CULTURA 30 septembrie 2019

Sfertul de veac sărbătorit la Sfântu Gheorghe și Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1356 vizualizări

„Cea mai mare realizare a românilor în perioada post-decembristă o reprezintă înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei”, spune dr. Ioan Lăcătușu 

Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Muzeul Spiritualității Românești, de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe au găzduit sâmbătă un eveniment dedicat marcării a 25 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei. Din program a făcut parte vernisajul expoziției cu tema „Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei – 25 de ani în slujba culturii și spiritualității românești din sud-estul Transilvaniei”. Ulterior, cei peste 20 de participanți la eveniment au vizionat filmul documentar „File din istoria Eparhiei Covasnei și Harghitei”, realizat de Liga Cultural-Creștină „Andrei Șaguna”, în anii 1993-1994. 

La înfăptuirea Episcopiei Covasnei și Harghitei, acum 25 de ani, o contribuție hotărâtoare a adus-o societatea civilă, respectiv Liga Cultural – Creștină „Andrei Șaguna” din județul Covasna și Fundația „Miron Cristea” din județul Harghita. (...) Am ținut, în mod deosebit, să marcăm și la Sfântu Gheorghe acest moment și de comun acord și cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei am conceput programul cu conferențiari din județul nostru. Am început cu un moment de aducere aminte a membrilor fondatori ai societății civile trecuți la Domnul, am vernisat expoziția dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Episcopiei, am prezentat un film documentar realizat în 1993, deci cu un an înainte de înființarea Episcopiei. Deși condițiile tehnice nu erau extraordinare, el a avut un impact deosebit și asupra membrilor Sfântului Sinod, pentru că prezenta situația dramatică a bisericilor la momentul respectiv”, a declarat sâmbătă, pentru Observatorul de Covasna, unul dintre organizatorii evenimentului, dr. Ioan Lăcătușu. 

Evenimentul de sâmbătă a continuat cu un simpozion, la care au luat parte protopopul Florin Tohănean, preoți și profesori, prin ale căror prezentări s-a vorbit despre activitatea Episcopiei, cât și a asociațiilor și instituțiilor culturale care s-au înființat prin efortul ierarhilor. 

Dorim ca prin acest simpozion să punem în evidență și să ne aducem aminte de acest eveniment, fără a folosi cuvinte mari, istoric, ce a avut loc în viața comunităților românești – înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei. Aș vrea să subliniez faptul că Episcopia noastră, spre deosebire de celelalte episcopii din țară, a avut rosturi culturale, sociale, filantropice și în acest context și de reprezentare a comunității românești și un factor de echilibru în zonă. Cei doi ierarhi au fost înțelepți, care au știut să gestioneze în mod corespunzător relațiile cu administrația publică locală. Iar dacă cercetătorii din viitor vor face o analiză de conținut a discursurilor, a predicilor vor vedea că întotdeauna ierarhii noștri, preoții noștri au îndemnat la pace, la toleranță, la înțelegere. De aceea, cea mai mare realizare a românilor în perioada post-decembristă o reprezintă înființarea Episcopiei Ortodoxei a Covasnei și Harghitei. Dăm slavă lui Dumnezeu și îi mulțumim pentru faptul că această instituție divino-umană a reușit să ne unească și să ne ajute să depășim momentele mai grele prin care trece societatea românească în această perioadă”, ne-a mai spus Ioan Lăcătușu. 

Totodată, joi și vineri, în orașul Covasna s-a derulat ediţia a XXV-a a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, tot cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, la care au luat parte peste 80 de specialiști din țară. 

Activitățile începute în județul Covasna, respectiv în orașul Covasna și la Sfântu Gheorghe, vor continua, până în 2 octombrie, la Miercurea Ciuc și Izvorul Mureșului. Toate manifestările sunt grupate sub genericul Zilele culturii românești din județele Covasna și Harghita.

În ceea ce privește evenimentul de sâmbătă de la Sfântu Gheorghe, acesta a fost organizat în parteneriat de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” și Centrul European de Studii Covasna-Harghita, cu sprijinul Consiliului Județean Covasna și Consiliului Local Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.