare nu a trecut neobservată pe lângă Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Duminică am avut deosebita plăcere de a deschide poarta Casei Memoriale a scriitorului Romulus Cioflec din satul Araci unui grup de persoane nevăzătoare şi slab văzătoare, cât şi însoţitorilor acestora, sosiţi din judeţele Covasna şi Harghita pentru a-l cunoaşte pe scriitor şi a pătrunde în viaţa acestuia, prin simţul tactil.

O casă tradiţională, portrete, o viaţă, o lume a textului scris, a cuvintelor aşternute pe hârtie cu peniţa sau cu maşina de scris care poposesc astăzi pe biroul scriitorului din casa memorială au luat forma unor machete tridimensionale, reduse la scară, şi a unor busturi în mărime naturală, pentru a putea fi cuprinse în întregime cu ajutorul palmelor, pentru a putea fi desluşite cu buricul degetelor, printr-o gingaşă atingere încărcată de emoţia cunoaşterii.

Alături de instrumentele de scris ale scriitorului şi de volumele acestuia, pe biroul său se găsesc astăzi volume în limbaj Braille şi volume audio, cu fragmente din toate operele sale, un prim pas în a deschide lumea sa către persoanele nevăzătoare.

Expoziţia „Simte literatura” a fost deschisă marţea trecută, când un grup de elevi de la Centrul de Zi pentru Copii Nevăzători „Rază de lumină” din Braşov a vizitat Casa Memorială „Romulus Cioflec”.

Programul de duminică a fost organizat în colaborare cu Filiala Interjudeţeană Harghita-Covasna a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Casa memorială a scriitorului Romulus Cioflec fiind vizitată de peste 90 de persoane, pentru a marca împreună „Ziua bastonului alb” printr-o experienţă inedită, foarte bine primită de vizitatorii noştri.

Alături de noi la acest eveniment a fost şi o mai veche colaboratoare a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, prof. dr. Luminiţa Cornea. Iată câteva din impresiile doamnei Cornea: „Am participat şi eu duminică la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci la acest eveniment cu totul deosebit numit „Simte literatura”. Un grup numeros de nevăzători cu însoţitorii lor a vizitat muzeul memorial, „simţind” literatura. Sentimentul care m-a dominat atunci a fost că acei oameni, care nu văd, sunt curioşi şi interesaţi de literatură. Ascultau explicaţiile cu interes, deşi privindu-i le vedeai ochii pierduţi undeva într-un abis. Curiozitatea lor a ajuns la maxim odată cu intrarea în muzeu, luând contact, prin pipăire, cu machetele camerelor şi exponatelor din muzeu, cu cele două busturi ale scriitorului Romulus Cioflec – toate realizate special în cadrul proiectului „Simte literatura”. M-a emoţionat dorinţa lor de a atinge cu mâna, pipăind, fără să se grăbească, toate exponatele. Nu numai pe cele pregătite special pentru ei. Chiar mai mult, puneau întrebări în legătură cu muzeul, cu viaţa şi opera scriitorului. Erau vizitatori cu adevărat interesaţi de locul unde au fost aduşi, interesaţi de un fapt cultural, interesaţi de ceva care să-i scoată din cotidianul lor plin de suferinţă. Cum să nu te impresioneze aceşti oameni care suferă dar care nu îşi plâng suferinţa?! Au dovedit mai mult interes şi curiozitate decât noi ceilalţi care avem toate simţurile, dar suntem mereu nemulţumiţi. Avem de învăţat de la aceşti nevăzători care ştiu să primească cu bucurie ceea ce le oferă viaţa.  Să încercăm, acoperindu-ne ochii, să vizităm muzeul memorial din Araci! Oare ce fel de sentimente ne vor cuprinde?”

Bastonul alb, sprijinul nelipsit al persoanelor fără vedere, a devenit atât un instrument care indică faptul că purtătorul său este nevăzător sau slab văzător cât şi un simbol al independenţei. El a fost inventat de George A. Bonham, membru al Clubului „Lions” din Peoria, Illinois, SUA. În anul 1931 Franţa a fost prima ţară europeană în care a fost utilizat de persoanele nevăzătoare.

Deşi în sens calendaristic „Ziua bastonului alb” este un eveniment de durată scurtă, o singură zi pe an, expoziţia „Simte literatura” de la Casa Memorială Romulus Cioflec, organizată de Asociaţia ART&CO în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Asociaţia Nevăzătorilor din România şi Asociaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Comunitară, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, va fi deschisă permanent, aşteptându-şi vizitatorii pentru a le povesti, prin atingere şi sunet, despre viaţa şi opera scriitorului Romulus Cioflec.

Andrea Deák

Manager proiect Simte Literatura

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.