CULTURA 24 octombrie 2013

Regal de muzică clasică la Arcuș în weekend

de Monica Vrânceanu | 574 vizualizări

Iubitorii muzicii bune își pot face planuri pentru acest final de săptămână, când la Centrul de Cultură de la Arcuș se vor putea întâlni cu artiștii actuali ai muzicii clasice.

Vineri, în Sala de concerte a Centrului de Cultură va avea loc, începând cu ora 19, un concert susținut de doi tineri artiști din Japonia.

Matthew Law va concerta la pian, iar în programul său sunt cuprinse opere de J.S. Bach, J. Brahms, C. Debussy și F. Liszt.

Haruna Shinoyama va concerta la vioară – Beethoven și Sarasate.

Matthew Law a studiat la Liceul de Muzică Toho, apoi la Universitatea de Muzică Toho Gakuen. Law a caştigat mai multe premii atât la competiţii naţionale cât şi internaţionale. De curând el a câştigat, alături de violonista Rika Masato, premiul întâi la Competiţia Internaţională Duo Hayashi.

Haruna Shinoyama este o tânără artistă născută în 1994 care a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani cu un profesor american, în Brazilia. A revenit apoi în Japonia, fiind elevă la Şcoala de Muzică Toho Gakuen. Începând cu luna martie a anului viitor ea va urma Academia de Muzica din Salzburg unde îl va avea ca şi profesor pe Pierre Amoyal.

Răzvan Suma va concerta la violoncelul său de patrimoniu universal, creat la Paris în anul 1849

Vă place… Brahms?

Unul dintre cei mai activi muzicieni români, cu un palmares generos de concerte în Europa, Asia și America – violoncelistul Răzvan Suma, a lansat seria de concerte „Vă place... Brahms?”. Aceasta vine după ce cunoscutul artist a cucerit publicul cu turneul național „Vă place Bach”?, un turneu ce a cuprins 17 orașe din țară.

„Vă place... Brahms?” este programat pentru sâmbătă, 26 octombrie, la Centrul de Cultură Arcuș, de la ora 18, în organizarea Asociației Culturale Analia Selis.  „Vă place... Brahms?” este descris de către organizatori ca fiind „o călătorie muzicală”, în care Răzvan Suma este însoțit de doi buni prieteni: violoncelul său de patrimoniu universal – Maucotel – Fournier, creat la Paris în anul 1849 – şi de pianistul Josu Okinena, invitatul special al evenimentului, artist spaniol de mare virtuozitate cu o bogată carieră solistică. Programul artistic al celor doi cuprinde integrala sonatelor pentru violoncel şi pian de Brahms.

Publicul va avea la dispoziţie autobuze cu plecare din faţa Teatrului, cu câte o jumătate de oră înaintea începerii evenimentelor muzicale. Intrarea la concerte costă 4 lei vineri și 8 lei sâmbătă, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0267373652.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.