CULTURA 28 iulie 2010

TAM sub presiunea reducerilor

de Monica Vrânceanu | 806 vizualizări
Primăria Sfântu-Gheorghe e dispusă să salveze activitatea teatrului românesc OUG nr. 63/2010 care prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală atinge inclusiv Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe, finanţat de Consiliul Local (CL) şi care nu se regăseşte pe o listă ce cuprinde 37 de instituţii de spectacole din Bucureşti şi din ţară, ferite de efectele Ordonanţei. Denumită şi „ordonanţa disponibilizărilor în teatre”, măsura se referă inclusiv la TAM şi Ansamblul de

Primăria Sfântu-Gheorghe e dispusă să salveze activitatea teatrului românesc

OUG nr. 63/2010 care prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală atinge inclusiv Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe, finanţat de Consiliul Local (CL) şi care nu se regăseşte pe o listă ce cuprinde 37 de instituţii de spectacole din Bucureşti şi din ţară, ferite de efectele Ordonanţei.

Denumită şi „ordonanţa disponibilizărilor în teatre”, măsura se referă inclusiv la TAM şi Ansamblul de Dansuri Haromszek, în vreme ce Teatrul Tamasi Aron (TTA) a fost cuprins pe lista celor 37 de instituţii protejate de efectele Ordonanţei.

Toate acestea, în contextul în care, alături de TTA, atât TAM cât şi Ansamblul Haromszek şi-au dovedit de-a lungul vremii calitatea prin produse culturale apreciate cu premii nu doar la nivel naţional, dar şi internaţional. Criza nu ţine însă seama de performanţe sau nevoi ale sufletului, urmând să lovească direct în cei care ne oferă, prin munca lor, emoţiile şi bucuria de a visa: actorii şi spectacolele acestora.

Panică şi nesiguranţă

Odată cu publicarea denumirilor celor 37 de instituţii de spectacole ferite de disponibilizări, restul instituţiilor de gen au început să-şi evalueze alternativele. În aceeaşi situaţie s-a regăsit şi TAM, căruia Primăria Sfântu Gheorghe i-a cerut, după apariţia Ordonanţei, să reducă numărul de personal cu 12 angajaţi. În această situaţie, TAM ar fi ajuns de la 41 de angajaţi, câţi are în prezent, la 29. Toate acestea în condiţiile în care, începând din 2008, când avea 60 de angajaţi, TAM a făcut constant reduceri de personal, pentru a se putea menţine financiar.

„Nu aş avea cum să semnez o nouă reducere a angajaţilor, deoarece pur şi simplu nu am mai avea cum să funcţionăm. Orice minte logică ar vedea clar că o reducere de 12 persoane ar duce la imposibilitate de funcţionare a Teatrului”, a explicat directorul TAM, Horaţiu Mihaiu.

Potrivit acestuia, salvarea TAM ar putea veni de la intenţia ministrului Culturii, Kelemen Hunor, de a stabili un minim de cheltuieli pentru fiecare instituţie de cultură, caz în care s-ar vedea clar că TAM funcţionează oricum la limita personalului şi bugetului.

Horaţiu Mihaiu a mai spus că deşi punctele OUG nr. 63/2010 referitoare la instituţiile de spectacole nu ar fi trebuit să le atingă pe cele formate înainte de 1989 - unde s-ar înscrie şi TAM - lista celor 37 de instituţii ferite de efectele Ordonanţei nu cuprinde totuşi şi teatrul românesc din Sfântu Gheorghe, ci doar pe cel maghiar.

Secţie da, teatru ba. Soluţii temporare pentru TAM

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, îl contrazice însă pe directorul TAM, atenţionând că teatrul românesc a fost înfiinţat ca instituţie de sine stătătoare în subordinea CL abia în 1992. E adevărat că a funcţionat de la mijlocul anilor ’80, însă doar ca şi „secţie română” în cadrul TTA. Din această cauză, spune primarul, TAM nu a putut fi cuprins pe lista instituţiilor de spectacole neatinse de OUG nr. 63/2010.

„În orice caz, deocamdată am găsit o rezolvare. Am discutat în ultimele zile cu reprezentantul TAM, Raluca Codreanu, încercând să găsim soluţii, iar cea mai bună rezolvare a fost aceea de reducere a şase posturi, din care trei erau oricum vacante. Ne-am pus de acord în acest sens şi a rămas că va fi transmisă lista cu reducerile la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP)”, a explicat Antal Arpad.

Primarul a arătat că este mulţumit de această variantă finală care pune în siguranţă, cel puţin deocamdată, soarta TAM.

Antal Arpad a subliniat că această din urmă rezolvare a fost posibilă inclusiv datorită faptului că TTA a fost cuprins pe lista celor 37 de instituţii, deoarece astfel s-a luat presiunea reducerii mai multor posturi, ceea ce a făcut posibil identificarea unei căi de ieşire şi pentru TAM.

Instituţiile de spectacole din întreaga ţară, care au fost formate şi se află în subordinea Consiliilor Locale, vor trebui să facă reduceri de personal, înglobate fiind în aceste cerinţe ce se pretind de la nivel central autorităţilor locale din toată ţara, pentru reducerea cheltuielilor în scopul diminuării crizei.

Potrivit Mediafax, Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) a solicitat autorităţilor, la mijlocul săptămânii trecute, reanalizarea oportunităţii luării măsurilor prevăzute în OUG nr.63/2010 în sectorul instituţiilor bugetare de cultură şi artă, deoarece unele instituţii publice de cultură aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi judeţene sunt ameninţate astfel cu desfiinţarea. De altfel, mai multe instituţii culturale din ţară au anunţat deja că prevederile Ordonanţei vor duce la imposibilitatea funcţionării, existând mai multe instituţii de spectacole care au anunţat că pur şi simplu se vor închide prin aplicarea OUG nr.63/2010.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
lili, 29 iulie 2010
@Paul: despre ce criza mondiala vorbiti ??!!! Romania are criza ei determinata de gestionarea dezastruoasa a tarii de catre guvernarea portocalie din 2008 de cand a venit la conducere si pana azi!!! citeste integral
Paul, 29 iulie 2010
Nu inteleg….ce legatura are PDL, sau Dan Manolachescu,…..cu criza mondiala.
lili, 28 iulie 2010
Guvernarea portocalie n-are nevoie de cultura..... pana acum, cand era vorba de criza, indemnul Dlui Dan Manolachescu de la PDL local, era: LA MUNCA! Acum, care mai este Domnilor de la PDL???!!! citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.