covasnamediaElectra Gărăiacu: „Nu cred că există un sport de băieți sau de fete”
Electra Gărăiacu are 16 ani și știe deja ce înseamnă disciplina, sacrificiul și curajul. De la vârsta la care alți copii abia învățau să lege șireturile, ea își lega centura de la kimono și urca pe saltea. A început cu judo, a continuat cu ju-jitsu, iar apoi a descoperit luptele libere, sportul care avea să-i devină parte din identitate. Astăzi, Electra este sportivă de performanță, legitimată la CSM Sfântu Gheorghe, parte din lotul național de lupte libere, campioană națională și vicecampioană balcanică. Dar dincolo de medalii, forță și ambiție, ea poartă o poveste despre echilibru, determinare și feminitate într-un sport considerat „dur”. Dacă ar fi să te uiți la Electra, ai înțelege imediat: forța adevărată nu e zgomotoasă. Se vede în privirea sigură a unei fete de 16 ani care știe exact cine este și unde vrea să ajungă.
- Cum a început totul? Ce te-a făcut să alegi luptele, un sport care nu e deloc ușor și nici foarte obișnuit pentru o fată?
La vârsta de 4 ani și jumătate am început să practic judo și ju-jitsu, iar când aveam în jur de 10-11 ani am vrut să văd cum este la lupte libere. Mi-a plăcut mult și de acolo a început totul. În următorii 3 ani am practicat concomitent și judo, și luptele libere, iar când mi s-a oferit oportunitatea de a mă alătura lotului național de lupte libere am decis că acestea sunt ceea ce vreau să fac în continuare.
- Ce ai simțit prima dată când ai urcat pe saltea? Ți-ai spus atunci că o să ajungi departe sau a fost doar o curiozitate la început?
Primul concurs l-am avut în jurul vârstei de 5 ani. Îmi aduc aminte că mă uitam la medaliile ce erau pe masă și mă gândeam cât de mult îmi doream și eu una. Am luptat din tot sufletul și am primit prima medalie de locul 1. Pe atunci nu aveam nicio idee unde se va ajunge.
- Cum e să fii fată într-un sport despre care mulți cred că e „de băieți”? Ai simțit vreodată că trebuie să demonstrezi dublu?
Nu cred că există un sport „de băieți” sau „de fete” și, spre norocul meu, nu am fost niciodată în ipostaza de a „demonstra dublu”. Băieții din acest sport ne poartă respect și ne încurajează de fiecare dată când au ocazia. La fel procedăm și noi cu ei. Până la urmă, toți suntem sportivi, toți muncim mult, toți facem sacrificii, și dacă nu ne-am susține în primul rând noi între noi, atunci cine?
- E clar că te antrenezi mult și că participi la multe competiții. Mai rămâne timp și pentru tine, pentru prieteni, pentru distracție, pentru a fi pur și simplu o adolescentă?
Este o întrebare grea, la care sincer nu prea pot răspunde. De mică am fost învățată să renunț la multe momente pe care un copil obișnuit le are. Am mulți prieteni care nu sunt sportivi și cu care țin legătura cât de des pot, dar majoritatea prietenilor mei sunt sportivi care duc aceeași viață ca și mine. Și, da, uneori, după concursuri, avem puțin timp și pentru noi, în care ne distrăm puțin ieșind în oraș sau mergând într-un parc de distracții etc.
- Care e gândul tău dinainte de fiecare luptă? Ai un ritual, un gest norocos, o melodie care te încarcă?
Înainte de fiecare luptă mă gândesc cum va influența rezultatul final pierderea sau câștigarea luptei respective. Am o potcoavă norocoasă pe care o am întotdeauna cu mine la toate concursurile.
- Cine e prima persoană la care te gândești după o victorie? Dar după o înfrângere?
Atât după o victorie, cât și după o înfrângere, mă gândesc la mama mea.
- Ți s-a întâmplat să pierzi un meci, dar să simți totuși că ai câștigat ceva mai important?
Mi s-a întâmplat. Îmi aduc aminte, de exemplu, anul trecut, la Campionatul Mondial, am luptat cu o fată din Algeria, meciul s-a încheiat 8-8, dar a câștigat ea. Deși am simțit din plin gustul amar al înfrângerii, am fost mândră de mine că nu am cedat, luptând până în ultima clipă. Atunci am învățat că nu trebuie să renunți niciodată, oricât de mare ar fi dezavantajul tău.
- Cât din succesul tău vine din forță fizică și cât din minte și atitudine?
Succesul, în general, nu doar al meu, vine doar dintr-un echilibru între forță, minte și atitudine. Odată ce ai reușit să obții acest echilibru, succesul nu are cum să nu apară. Dar echilibrul vine în timp, cu multă experiență acumulată, din eșecuri și muncă până la extenuare.
- Dacă ai putea transmite un mesaj fetelor care cred că „nu pot” să facă un sport dur, ce le-ai spune?
Mesajul meu către alte fete este, vorba maestrului meu: „Când nu mai poți, mai poți puțin”.
- Care este cea mai importantă competiție spre care te pregătești acum și ce înseamnă ea pentru tine?
Acum mă pregătesc pentru Cupa României U20. Dar targetul meu este să obțin medalie la Campionatul Mondial de anul viitor.
- Știind că luptele libere nu se pot practica la nesfârșit, ce planuri ai pentru viitor? Ai vreo pasiune sau un domeniu pe care ai vrea să-l explorezi când nu vei mai fi pe saltea?
Din momentul în care voi „descălța” ghetele de lupte, voi dori să devin antrenoare de lupte libere. Voi vrea să împărtășesc și altor copii experiența mea de-a lungul timpului și să le arăt cât de deosebită este viața de sportiv.
- Ce ai învățat despre tine din toate antrenamentele, competițiile și momentele de efort extrem?
Mi-am descoperit limitele. Pot spune că m-am descoperit pe mine în adevăratul sens al cuvântului.
- Dacă ai putea transforma toată experiența ta într-un motto personal, o frază care te definește, care ar fi aceea?
Cred că fraza care mă definește cel mai bine este: „Ce nu te omoară te face mai puternic”.
***
Acest interviu face parte din campania „Tineri fără etichete: 20 de portrete”. Este un demers al echipei Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro de a promova și a evidenția acei tineri care reprezintă modele de inspirație pentru comunitatea noastră.
Din aceeași serie citește și:
