ACTUALITATE 13 iunie 2013

Sezonul ciupercilor vine cu pericole

de Székely Emőke | 872 vizualizări

Un bărbat din Întorsura a ajuns în comă după ce a mâncat bureți necomestibili, iar legea ciupercilor nu are norme de aplicare de 6 ani

Ploile abundente din ultima vreme și vremea caldă au dus la înmulțirea ciupercilor. Ceea ce este mană cerească pentru unii, poate fi pericol letal pentru alţii. În timp ce o persoană se află în comă la spital după ce a mâncat ciuperci necomestibile, specialiștii care verifică bureții în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe spun că există o lege a ciupercilor, dar de 6 ani lipsesc normele de aplicare.

6 persoane la spital

În ultimele zile 6 persoane din județul Covasna au ajuns la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe după ce au consumat ciuperci culese din pădure. „Cel mai grav caz este al unui pacient din Întorsura Buzăului, care a ajuns la spital în comă, însă și ceilalți sunt supravegheați medical. Spitalul sfătuiește cetățenii să fie precauți în ceea ce privește culegerea și consumul ciupercilor, pentru că unele specii pot provoca probleme grave de sănătate și pot fi chiar letale” – atenționează purtătoarea de cuvânt a unității sanitare, Pataki Annamária.

Vanzatori ciuperci piata iunie 2013 - 07

Marfa din piață este sigură

În Piața Centrală din Sfântu Gheorghe am găsit două standuri la care se vindeau ciuperci. „Cei cărora le plac bureții pot cumpăra cu încredere de aici” – spune Zoltán Sándor, specialist micolog, pentru că marfa de pe tarabe este atent verificată. Pericolul pândește însă la fiecare pas, pentru că pe străzile orașului sunt mai mulți vânzători ambulanți cu sacoșe pline cu bureți. Aceștia nu își pot vinde marfa în piață pentru că nu au certificat de producător și nici nu merg la specialist să verifice dacă bureții sunt sau nu comestibili. În piață ciupercile se vând cu prețuri pornind de la 3 lei grămada, iar cumpărători se găsesc. O pensionară ne-a spus că are încredere în vânzătorii din piață pentru că și în alți ani a cumpărat de la ei și nu a pățit nimic. „Și eu cunosc ciupercile așa că nu prea mă las păcălită. În tinerețe mai culegeam și eu, acum mă deplasez mai greu, astfel este mai convenabil să iau de la piață. Am mai luat de la acești vânzători și ciuperci și fructe de pădure și nu am pățit nimic” – ne-a declarat femeia. „Marfa de pe tarabe trebuie mai întâi verificată de noi, este o regulă pe care vânzătorii o respectă. Așadar cine cumpără de la persoanele care au tarabe, nu trebuie să își facă griji” – ne-a declarat Zoltán Sándor.

Vânzători bucuroși

Pentru a atrage clienții, vânzătorii de ciuperci din piață nu ezită să facă reclamă la faptul că marfa lor a fost într-adevăr verificată. „Vin de la Araci în fiecare zi. Acum e bine că sunt bureți destui în pădure, mai culeg și copiii, mai culeg și rudele, iar eu le aduc la piață. Le dau ieftin, cu 3 lei grămada. Asta e marfă proaspătă, controlată, fără E-uri, așa că poftiți, e sănătoasă și gustoasă” – spune vânzătoarea care ne-a spus că are certificat de producător pentru roadele pădurii, deci este comerciant cu acte în regulă. Având acest statut, uită că probabil rudele sau cunoscuții ei sunt cei care vând la colț de stradă. „Nu știu, nu-i cunosc, și chiar dacă îi cunosc, de ce nu și-au luat și ei hârtie de la primărie?” – spune ea, apoi ne spune că are treabă, trebuie să se ocupe de clienți, și nu are timp să ne povestească și alte detalii.

Verificări gratuite

Nu numai vânzătorii se pot asigura că ciupercile găsite sunt comestibile, ci oricine dorește. Lângă sediul TEGA un specialist micolog le stă la dispoziție celor interesați 5 zile din săptămână între orele 12-16 (nu se fac verificări luni și sâmbătă). „Anul acesta vremea este favorabilă ciupercilor. Anul trecut a fost secetă, nu am avut bureți și nu au fost nici cazuri de îmbolnăvire. Eu sunt aici la dispoziția oricui pentru a spune dacă ciupercile sunt sau nu comestibile. Sfântu Gheorghe este singurul oraș din România unde se fac asemenea verificări, și experiența mea arată că există cerere pentru acest lucru. Duminică, de exemplu, am avut 28 de persoane care au venit cu ciupercile la control, au fost câțiva și ieri și alaltăieri. Îi sfătuiesc pe cei care merg în drumeții și culeg ciuperci, ca pentru siguranța lor, a familiei lor, să vină aici în piață să vedem dacă ceea ce au cules este într-adevăr comestibil sau nu, mai ales că nu trebuie să plătească nimic pentru acest control” – spune specialistul, și ne arată un coș de gunoi în care a aruncat ciupercile rele depistate joi. Spune că ciupercile aruncate pot provoca diaree, dureri abdominale, dureri de cap, însă sunt și specii, așa zisele ciuperci nebune, care pot fi confundate ușor cu cele comestibile, însă prin consum atacă sistemul nervos, omul se simte de parcă ar fi beat, poate avea stări de halucinații și poate chiar înnebuni.

Legea ar face ordine

Asociația Micologică „László Kálmán” din Sfântu Gheorghe a inițiat o lege a ciupercilor, lege care a fost adoptată în urmă cu 6 ani, însă normele de aplicare nu au fost elaborate nici până acum. Din acest motiv Zoltán Sándor, „controlorul de ciuperci”, nu poate fi angajat pe postul în care își desfășoară activitatea pentru că așa ceva nu există în COR. El spune că dacă ar exista norme de aplicare pentru această lege, ar fi reglementate multe aspecte legate de condițiile de vânzare a ciupercilor, și probabil că modelul implementat de Sfântu Gheorghe în domeniul controlului gratuit ar fi adoptat și de alte orașe. „Asociația noastră a organizat cursuri de specialiști în micologie, dar avem nevoie și de un cadru legal, pentru ca această meserie să fie introdusă în Codul Ocupațiilor din România” – este de părere Zoltán Sándor. Întrebat de ce crede că normele de aplicare a legii întârzie atât de mult, micologul ne-a spus că probabil Parlamentul și Guvernul nu consideră această problemă una prioritară, în ciuda faptului că este vorba de fapt de vieți omenești. „Știți cum e, dacă nu au ceva interes, se mișcă mai greu” – afirmă el.

Lege există, dar degeaba, în schimb avem cazuri de intoxicație. Atenție așadar la ce și de unde cumpărați sau culegeți. Fie că vă întoarceți cu un coș de ciuperci din excursie, că primiți sau cumpărați de la colțul străzii sau marginea drumului asemenea produse, mergeți în piață pentru a fi siguri că bureții sunt comestibili.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.