ULTIMA ORĂ 4 octombrie 2012

Şeicul Omar Bakri: România e tărâm islamic, luptă în Afganistan, deci e ţintă legitimă

de Covasna Media | 393 vizualizări

Şeicul Omar Bakri, unul dintre liderii militanţi islamişti, a declarat că România, alături de Bulgaria, este o ţintă legitimă, argumentul fiind acela că cele două state participă cu trupe la războiul din Afganistan. Într-un interviu acordat ziarului "24 Chasa", sirianul a susţinut că România este un tărâm islamic care va trebuie recuperat de musulmani, trimiterea fiind la faptul că Balcanii s-au aflat sub ocupaţie otomană pentru mai bine de patru secole.

"Dacă islamul a intrat odată pe un tărâm, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel şi Europa de est: România, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia", a declarat Omar Bakri, precizând că prin prisma colaborării cu Israelul, Bulgaria şi România pot deveni ţinte teroriste:

"Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă", a mai spus şeicul Omar Bakri.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.