CULTURA 6 mai 2022

ONG-urile din Sfântu Gheorghe primesc 450.000 de lei pentru proiecte culturale

de Iulia Drăghici - Taraș | 1230 vizualizări

Programul autorităților locale din Sfântu Gheorghe pentru sprijinirea organizațiilor nonguvernamentale (ONG) cu activitate în domeniul cultural continuă și în 2022. Anul acesta, 66 de proiecte au fost acceptate. Bugetul pentru finanțarea acestora se ridică la 450.000 de lei, a informat joi, într-o conferință de presă, viceprimarul Vargha Fruzsina. 

Cererile câștigătoare includ activități care vizează patrimoniul tradițional, artele populare, folclorul, dar sunt finanțate și organizarea de zile ale grădinițelor și școlilor, concerte, conferințe, cursuri de formare, promovarea meșteșugurilor, concursuri și altele. 

Mă bucur că perioada de doi ani de pandemie nu a împiedicat lansarea aplicațiilor culturale și că aceste activități au putut avea loc. Cred că este o oportunitate importantă, deoarece programele implementate prin aceste apeluri acoperă un gol în nevoia de a aduce cultura mai aproape de întreaga comunitate. Este important să subliniem că majoritatea propunerilor de programe se adresează copiilor, deoarece este esențial ca aceștia să se implice cât mai devreme în evenimentele culturale”, a declarat viceprimarul Vargha Fruzsina joi, într-o conferință de presă. 

Primăria și Consiliul Local Sfântu Gheorghe desfășoară programul prin care acordă finanțări nerambursabile asociațiilor și fundațiilor pentru proiecte din domeniul cultural încă din anul 2011. 

Anul acesta, până la termenul limită de 7 martie, au fost primite 87 de cereri. 

Lista completă cu asociațiile și proiectele finanțate se regăsește pe site-ul Primăriei. 

Sursa foto: Kristó-Gothárd Hunor

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.