ULTIMA ORĂ 16 ianuarie 2018

(Update) FOTO Biciclist neatent, accidentat grav în zona unei treceri de pietoni

de Iulia Drăghici - Taraș | 4332 vizualizări

Evenimentul a avut loc marți, pe cea mai circulată stradă din Sfântu Gheorghe

Un accident de circulație grav a avut loc marți la prânz în zona celei mai temute treceri de pietoni din Sfântu Gheorghe, respectiv cea din apropierea intersecției dintre străzile 1 Decembrie 1918 și Sporturilor. Un biciclist, în vârstă de 29 de ani, a fost lovit de un autoturism care circula pe 1 Decembrie 1918 înspre Gară.

De vină s-ar părea că a fost biciclistul care circula cu viteză, care nu numai că nu s-a nu s-a asigurat când a vrut să traverseze strada, dar nici nu s-a dat jos de pe bicicletă.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că biciclistul, un bărbat de 29 de ani, a fost lovit în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni, pe bicicletă, de un autoturism care circula către zona Gării. În urma acestui eveniment biciclistul a suferit răni grave. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj - Marin.

Tânărul accidentat a fost preluat în stare de conștiență de echipajele ambulanțelor sosite la fața locului. Acesta acuza dureri în zona membrelor inferioare și torace.

„Echipajul nostru a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 29 de ani era în stare de conștiență acuza dureri în zona membrelor inferioare și torace. A fost asistat de echipajul nostru și predat către un alt echipaj SAJ, care a transportat victima la spital”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Una dintre cele mai temute treceri de pietoni

Trecerea de pietoni din zona intersecției străzilor 1 Decembrie 1918 și Sporturilor este una dintre cele mai periculoase și temute din municipiul Sfântu Gheorghe.

Nu se poate face nimic cu această trecere de pietoni? Săptămânal sunt călcați oameni. Cum de nu se iau măsuri? Autoritățile nu observă? Și pietonii sunt de vină, dar se poate pune un semafor, ceva? Sunt deja prea multe mașini și oamenii sunt neatenți. În acest caz, se pare că și biciclistul avea viteză. A zburat peste mașină”, ne-a spus un martor la eveniment.

În decembrie anul trecut, administratorul public din Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba, ne-a declarat că se află în avizare un proiect cu soluții la problema accidentelor frecvente în zonele marcajelor pietonale. Planul prevede anularea primului loc de parcare din imediata vecinătate a trecerilor de pietoni, astfel încât să crească vizibilitatea pentru pietoni, dar și pentru șoferi. 

Noi luăm măsuri prin care încercăm să reducem acest fenomen, însă nu știm cât o să ne ajute, pentru că numărul mașinilor tot crește. (...) Am pregătit o documentație pentru care solicităm avizele necesare. Chiar la propunerea Poliției Rutiere, am pregătit un proiect prin care vrem să amenajăm în fața trecerilor de pietoni niște insule mici. Acestea vor fi situate în locul primului loc de parcare din imediata apropiere a trecerii de pietoni, astfel încât mașinile să nu mai poată să parcheze acolo. E o soluție simplă și sperăm eficientă pentru că mărim vizibilitatea atât pentru pieton, cât și pentru șofer. De fapt, încercăm să evităm situațiile în care pietonii ies dintre mașini direct pe marcajul de trecere. Este vorba de vreo opt amplasamente, unde sunt cele mai aglomerate sau cele mai des folosite treceri de pietoni din oraș, de pe artere cu circulație intensă. Mă gândesc aici la străzile Bălan, Iorga, 1 Decembrie 1918, Ciucului și altele. Aceasta este una dintre soluții, pe care o vom implementa din primăvară”, a declarat, pentru „Observatorul de Covasna”, administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba, care a specificat și că anularea locului de parcare se va face prin borduri și asfalt, până la nivelul trotuarului.

Traversarea de face pe lângă bicicletă 

„Polițiștii reamintesc faptul că legislația în vigoare prevede ca traversarea străzii de către bicicliști, pe trecerile pentru pietoni, se face pe lângă bicicletă. Circulați cu respectarea normelor rutiere, pentru a evita implicarea în accidente”, a mai transmis reprezentantul poliției covăsnene.

CITEȘTE ȘI ARTICOLUL „EXCLUSIV: Accidentele pe trecerile de pietoni din județ au crescut îngrijorător”

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.