CULTURA 18 mai 2023

Cu ce premii s-a întors echipa „N.R.-Be You” de la Bistrița-Năsăud

de David Leonard Bularca | 28239 vizualizări

Echipa „N.R.-Be You”, de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu”, din Sita Buzăului, a participat la festivalul de teatru „La Hanul lui Mânjoală”, de la Bistrița-Năsăud. Membrii echipei au obținut premiile pentru „cel mai bun rol masculin”, „cel mai bun rol feminin”, premiul special pentru cea mai bună recuzită şi altele. Coordonatoarea trupei, profesoara Otilia Buzea, spune că prin intermediul teatrului se pot întâlni o mulțime de oameni noi și pot avea parte de mai multe experiențe. 

Trupa „N.R.-Be You” a ajuns în Bistrița-Năsăud datorită festivalului pe care echipa îl organizează acasă, la Sita Buzăului, „ActorFest”. 

„«ActorFest - Teatru în comuna ta» m-a condus pe meleaguri bistrițene. Am ajuns la Mărișelu, Bistrița, prin intermediul doamnei Simona German, director și profesoară de limba română în Șieu, Bistrița, care a participat cu trupa «Magicienii» în noiembrie la festivalul nostru de teatru și a fost foarte încântată de tot ceea ce s-a întâmplat la festival. Mi-a povestit despre festivalul pe care-l organizează un coleg de-ai dânsei într-o comună din apropierea Șieului și așa am ajuns la Mărișelu. Iată că teatrul ne face să întâlnim oameni de calitate și să descoperim locuri noi. Am rămas impresionată de faptul că povestea festivalului «La Hanul lui Mânjoală» se aseamănă cu povestea festivalului «ActorFest». Acest aspect a fost semnalat și de organizatorul principal al evenimentului: Grigore Turșan, un profesor extrem de implicat și dedicat”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Otilia Buzea. 

Pe 14 mai a avut loc spectacolul propriu-zis, de unde trupa covăsneană a plecat cu patru premii.

„Venim acasă de la Mărișelu, Bistrița Năsăud, cu premiul al II-lea și trei premii speciale la secțiunea trupă: Fabian - cel mai bun rol masculin, Ana - cel mai bun rol feminin, și premiul special pentru cea mai bună recuzită! Felicitări! Nu ne vine să credem! Au fost minunați (n. red.: membrii trupei), naturali, dezinvolți, au jucat impecabil, au făcut spectacol așa cum ne-am dorit de fapt și, la final, au câștigat”, spune Otilia Buzea.

Totuși, premiile nu s-au oprit aici. La secțiunea comentarii literare echipa „N.R.-Be You” a reușit să obțină și alte premii. 

De asemenea, la secțiunea scenarii literare, «Noi pentru alții», scris de Ștefania Bularca, «Lacrimile celor care simt», scris de Buzea Daria, și «Scrisoarea unui minor», scris de Hosu Diana, obțin premiile I, II și mențiune! Bravo, trupă «N.R.-Be You»! Sunteți minunați! Felicitări organizatorilor”, a mai spus coordonatoarea trupei. 

Ea a explicat pentru redacția noastră că emoțiile la nivelul echipei s-au făcut simțite. 

„Nu am cuvinte să îți spun ce bucurie și prin ce emoții am trecut cu cei patru prichindei de clasa a V-a care au interpretat atât de natural rolurile: Olguței (Ana Bogdan), Monicăi (Todor Riana), doamnei Deleanu (Todor Sara) și lui Dănuț (Borcea Fabian) din «La Medeleni», de Ionel Teodoreanu, interpretări care au fost apreciate de un juriu format din actori, inspectori școlari, oameni de cultură”, a detaliat Otilia Buzea. 

Festivalul din Bistrița-Năsăud s-a aflat la a IX-a ediție. 

„Acest festival a ajuns la ei la a IX-a ediție. M-am simțit onorată să particip și la conferința dedicată teatrului din ziua antepremergătoare desfășurării concursului, în care am prezentat festivalul «ActorFest - Teatru în comuna ta» ca pe o metodă experimentală de învățare. Am avut onoarea să particip la această conferință alături de actorii Adrian Titieni, Rudy Moca și de actrița Elena Ivanca, oameni ale căror povești m-au impresionat. O adevărată provocare a fost această experiență trăită în weekendul ce tocmai s-a încheiat. Probabil că nimic nu este întâmplător în viață”, ne-a mai spus profesoara Otilia Buzea. 

Concursul de la Bistrița-Năsăud s-a desfășurat pe trei secțiuni: trupă, monolog și scenarii literare.

Sursa foto: Otilia Buzea/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.