Creștere bruscă a cazurilor noi de COVID-19 în județ: au fost raportate 43 de luni până marți
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Covasna au fost raportate 43 de cazuri noi de COVID-19 și au fost efectuate 573 de teste. În aceeași perioadă, 16 pacienți s-au vindecat. Din păcate, o persoană care suferea de această boală a decedat, conform Prefecturii Covasna. Incidența la nivelul județului este 0,84/1.000.
„De la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 13516 cazuri, s-au înregistrat 43 cazuri noi, iar incidența la nivel de județ este 0,84 – conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP);
397 de persoane sunt în carantină la domiciliu, 159 în izolare la domiciliu;
S-au verificat 319 persoane carantinate;
Nu s-a identificat nici o persoană care nu a respectat măsurile de carantină.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 573 teste, 63 de teste PCR și 513 teste rapide;
16 pacienți s-au vindecat, în total 12618 de la începutul pandemiei;
S-a înregistrat un deces. Până în prezent, numărul celor decedați se ridică la 582.
La Spitalul Județean de Urgență dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe sunt 89 de paturi COVID-19, din care sunt ocupate 21. Sunt 12 paturi ATI COVID, din care sunt ocupate 7. La Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna sunt 50 de paturi COVID-19 din care 14 sunt ocupate. La Târgu Secuiesc sunt 42 de paturi, din care este ocupat 1, iar la Baraolt 20 de paturi, din care 8 ocupate”, a informat Prefectura Covasna.
La Boroșneu Mare incidența cazurilor de COVID-19 depășește 3/1.000.
„La această oră, la nivelul județului, se înregistrează 190 de cazuri active;
Într-o singură localitate, la Boroșneu Mare, unde sunt 11 cazuri active, incidența raportată la mia de locuitori depășește 3 unități: 3,34;
În 28 de UAT-uri incidența este mai mică de 3 la mie, astfel: 4 persoane sunt infectate la Arcuș (incidența este de 2,32), 2 la Dalnic (2,13), 10 la Bățani (2,10), 10 la Zagon (1,96), 3 la Poian (1,74), 5 la Belin (1,52), 12 la Baraolt (1,33), 6 la Sânzieni (1,29), 5 la Zăbala (1,07), 1 la Comandău (1,05), 4 la Barcani (0,99), 5 la Ghelința (0,96), 9 la Întorsura Buzăului (0,95), 60 la Sfântu Gheorghe (0,94), 2 la Dobârlău (0,89), 4 la Sita Buzăului (0,83), 2 la Valea Crișului (0,80), 4 la Brăduț (0,77), 14 la Târgu Secuiesc (0,71), 7 la Covasna (0,64), 1 la Aita Mare (0,62), 2 la Brețcu (0,58), 1 la Vârghiș (0,58), 1 la Micfalău (0,57), 2 la Cernat (0,49), 1 la Bodoc (0,39), 1 la Cătălina (0,30) și 1 la Ojdula (0,27)
În celelalte 16 UAT-uri nu sunt înregistrate persoane infectate cu Sars-CoV-2”, conform aceleiași surse.
250 de vaccinuri anti-COVID administrate în ultimele 24 de ore
De luni până marți 250 de persoane au fost imunizate împotriva virusului SARS-COV-2. Cele mai multe doze au reprezentat doza a treia.
„În ultimele 24 de ore s-au administrat 250 doze, din care s-au vaccinat 41 de persoane cu doza 1, alți 30 cu doza 2, iar 113 cu doza 3. De asemenea 66 vaccinări erau cu Johnson&Johnson care nu necesită rapel”, a mai transmis Prefectura Covasna.
Marți, la nivel național au fost raportate 8.861 de cazuri noi de COVID-19 și 43 de decese asociate acestei boli.
Sursa foto: unsplash.com