CULTURA 24 august 2018

Cum este sărbătorită Ziua Limbii Române la Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1575 vizualizări

În cadrul evenimentului vor avea loc prezentări științifice, de carte, recitări și un program artistic

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită vineri, pe 31 august, în orașul Covasna printr-un eveniment cultural găzduit de Casa Orășenească de Cultură. Acțiunea, care începe la ora 18:00, cuprinde atât prezentări de lucrări științifice, cât și program artistic.

În rândul conferențiarilor care vor lua parte la eveniment se numără dr. Ioan Lăcătușu, care va prezenta lucrarea „Generația Marii Uniri. Dascăli de slovă românească din Curbura Carpaților”. Prof. Maria Monica Stoica le va vorbi celor prezenți despre „Postmodernismul în literatura pentru copii. Prezentarea cărții «Noi întâmplări cu Apolodor, povestite din pridvor»”, iar prof. Mihai Trifoi va prezenta lucrarea „Promovarea limbii culturii române prin limba esperanto”, dar și cartea „În umbra timpului”. Prof. Florentina Teacă va prezenta în cadrul evenimentului lucrarea „Editura Eurocarpatica și Grai Românesc, în slujba limbii române”.

De asemenea, în program este prevăzut și un concurs de recitări, expoziție de carte sau program artistic cu Ana Sandulea și soliști vocali ai ansamblului folcloric Românașul.

„Organizatorii își doresc ca ZIUA LIMBII ROMÂNE să aducă la Casa Orășenească de Cultură din Covasna cât mai mulți iubitori ai limbii române și ai evenimentelor culturale de calitate. Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forța sa expresivă, nu aşteaptă o anume zi pentru a fi sărbătorită, însă nu se poate ca tocmai ziua ei, a Limbii Române, să nu fie marcată. Cu atât mai mult cu cât suntem în Anul Centenarului Marii Uniri. S-a spus despre Limba Română că este marea „trăsură de unire” a societății, principalul liant care ne ține împreună, care ne definește mai presus de orice. Învăţată în familie şi în şcoală şi apoi iubită şi cultivată, sau ignorată, poluată ori uitată, limba e vie şi puternică pentru că exprimă, uneşte sau dezbină, defineşte identitatea, se moşteneşte şi se lasă moştenire.

În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 de ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil, unirea tuturor românilor. Și strămoșii noștri covăsneni, prin activitatea lor pusă în slujba păstrării şi afirmării identităţii româneşti din această parte de ţară, au contribuit la pregătirea, înfăptuirea şi consolidarea Marii Uniri. Acesta este, de fapt, și subiectul primei comunicări din cadrul evenimentului, susținută de către dr. Ioan Lăcătușu. Dar moștenirea pe care ne-au lăsat-o nu este doar un cadou, ci și o datorie. Noi, organizatorii acestui eveniment, încercăm să ne privim în ochi și bunicii pe care-i omagiem, dar și nepoții care așteaptă de la noi o Românie stabilă și demnă pentru cel puțin încă 100 de ani”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, principalul organizator al evenimentului Florentina Teacă.

Aceasta a subliniat de asemenea că „organizatorii s-ar bucura dacă, la concursul de recitări, ar participa și elevi de la secția maghiară”.

Evenimentul „Ziua Limbii Române” este organizat de Asociația GRIT, în parteneriat cu Centrul European de Studii Covasna – Harghita și Casa Orășenească de Cultură Covasna.

Proiect cultural prioritar realizat cu sprijinul Orașului Covasna.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.