CULTURA 14 decembrie 2010

Îngăduinţă pentru cititorii întârziaţi

de Monica Vrânceanu | 92 vizualizări
Biblioteca Judeţeană Bod Peter din Sfântu Gheorghe derulează începând de astăzi o nouă acţiune de recuperare a cărţilor de la cititorii care au întârzieri în returnarea volumelor împrumutate. Directorul Bibliotecii Judeţene, Szonda Szabolcs, a declarat că acţiunea se va derula pe tot restul acestei luni, mai axecat până pe 30 decembrie. Prin această campanie, Biblioteca speră că va recupera atât volumele care nu au

Biblioteca Judeţeană Bod Peter din Sfântu Gheorghe derulează începând de astăzi o nouă acţiune de recuperare a cărţilor de la cititorii care au întârzieri în returnarea volumelor împrumutate.

Directorul Bibliotecii Judeţene, Szonda Szabolcs, a declarat că acţiunea se va derula pe tot restul acestei luni, mai axecat până pe 30 decembrie. Prin această campanie, Biblioteca speră că va recupera atât volumele care nu au mai fost aduse înapoi de puţină vreme cât şi pe cele al căror termen de returnare a fost depăşit de foarte multe luni sau chiar ani; cei care vor da curs invitaţiei Bibluiotecii de a înapoia cărţile vor fi scutiţi în această perioadă de amenzi.

Tot până la finele anului, cei care doresc se pot înscrie la Biblioteca Judeţeană în mod gratuit.

„Acesta este cadoul nostru pentru cei care vor să ne devină cititori, dorindu-ne să atragem

cât mai mulţi oameni spre lumea cărţilor”, a explicat Szonda Szabolcs.

În restul perioadei anului, costul unei înscrieri la Biblioteca Judeţeană din Sfântu Gheorghe

este de 3 lei pentru adulţi şi 1,50 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, un permis fiind valabil pentru toate secţiile bibliotecii – inclusiv Sala de lectură şi Sala de Internet.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ruxandra Nazare, 17 decembrie 2010
Cum se va face recuperarea? Veti merge la domiciliul utilizatorilor? Cum veti proceda? Buna idee sa acordati gratuitate la inscriere in luna decembrie - luna cadourilor si a Nasterii Domnului.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.