covasnamediaȘtefania Cristea: „Puterea adevărată nu se arată atunci când e ușor, ci atunci când alegi să mergi mai departe chiar și când ți-e greu”
În Sita Buzăului, o comună liniștită și unită, există tineri care arată că performanța nu depinde de dimensiunea orașului, ci de pasiunea cu care te implici. Ștefania Cristea, elevă în clasa a XII-a la liceul teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, a învățat de timpuriu ce înseamnă muncă, responsabilitate și curaj. Crescută într-o familie modestă, într-o comunitate în care oamenii se ajută reciproc, Ștefania s-a implicat firesc. A descoperit teatrul încă din gimnaziu, în trupa „N.R. – Be You”, a rămas voluntară, a lucrat la biblioteca comunală, iar pe timpul verii activează la evenimente ca barman. A învățat să muncească, să fie responsabilă și să-și urmeze propriul drum. Un drum care, speră ea, o va duce spre uniforma de polițist.
Pentru ea, „Tânăr fără etichetă” înseamnă autenticitate și curajul de a fi tu însuți, indiferent de locul din care vii. Ștefania își construiește propriul drum pas cu pas și demonstrează că valorile simple pot naște povești mari. Tot ce trebuie să știi despre Ștefania și cum reușește să facă atât de multe, descoperi în interviul de mai jos.
- Ce îți vine prima dată în minte când spui „Sita Buzăului”?
Când spun „Sita Buzăului”, mă gândesc la o comunitate frumoasă și unită, unde oamenii se cunosc între ei, se sprijină și sunt implicați. Este un loc liniștit, cu oameni gospodari și muncitori, care se mândresc cu ceea ce fac și care păstrează valorile simple, dar importante.
- Când ai simțit prima dată că vrei să te implici, că nu-ți ajunge doar „să treacă zilele de școală”?
Cred că momentul acela a fost prin gimnaziu, când am început să particip la diverse activități extrașcolare. Cel mai important a fost când m-am înscris în trupa de teatru a școlii generale ,,N.R. - Be You”, în clasa a V-a. Atunci am simțit că vreau să fac mai mult decât să merg pur și simplu la școală. Să mă implic, să mă dezvolt și să dau ceva înapoi comunității din care fac parte.
- Ții minte prima dată când ai urcat pe scenă? Ce ți-a trecut prin minte atunci?
Da, prima dată am urcat pe scenă la Căminul Cultural din Sita Buzăului, la un concurs ActorFest, organizat de doamna profesoară coordonatoare a trupei de teatru, doamna Buzea Otilia, profesoara de limba și literatura română. Am avut emoții mari, pentru că în sală erau familia și prietenii mei, dar acea experiență m-a ajutat enorm. Am învățat să-mi gestionez emoțiile și să improvizez atunci când era nevoie. Privesc acea zi ca pe un început frumos, un pas important spre cine sunt astăzi.
- Dacă viața ta de până acum ar fi o piesă de teatru, ce titlu i-ai da?
Cred că i-aș spune „În căutarea propriei versiuni”. Fiecare etapă din viața mea a fost ca un act dintr-o piesă în care am învățat câte ceva despre mine. Despre cine sunt, ce pot și ce vreau să devin. Am avut momente pline de emoție, de bucurie, dar și momente de nesiguranță, în care nu știam dacă sunt pe drumul potrivit. Totuși, toate m-au adus mai aproape de mine însămi. Cred că această „piesă” nu se va termina niciodată cu adevărat, pentru că mereu există loc de creștere, de descoperire, de învățare. E o călătorie continuă spre cea mai bună versiune a mea. Una pe care o construiesc zi de zi, cu fiecare experiență și cu fiecare pas pe care îl fac. Poate că nu știu încă exact cine sunt pe deplin, dar știu sigur că vreau să devin cineva de care versiunea mea din trecut să fie mândră.
- De ce ai rămas voluntar, după ce „obligația” s-a terminat? Ce te face să revii mereu?
Pentru mine, voluntariatul nu a fost niciodată o obligație. Am făcut-o mereu din plăcere. Chiar dacă nu am putut fi prezentă la toate activitățile, am încercat să particip cât mai des. Îmi place să mă implic și să-i ajut pe cei din jur, iar sentimentul că poți aduce o mică schimbare în comunitatea ta te face mereu să revii.
- Ce ți-a oferit voluntariatul, dincolo de „experiență” sau „comunitate”?
Voluntariatul mi-a oferit o altă viziune asupra oamenilor și asupra lumii din jur. Am întâlnit persoane minunate, am învățat să fiu mai empatică și am realizat cât de mult poate însemna un gest mic pentru cineva aflat în nevoie. M-a învățat să privesc viața cu mai multă recunoștință și să prețuiesc lucrurile simple.
- Știu că lucrezi în paralel cu liceul. Poți să ne spui unde lucrezi și ce te-a motivat să începi să muncești deja, înainte de a termina școala?
Lucrez la evenimente, de obicei ca barman, de aproximativ doi ani și jumătate. A fost deja a treia vară în care am lucrat. Motivația principală a fost dorința de independență. Voiam să am propriii mei bani, să pot contribui la cheltuieli, să-mi cumpăr lucruri sau să investesc în mine. În același timp, am învățat să apreciez mai mult munca și efortul. Acum lucrez mai rar, pentru că prioritatea mea rămâne liceul, dar continui când pot, pentru că îmi place.
- Și totuși, te-ai gândit ce vrei să faci mai departe, după liceu?
Din clasa a VII-a îmi doresc să devin polițistă. De atunci am simțit că această meserie mi se potrivește, chiar dacă atunci nu înțelegeam pe deplin ce presupune. Acum, documentându-mă mai mult și discutând cu diferiți polițiști, am realizat că este cu adevărat ceea ce îmi doresc să fac. Totuși, știu că viața poate aduce mereu surprize și nu pot ști sigur unde mă va purta drumul meu.
- Ai avut un moment când ai zis „nu mai pot” și totuși ai mers mai departe? Ce te-a ținut acolo?
Da, au fost momente în care am simțit că nu mai pot, că sunt obosită, copleșită, că am prea multe pe umeri. Dar am învățat că puterea adevărată nu se arată atunci când e ușor, ci atunci când alegi să mergi mai departe chiar și când ți-e greu.
De multe ori, m-au motivat oamenii dragi care cred în mine, dar mai ales gândul că vreau să ajung acolo unde îmi doresc. Pentru mine, „nu mai pot” nu mai înseamnă un capăt de drum, ci o mică pauză înainte să mă ridic din nou. Succesul, pentru mine, înseamnă să mergi mai departe, indiferent de cât de greu îți este.
- Ce carte ai recomanda cuiva care vrea să creadă din nou în tineri?
Aș recomanda cartea „Eu sunt Malala”, autobiografia Malalei Yousafzai. Este o poveste despre curaj, perseverență și despre cum un tânăr poate să facă diferența, chiar și într-o lume plină de provocări. Mi-a inspirat dorința de a mă implica și mi-a arătat că vocea fiecăruia contează, indiferent de vârstă sau locul de unde vii.
- Dacă ai avea puterea să schimbi un singur lucru în comunitatea ta, care ar fi acela?
Mi-ar plăcea ca oamenii care se implică în comunitate, mai ales tinerii, să fie mai apreciați și mai încurajați. Uneori, o simplă vorbă bună sau recunoaștere sinceră poate face o mare diferență și poate da curaj celor care vor să se implice.
- Ai avut vreodată impresia că oamenii pun „etichetă” pe tine doar pentru că vii dintr-un loc mic? Cum ai răspuns?
Când eram mai mică, mă gândeam uneori la asta. Credeam că oamenii din orașe mari sunt „altfel” și că poate ne privesc diferit. Dar acum nu mai văd lucrurile așa. Fiecare loc are oameni valoroși, iar faptul că vin dintr-o comună nu m-a limitat niciodată. Din contră, m-a format și m-a învățat să fiu modestă, muncitoare și recunoscătoare.
- Ce înseamnă pentru tine „Tânăr fără etichetă”?
Pentru mine, „Tânăr fără etichetă” înseamnă un tânăr care nu se lasă definit de ceea ce spun alții despre el. Înseamnă curajul de a fi tu însuți, de a-ți urma drumul, chiar dacă nu e cel mai ușor. E despre autenticitate, implicare și dorința de a demonstra prin fapte cine ești cu adevărat.
***
Acest interviu face parte din campania „Tineri fără etichete: 20 de portrete”. Este un demers al echipei Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro de a promova și a evidenția acei tineri care reprezintă modele de inspirație pentru comunitatea noastră.
Din aceeași serie citește și:
