CULTURA 5 septembrie 2019

„Ciobănașul nu va fi lăsat să moară”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1854 vizualizări

Pregătirile pentru ediția a 48-a vor începe în curând, spun organizatorii 

Chiar dacă e hulit de unii, importanța și valoarea Festivalului Folcloric Ciobănașul nu pot să scadă, spune organizatorul principal al evenimentului, directorul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean, care anunță și că pregătirile pentru ediția a 48-a, de anul viitor, vor începe în curând. 

Cu peste 300 de artiști pe scenă și un spectacol care a ținut peste 9 ore, a 47-a ediție a Festivalului Folcloric Ciobănașul a creat tabere între întorsureni. Dacă pe de o parte au fost și cei care au numit evenimentul un „bâlci”, pe de alta au fost și cei care au apreciat actul artistic de la scenă, dar și valoarea pe care o are acest eveniment, cu tradiție și cu o longevitate demnă de invidiat, ne-a spus organizatorul evenimentului, Costică Oltean. Acesta a subliniat că atât timp cât el și echipa pe care o are alături, de la Asociația „Cununa Carpaților”, Casa de Cultură și Primăria Întorsura Buzăului, vor putea, în ciuda eforturilor pe care le implică organizarea festivalului, „Ciobănașul nu va fi lăsat să moară”. 

Ardealul, pe scena Ciobănașului de anul viitor 

Tocmai de aceea, în curând vor începe pregătirile pentru a 48-a ediție, din toamna anului viitor. Dacă anul acesta, scena a fost cucerită mai degrabă de artiști din zona Olteniei, prin Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, organizatorii își doresc ca pentru anul viitor să aducă pe scenă un ansamblu profesionist din Ardeal, dar și formații prietene din Republica Moldova, precum și artiști locali. 

Lipsa podului de la Camping, care trebuia să fie gata cu ocazia festivalului, nu i-a oprit pe oameni să ajungă la evenimentul de anul acesta, a ținut să puncteze Costică Oltean, precizând, totodată, că zona Camping a devenit și anul acesta neîncăpătoare cu ocazia festivalului Ciobănașul. 

Cale de acces a fost, drumul asfaltat de sub pădure, care e chiar frumos. Pe noi, pe organizatori, chiar nu ne-a încurcat în niciun fel faptul că podul nu este încă gata”, a spus Oltean. 

Comercianți „Made in China” versus artiști populari 

Cât despre ideea de a refuza accesul comercianților veniți din toate zonele țării cu produse de calitate îndoielnică, „Made in China”, în favoarea artiștilor populari sau a producătorilor locali, Costică Oltean ne-a spus că deși a încercat și în anii trecuți, birocrația a fost și atunci și este și în prezent principala cauză care îi ține departe pe „autentici” de eveniment și totodată pe organizatori de un festival cu adevărat tradițional. 

Noi i-am îndemnat și o să îndemnăm și de acum încolo pe producătorii locali să își obțină toate documentele necesare pentru ca în perioada următoare să vină alături de noi la eveniment”, a punctat acesta. 

Festivalul Ciobănașul este un eveniment care a pornit, în urmă cu peste 47 de ani ca o sărbătoare a locuitorilor zonei, prilejuită de venirea toamnei și de faptul că ciobanii coboară de la stâne și se reunesc cu familiile lor. Tocmai de aceea, organizatorii pun mare accent pe ziua de duminică din cadrul sărbătorii, care anual, de câțiva ani încoace, aduce un spectacol folcloric care durează între 8 și 10 ore, cu sute de artiști invitați. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.