CULTURA 1 august 2012

Turneul „3 x Mozart”

de Covasna Media | 506 vizualizări

În perioada 3-5 august, Centrul de Cultură Arcuș în parteneriat cu Uniunea Muzicienilor Interpreți din România și Fundația Diakonia organizează Turneul „3 x Mozart”. Evenimentul cuprinde o serie de 3 concerte de cameră susținute de Cvartetul Tiberius al Filarmonicii din Târgu Mureș (Molnár Tibor – vioară I, Lokodi Károly – vioară II, Molnár József – violă, Zágoni Előd – violoncel) şi contrabasistul Kostyák Márton – invitat special. Organizatorii au ales ca cele trei concerte în cadrul cărora se va interpreta numai muzica lui Mozart, să aibă loc în grădinile a trei castele din județul Covasna: Castelul Szentkereszty din Arcuş, Conacul Damokos din Cernat și Castelul Daniel din Vârghiș. În programul său, cvartetul Tiberius va interpreta Trei divertimento, Mica serenadă, Ave verum corpus, Alla turca, Fragmente din Requiem și din operele Flautul fermecat şi Don Giovanni.

Amfitrionul turneului “De 3 ori Mozart” este profesorul universitar Dr. Miltiade Nenoiu, președintele Uniunii Muzicienilor Interpreți din România. Acesta va introduce publicul în atmosfera mozartiană și va prezenta audienței o scurtă istorie a muzicii din perspectiva unui interpret care a cântat Mozart pe marile scene ale lumii.

Cvartetul Tiberius s-a înfiinţat în anul 1994 şi a fost remarcat pentru prima oară de către profesorul Devich Sándor. În decursul timpului, membrii cvartetului au participat la peste 20 de cursuri de măiestrie. Datorită ajutorului lui Metz István, au obţinut o bursă europeană, cu nota maximă, absolvind în anul 2007 Academia Olandeză de Cvartet de coarde la Amsterdam. În anul 1996 au obţinut locul II la Concursul Internaţional Mozart la Cluj. În anul 2004, în Austria, au primit premiul I – Erste Wiener Klassik Preis – pentru cea mai bună interpretare a clasicilor vienezi. Cvartetul Tiberius susține concerte în țară și în străinătate, având în palmares peste 15 concerte în Statele Unite ale Americii. Din anul 2008, cvartetul Tiberius este instituționalizat sub tutela Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș.

Programul concertelor:

Vineri, 3 august, ora 19 – Castelul Szentkereszty din Arcuş

Sâmbătă, 4 august, ora 19 – Conacul Damokos, Muzeul Etnografic din Cernat

Duminică, 5 august, ora 19 – Castelul Daniel din Vârghiş

Prețul unui bilet este de 10 lei.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.